Luarea de guler a Budapestei de către o Europă „Occidentală” (!), nici măcar efeminizată ci de-a dreptul abulic-transgenderă, este poate una dintre cele mai grave imixtiuni în treburile interne ale unui stat. Și nu are scuza dată de existența unei linii atât de subțiri în interpretarea, taxarea și acuzarea politicilor interne ale unei țări, încât demararea unei proceduri de infrigement să fi fost făcută la limita unei erori de interpretare… Ar fi putut fi o forțare a notei dacă procedura europeană ar fi vizat Ungaria pentru refuzul de a fi implementat o reglementare/normă legislativă asumată „a priori”… Doar că, legea adoptată de Ungaria, care interzice prezentarea de conținut ce promovează homosexualitate sau persoane transgender către minori, nu a fost făcută pe marginea unei recomandări sau norme europene ci, juridic, a avut izvorul în propria-i independență în luarea deciziilor legislative.
Dacă legea ungară ar fi fost o variantă îndreptată, coercitiv, amenințător sau cel puțin discriminatoriu, la adresa comunității pe care UE o pupă în dosul acronimelor, procedura de infrigement ar fi fost poate motivată… Dar din momentul în care Comisia Europeană a vizat prin declanșarea procedurii de infrigement o lege proprie a Ungariei, vizând protejarea împotriva unei ideologii, avem un amestec grosolan în treburile interne ale unei țări. Și nu, reacția nu trebuie să fie în nici un caz de „exit” al Ungariei, sau al altor țări care vor să-i urmeze modelul, ci de îndreptare „in corpore” împotriva UE, singura necunoscută fiind tipul tribunalului internațional cel mai potrivit pentru a judeca o asemenea speță. O speță de la care ar putea pleca multe discuții despre felul în care a ajuns astăzi Uniunea… Fără nici o legătură cu ideile părinților fondatori, dar, mai ales, fără a fi avut acordul cetățenilor ei, care, într-un asemenea context, pot reclama disiparea instituțiilor europene, desființarea noțiunii de națiuni, și transformarea acestora în simple popoare, iar a cetățeanului european într-un viețuitor al UE…
Europa LGBTQ a gafat în forțarea alipirii UE în dosul ei… Pentru că avem dovada utilizării abuzive a unui instrument de corectare, transformat în mecanism punitiv într-o zonă juridică definită de suveranitatea decizională a statului/ statelor vizate…
Și este bine că acest proces a vizat Ungaria și nu România… Sigur, ar fi fost puțin probabil să ajungem la o asemenea formă de manifestare a bărbăției politice, suverane și de stat în fața trangenderilor UE(LGBTQ), capetele plecate, coloanele de cauciuc sufocând minima reacție legislativă de împotrivire… Mai mult, un asemenea război (iar forțarea infrigementului pe chestiunile minorităților sexuale ca instrument punitiv este doar un pas spre crearea speței universal aplicabile prin care UE să capete control discreționar în deciziile statelor membre) poate fi dus doar de țări puternice… Și de oameni de stat puternici… Iar noi nu mai avem așa ceva, riscul de a fi capotat, de fi transformat totul într-un foc de paie, cu final dramatic impus celorlalte țări, ca speță juridică, ar fi fost uriaș… Așa că, dintr-o anumită perspectivă, este bine că am stat în banca noastră… Dar a nu ridica mâna și a nu izbi cu pumnul în masă nu este totuna cu a sta cu capul băgat în dosul LGBTQ(UE)… Și ar fi trebuit să ne aliem opiniilor tot mai pertinente ale unui Est ce se redefinește ca bloc al unei Europe libere, independente și chiar suverane într-un UE acaparat, supus, sodomizat…
Lasă un răspuns