Cenotaful căpitanului Valter Mărăcineanu de la Mănăstirea Samurcășești

Ziua de 9 mai are o triplă semnificație pentru istoria României: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Europei și Ziua Victoriei împotriva Germaniei hitleriste. Legat de prima semnificație – obținerea independenței românilor față de Imperiul Otoman, este și articolul de față. Poate vă va surprinde legătura dintre Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla (jud. Ilfov) și căpitanul Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de Independență. Această „legătură” constă în existența în cimitirul mănăstirii a unui cenotaful dedicat eroului român de pe câmpul de luptă al Plevnei. Conform „Dicționarului explicativ al limbii române”, cenotaful este un monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate, ale cărei oseminte se află amplasate în altă parte ori nu au fost găsite – un mormânt simbolic. Cenotaful a for ridicat de mama eroului român, cu următorul text: „Ridicat acest monument în memoria căpitanului Nicolae Valter Mărăcineanu după dorința mamei lui. Mort în resboiul cu turcii pentru independența țărei la 30 august 1877. Remășițele sale sunt înmormântate pe câmpiile din jurul Plevnei”. Întradevăr, la Plevna poporul bulgar cinstește jertfa soldaților căzuți în acest mare război prin existența a peste 50 de monumente statuare, dar și instituții muzeale,  precum  grandioasa Panoramă. Am fost acolo și am văzut aceste lucruri care m-au impresionat… Pe locul marii bătălii se află  în prezent un parc imens, spre a asigura liniștea veșnică a celor ce ne-au părăsit, oferindu-ne jertfa supremă pentru libertatea tuturor.

Dacă dorim să punem o floare în amintirea marelui erou național ce a înfipt steagul românesc pe reduta Grivița, anunțând astfel victoria tinerei armate române, trebuie să ieșim din București pe A1, către Pitești, iar după ce trecem de Carrefour Militari ieșim pe breteaua din dreapta, spre Ciorogârla. Mergem înainte pe Calea București, trecem de Primăria comunei Ciorogârla, traversăm podul peste râul cu același nume, și la câțiva metri se deschide pe stânga strada Ana Ipătescu pe care, la mică distanță, se află situată Mănăstirea Samurcășești. O parcare spațioasă se află pe marginea șoselei, vis-a-vis de zidurile înconjurătoare ale ansamblului religios.

Ca istorie, familia Samurcaș, familie de origine grecească, s-a stabilit în Țara Românească pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Boierul Constantin Samurcaș a ocupat diverse funcții în Oltenia, fiind un apropiat al lui Constantin Ipsilanti, Ioan Caragea și Alexandru Suțu. A fost un om avar, a exploatat la maxim țăranii de pe moșiile sale, a uzurpat drepturi și libertăți, a recurs și la acte de înșelăciune dacă a fost cazul. Marele istoric Nicolae Iorga îl descrie ca fiind „un boier grec foarte lacom și foarte viclean”. Se spunea în vremurile sale că era capabil de a scoate lapte și dintr-o vacă stearpă. Sprijină pe ruși în 1807 prin organizarea unui corp de panduri, format din 3000 de oameni. Se implică în Mișcarea Eteristă din 1821; istoricii încă analizează rolul lui Constantin Samurcaș în Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu; se pare că boierul și-a însușit o parte din banii destinați armatei pandurilor. Probabil având ceva remușcări ori dorind ștergerea păcatelor, în anul 1808, împreună cu soția Zinca, devine ctitorul Mănăstirii Samurcășești, situată în apropierea Bucureștiului, pe moșia sa de la Ciorogârla. Biserica monumentală e situată în mijlocul unei incinte patrulatere, formată din chilii și alte încăperi cu diferite funcții. Șirurile de coloane albe ce sprijină ceardacurile creează o estetică deosebită, în contrast cu cărămizile roșii ale bisericii. Curtea foarte frumos amenajată și îngrijită; o fântână tradițională și-a găsit locul în spatele bisericii. În fața incintei se mai află câteva case mănăstirești (Casa preotului, Stăreția, Colecția muzeală) ridicate prin anii 40. Biserica veche, suferind deteriorări iremediabile, a fost demolată și reconstruită între anii 1941-1943 după planurile arhitectului Ion Cernescu. Cel ce a contribuit esențial a fost al doilea ctitor: prefectul de atunci al județului Ilfov – generalul Teodor Ciurea. Forma actuală a complexului mănăstiresc a fost dată de lucrările de consolidare, restaurare și refacere de la sfârșitul anilor 50, în timpul patriarhului Justinian Marina. Iată câteva elemente deosebite pentru care am putea fi atrași să vizităm Mănăstirea Samurcășești, exceptând latura religioasă: existența a trei altare în interiorul bisericii (Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva); arhitectura interesantă a interiorului: naosul și pronaosul sunt împărțite în trei compartimente prin intermediul a două rânduri de coloane de cărămidă; în a doua jumătate a secolului al XIX-lea aici a funcționat o școală primară, învățătoare fiind fiica lui Ion Heliade-Rădulescu – Sofia Heliade-Rădulescu (care a fost și stareță aici la Ciorogârla și al cărui mormânt se află la mănăstire); este locul unde a poposit Tudor Vladimirescu în drum spre București și unde se presupune că a scris Proclamația adresată locuitorilor Capitalei; colecția muzeală deosebită (unde pe lângă alte obiecte valoroase se află și o cruce de lemn donată de Tudor Vladimirescu); cimitirul mănăstirii în care se află mormintele mai multor oameni cunoscuți: Alexandru V. Beldiman (ziarist, fondatorul ziarului Adevărul), poetul Sandu Tzigara-Samurcaș (lângă biserică), familia Săbăreanu, etc. La Mănăstirea Samurcășești a poposit și regele Carol I și chiar a sprijinit cu bani lucrările de restaurare.

Ajunși la mănăstire, printr-un gang se trece spre cimitirul mănăstirii, situat în apropierea râului Ciorogârla. În cimitir se află o mică bisericuță, ridicată la 1876, singura care și-a păstrat forma originală până azi. Aici se află plasat monument funerar (cenotaful), amplasat de mama eroului. Iată pe scurt și povestea acestui erou, publicată în „Dicționarul contimporanilor” de Dim. R. Rosetti, în 1897: „Căpitan, născut la 30 Mai 1840, mort la 30 August 1877. A intrat în armată ca sergent voluntar la 1858, a fost înaintat sublocotenent la 1861 și căpitan la 1868. În timpul resbelului Independenței face parte din Reg. 8 de linie, comandant al batalionului I-iu și în capul soldaților săi, strigând: «După mine copii» se repede la asaltul redutei Grivița. El cade în șanțuri, pătruns de gloanțe (30 August 1877). Turcii din redută, în urma primei retrageri a ostașilor români, luară corpul căpitanului Mărăcineanu și al maiorului Sonțu și le înfipseră ca trofee pe parapetul redutei. În amintirea numelui acestui erou, Municipalitatea Bucuresciului a dat numele Valter Mărăcineanu la o stradă de lângă grădina Cișmigiu, lângă fostul Tribunal Ilfov.” La începutul anului 2015, în cadrul unei ceremonii speciale, muzeul Mănăstirii Samurcășești s-a îmbogățit cu ultima scrisoare adresată de Valter Mărăcineanu mamei sale și un tablou portret al căpitanului – donate de comandantul Batalionului 280 Infanterie Motorizată „Căpitan Valter Mărăcineanu”. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*