LGBT, PNRR -urile și (pseudo) „correcteness” -urile, doar alte forme de impunere a New Age-ul European Globalist…

Este un război fierbinte pe zona unei cortine cândva reci… Este încercarea de a rescrie fundația europeană a părinților fondatori… Iar cele două tabere, doar acum proLGBT și profamilie (nu și anti LGBT), sunt în fapt cele două uniuni de mâine… Uniunea Europeană Globalistă și Uniunea Europeană a Națiunilor. Iar „drepturile” minorităților de orice fel, lupta și asumarea unor principii erozive au ca scop chiar impunerea unui proces de erodare a imaginii, rolului și fundațiilor vechii deja Uniunii Europene spre un New Age European Globalist…

Este războiul dintre controlul suveranităților naționale și afirmarea suveranităților… Este continuarea politicii de creare a acelor State Unite ale Europei ce vizau, nu binele națiunilor, ci dominarea acestora de către un pseudo bine definit prin și drept globalizare, dar având ca esență controlul geostrategic (în care geopolitica să fie doar un factor de ajustare)…

Astăzi, buboiul s-a spart prin forțarea politicilor proLGBT… Nu s-a scurs însă și puroiul, înțepătura fiind mult prea mică față de forța celeilalte uniunii, globalizatoare, de suturare prin manipularea liderilor pe care i-a impus în statele membre.

Noii „barbarii” vin, au venit chiar, prin noua generație de politicieni de (la) Bruxelles, tocmai dinspre Europa spre care am privit cu jind atâtea decenii… Nu este o deplasare a maselor, ci a politicilor în masă, pentru extinderea acestora în numele comunității asupra statelor suverane. Iar în calea acestei pecingine în numele binelui comunitar, acest guvern comunitar ce vrea să controleze suveranitățile, stau principiile uniunii inițiale, valorile, reperele morale, drepturile și libertățile cetățenești.

Și nu sunt doar granițele a două entități, ci forme entitate. Una având conturul formei ademenitoare, dar fără fond, cealaltă cu un conținut tradițional, dar neperceput încă la posibilitatea de refacere și înturnare către normalitate. Una în care uniunea a devenit globalistă, dar nu în interesul unității vechii familii europene, și una în care politicienii familiilor europene încearcă să-și apere identitățile.

Pentru că astăzi, Uniunea Europeană nu mai este despre unitate, familie, tradiții și repere… Iar ca pol de acțiune, principiile și normele ei ar trebui redactate în cealaltă parte a Europei, în zona țărilor ce luptă pentru apărarea suveranității și caracterului național.

Este războiul dintre extinderea puterii globaliste asupra politicilor, și nu doar de guvernare, a statelor membre naționale și protejarea uniunii europene în forma ei, tot mai restrânsă geografic, a statutului clasic, de început, al țărilor ce vor să le fie respectate suveranitatea internă (cedată în parte, nu integral) și dreptul de a-și decide propria soartă.

Suntem în etapa în care „politically correctness” -ul este rescris ca politica dirijistă de mâine a New Age-ul European Globalist.

Problema este că statele bătrânei Europe, din perspectiva conservării dreptului la suveranitate și decizie, se scufundă singure, acum și sub copita calului troian al PNRR -urilor. Pentru că, prin acestea, Europa globalistă și-a păstrat hățurile de control prin cel mai eficient instrument, nu de corectare a sărăciei și nedezvoltării (ori dezvoltării inegale), ci de corecție a principiilor suverane: mecanismul financiar.

De aceea, statele naționale suverane, din zona Ungariei și a grupului Vișegrad, ar trebui să se disocieze de planul globalist al PNRR. Pentru că, după acceptarea acestora, nu neapărat și aplicarea ca măsuri vizibile, Europa nu va mai fi împărțită între globaliști și suveranități, ci va fi una integral globalistă, inserarea și acceptarea condițiilor din pacturile PNRR strivind în sine tratatele clasice ale UE, principiile, tradițiile, suveranitățile, noțiunile de familie și de democrații naționale, poate chiar din ultimele țări libere din Europa New Age -ului Globalist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*