Te-au mâncat, Tudore! Ca lupii te-au sfâșiat! La miez de noapte ți-au spintecat burta cu sabia și ți-au tras mațele cu sucala, așa cum mama ta aduna firul de pe vârtelniță pe țevi, ca să poată apoi să-l țese! Și tu erai viu! Și unii dintre bandiți te țineau de mâini, alții de picioare, alții îți potriveau călușul! Ce-o fi fost în mintea ta atunci? Ce-a fost în sufletul tău? Cum te-ai lăsat în mâinile lor? Aveai atâția căpitani și atâția panduri, care și-ar fi dat viața pentru tine, care ar fi luptat până la ultima picătură de sânge ca să te apere. Și, totuși! Te-ai gândit că tâlharii aceia sunt de aceeași credință cu tine, au același Dumnezeu, slujesc patriei lor, așa cum tu slujeai patriei tale, luptați împotriva aceluiași dușman, aveați idealuri aproape comune! De asta te-ai dus singur la tratative, convins fiind că mergi între prieteni. Nu bănuiai că sunt lupi cu piei de oaie!
Cu două sute de ani în urmă, un alt fiu al Neamului Românesc, Mihai Viteazul, cădea străpuns de sulițele soldaților lui Basta, în tabăra de la Turda. Și ei erau tovarăși de luptă, de arme, comandanți ai aceleiași armate, în slujba aceluiași împărat, luptători împotriva aceluiași dușman. Ca printr-o minune dumnezeiască, capul lui Mihai, capul acela frumos, care, la vreme de mânie, băga groază și urgie în hoardele turcești, a fost trecut munții și adus la Mănăstirea Dealu, ca să-și doarmă somnul de veci până la obșteasca Înviere. Barbarii care te-au căsăpit pe tine, Tudore, te-au ciopârțit în bucățele și pe acestea le-au aruncat prin fântâni, ca să putrezească acolo, în fundul pământului. N-au vrut ca să ți se știe mormântul, n-au vrut ca să-ți aducă cineva o floare, o lacrimă, o mângâiere.
Tudore, Tudore, copil sărac din Vladimirii Gorjului, care-ai plecat în lume de timpuriu, ai fost umilit, bătut și nedreptățit de stăpânii pe la care ai slujit, ți-ai înghițit lacrimile și suspinele, ți-ai rostit în șoaptă rugăciunile, te-ai culcat adesea nemâncat și-ai simțit pe pielea ta ce înseamnă viața printre străini. Ai învățat carte cum ai putut și Dumnezeu ți-a dat înțelepciune și putere ca să te faci util, diplomat abil, bun administrator, iscusit comerciant, luptător temut. Ți-ai adunat pe-ncetul o brumă de avere la vremea când alții încă se-nfruptau din plăcerile tinereții.
Ai văzut în lumea în care ai trăit multe-multe nedreptăți. Țăranii tăi, talpa țării, i-ai văzut trudind cu greu, de la tinerețe pânʼla bătrânețe, trăgând în jugul unui stat împotmolit în datorii, fără speranță de izbăvire. O viață grea, mizeră, trăită în bordeie, cu mâncare puțină și săracă, cu mii de datorii, obligații și corvoade, cu bătăi, schingiuiri de tot felul, cu condamnări la moarte, cu confiscări de vite și de bunuri, cu copii răpiți de autorități și dați turcilor sau Dumnezeu mai știe cui, cu tineri duși la oaste și-n războaie, de unde rar se întâmpla să se mai întoarcă; cu puzderie de neștiutori de carte, pe care slujbașii statului și ai stăpânilor îi păcăleau în fiecare zi; cu bătrâni bolnavi, flămânzi și părăsiți, rugându-și ceasul morții.
Ai văzut în lumea în care ai trăit bogați, care nu mai știau numele, numărul și întinderea moșiilor, cu palate – fortărețe ca cetățile de prinți, cu cirezi, turme și herghelii de vite de tot felul, cu afaceri bănoase, dar cel mai adesea murdare, cu oameni corupți și fără Dumnezeu, cu hoți, ciocoi și bandiți în caftane, o lume al cărei Dumnezeu era banul, puterea și averea. Ai cunoscut un stat hodorogit, cu instituții-fantomă, un stat din care toți căutau să fure cât mai vârtos, un stat vândut până-n dinți străinilor. La Țarigrad se duceau tone de aur românesc, sute de corăbii încărcate cu cereale, minereuri, lemne, miere, copii, animale de tot felul și multe altele. De acolo ne veneau domnii, care de care mai hămesiți, scursori fanariote, care storceau în disperare tot ce mai puteau stoarce ca să-și umple burțile și vistieriile, ca să plătească haraciul tot mai mare și să mituiască în dreapta și în stânga la Poarta Otomană, de la portar până la sultan. Turcii sugeau cu lăcomie din trupul țării și al statului, rușii la răsărit și austriecii la nord pândeau doar momentul potrivit ca să năvălească încoace, să-i alunge pe turci și să se instaleze ei la cârmă și la muls.
Grele vremuri ai trăit, Tudore! Ai văzut, ai auzit, ai înțeles, ai chibzuit și-ai hotărât. Ai îmbrăcat de timpuriu cămașa morții, te-ai înrolat în armata rusească, tocmai pentru a învăța arta armelor și a conducerii armatelor, ai devenit tu însuți ofițer, ți-ai câștigat simpatia și ajutorul rușilor și, când ai socotit că lucrurile sunt coapte, ți-ai pus planul în aplicare. Nu ți-a fost ușor. Ai făcut apel la camarazii tăi de luptă, la panduri, oameni învățați cu mânuirea armelor, cu disciplina militară. Ai făcut apel la mulțimea de țărani ai satelor și meșteșugari ai orașelor și târgurilor. Nu mică ți-a fost uimirea și bucuria, când i-ai văzut venind spre tine ca puhoaiele primăvara. Toți așteptaseră momentul acela de multă vreme. Lipsise omul potrivit, omul puternic și hotărât, capabil să-i ducă la biruință. Ai știut să-i organizezi, să-i instruiești, să-i conduci și-n câteva luni capitala însăși era la porunca ta. Toți dușmanii fugeau ca șobolanii, căutându-și vizuini să se ascundă.
Vremea izbânzii a sosit, dar a fost scurtă. Micimea sufletelor de trădători, pofta de putere, invidia și neînțelegerea măreției idealului pentru care tu luptai, viclenia și perfidia au devenit obstacole peste care n-ai putut trece. Prin jertfa ta, Tudore, Hristos a fost răstignit a doua oară. Te-au plâns cu durere cei ce văzuseră în tine un izbăvitor, un mântuitor; te-au plâns generații după generații și te vor mai plânge cât va fi neamul românesc, fiindcă în lupta și-n cauza ta le-au văzut pe-ale lor. În idealul tău l-am văzut pe-al nostru, al românilor dintotdeauna. Pentru români ai rămas pe vecie martir și sfânt, erou și stindard, simbol dătător de putere și speranță, ocrotitor și rugător la Dumnezeu. Mormântul tău e-n sufletul tuturor celor ce sunt cu adevărat români. Din acest mormânt vei învia de fiecare dată și în fiecare, când ceasul Istoriei va bate și vremea mântuirii Neamului va sosi.
Lasă un răspuns