Este motivul pentru care, deși pare că autoritățile, guvernanții și politicienii puterii au făcut un pas înapoi, împachetându-ne frumos, patriotard chiar (dacă ne gândim la promisiunea autorităților de a trece pe spatele actului de identitate și… două versuri din imn), concesia inserării tricolorului și revenirea la mențiunea identității biologice (și nu cea a genului, a acelei aprecieri proprii a sinelui), de fapt, cu toții își freacă mâinile. Pentru că, în spatele zvâcnirii țării, a trezirii unei națiuni adormite, zace un alt putregai-sămânță. Și care doar așteaptă a fi sădit în brazdele previzibil a fi din nou lăsate nevegheate de românii fericiți că au obținut reimprimarea simbolurilor naționale pe actele lor.
De altfel, chiar formula în care a fost lansată noua carte de identitate ar fi trebuit să ne pună pe gânduri. Pentru că o nouă imagine și structură a singurului act de identitate al unui cetățean, buletinul/cartea de identitate, trebuia făcută simultan, la nivel național. Și nu printr-un așa-zis „proiect pilot” aplicat la local. Într-un segment social, demografic și cultural bine studiat pentru a avea garanția acceptării într-un număr cât mai mare și, apoi, a transformării acestei acceptabilități în justificare de aplicare la nivel național. Și da, a fost un „program pilot”… Dar nu pentru introducerea unei noi identități vizuale buletinului, ci pentru insinuarea, inserarea și corectarea felului de acceptare de către populație a încercărilor de eliminare a identităților naționale la nivelul unui stat membru UE. Al cedării, nu doar a suveranităților economice parțiale, ci al aceleia depline, dincolo de cea economică, vorbind inclusiv despre cedarea definitivă a liberului arbitru al unei națiuni.
Sigur, nu se putea testa nivelul de acceptare a unor asemenea renunțări din partea cetățenilor prin denumirea programului exact în esența acestuia: de experiment. Ar fi fost mult prea vizibil scopul. Mai mult, prin vehicularea destructurări identității actelor noastre ca „proiect pilot”, inițiatorii s-au pus la adăpost și față de eventualele răspunderi penale. Pentru că, practic, prin emiterea unui act fără însemne naționale putem vorbi de o falsificare organizată a documentelor, la nivel de grup guvernamental infracțional. Și nu trebuie să acceptăm concesia guvernanților în forma pe care aceștia vor să ne-o „livreze”. Pentru că, aproape într-un mod similar segregării sanitare (și în curând, profesional-sociale), prin taberele vaccinaților și nevaccinaților (ca drepturi și beneficii versus restricții și obligați), vom avea două identități. Iar cea care va conta va fi tot cea având un cod „qr” (cipul, în cazul actului de identitate).
Și nu trebuie să acceptăm nici existența în paralel a două tipuri de acte de identitate, unul pentru românii din țară (format simplu) și unul pentru cei ce vor să călătorească (biometric „qr”). Pentru că, din acel moment, Statul Român va fi practic emitentul unui act de limitare a libertății de circulație, impus propriilor cetățeni, aceia care vor accepta doar cartea de identitate simplă, având tricolorul, dar fără cip, și a unui act discreționar, de permis de liberă circulație, neavând tricolorul, dar oferind prin cipul integrat dreptul de a călători.
Din păcate, deși am avut o reacție destul de puternică a societății față de eliminarea (cu un caracter vădit penal) a tricolorului de pe actele emise în programul pilot (acele „buletine” pe care, dacă le implementau câțiva pași mai încolo, în secuime, probabil le-ar fi trecut pe verso și legitimația maghiară), totuși fisurile a trei decenii de distanțare, depărtare, nepăsare sunt, nu doar vizibile, ci în continuă expansiune.
Și este vina noastră, pentru că am căzut și într-o marotă extrem de perversă. Este „moda” unui fel nou de manifestare a „naționalismului”, în care tot mai mulți tineri își exprimă iubirea de țară, dar repudiază și blamează, dincolo de propriile dezamăgiri, Statul Român. Or, este greșit… Statul Român nu este feuda guvernanților și autorităților. Chiar dacă așa pare, este doar o asociere abuzivă de care aceștia profită. Statul Român este format din instituțiile sale, iar împreună cu însemnele și simbolurile naționale, diferențiază o națiune de un popor. Și da, putem privi noua concesie a celor două tipuri de cărți de identitate, cea simplă, cu tricolor, ca fiind a unei națiuni, ce nu își trădează nici apartenența, nici însemnele și simbolurile, dar nici instituțiile, și cea cu drept de liberă mișcare, cu date biometrice, dar fără tricolor, ca fiind cea a unui simplu popor…
Lasă un răspuns