Spre un regim de apartheid și segregare în Europa după modelul sud-african?

Lumea nu înțelege, de fapt, pericolul instaurării regimului discriminării și al segregării cetățenilor europeni, care se poate naște dihotomic, între cei care s-au vaccinat împotriva Covid 19 și cei care au refuzat serul sau pur și simplu, încă, n-au avut acces la vaccin. Împărțirea cetățenilor între vaccinați și nevaccinați ar putea duce la o segregare gravă în Uniunea Europeană, ca în regimul de apartheid din Africa de sud, între anii 1948 – 1993. Limitarea drepturilor de liberă circulație și cetățenești pe motiv de vaccinare este primul pas spre o pastișă a segregării și discriminării, de tip sud-african, în Europa. Libertățile și drepturile cetățenești nu pot fi cauționate de un ser imunologic, care nu și-a arătat sută la sută eficiența și cu reacții, încă, destul de contondente. Vaccinarea este un proces medical necesar, dar complex și de durată (realizarea unui vaccin eficient durează trei sau patru ani), iar acesta nu poate condiționa libertatea de mișcare, drepturile și libertățile cetățenești și ordinea constituțională în România sau Uniunea Europeană. Ar fi un pericol pentru democrație să se considere cetățeni de mâna a doua cei nevaccinați, cum deja se inserează sau vehiculează insidios în media principală plătită de organele de stat sau de către marile firme transnaționale interesate. Tot mai multe voci totalitare consideră ca cei nevaccinați să nu aibă drepturi egale privind accesul la acte de divertisment, concerte, festivaluri sau călătorii în străinătate, fapt ce duce la un început de regim de apartheid, de tip sud-african. Decăderea din drepturi cetățenești și obstrucționarea liberei circulații, pe motiv de vaccinare, poate duce la destrămarea fundamentului esențial și democratic al Uniunii Europene. Numai cei vaccinați mai zboară cu avionul, ceilalți vor rămâne acasă? Se va împărți Europa în categorii diferite de cetățeni, cu drepturi și fără drepturi? Ar fi o distopie totalitară.

Mă uimește cum ziariști zeloși susțin ideea de discriminare într-o Europă construită pe libertatea circulației, democrației și drepturilor omului, deci pe egalitatea de șanse a fiecărui cetățean european. Toate aceste politici de segregare lovesc în democrație. E paradoxal cum activiștii civici ai luptei împotriva segregării și discriminării au devenit, astăzi, campionii împărțirii cetățenilor în categorii discriminatorii: vaccinați și nevaccinați, primii cu privilegii, ultimii cu restricții și condiționări. Apartheidul și segregarea nu este doar o condiționare doar rasială sau etnică, ci poate fi economică și, iată, acum și medicală. Într-un vechi articol pe care l-am publicat în ”Cotidianul” scriam despre acest nou tip de segregare: ”De la rasismul etnic la cel economic”. Apartheidul sud-african se baza pe politica de discriminare și segregare rasială, în special după culoarea pielii. Era o politică de îngrădire între comunități, foarte perfidă, albii cu drepturi și privilegii, iar cei de culoare cu obstrucții și restricții inimaginabile. Fiecare comunitate era lăsată să ducă vieți socio-culturale și politice paralele. Era schizofrenia discriminării personificată dusă la extrem de președintele sud-african PW Botha, care a fost desființată de liderul bur F.W. de Klerk în 1993. Categoriile socio-umane nu trebuiau să interacționeze. Împotriva acestui apartheid discriminatoriu a luptat Nelson Mandela, din fruntea Congresului Național African, și a câștigat, după ce a stat 27 de ani în închisoare. Mandela a luptat pentru drepturi egale între cetățeni și contra discriminării și segregării. Regimul de apartheid a căzut și democrația a învins. Azi, din păcate, în Europa umblă, ca o fantomă leninistă, ideea unui nou tip de segregare și discriminare, care nu mai este rasială sau etnică, ci pur sanitară: între vaccinați și nevaccinați. Cei cu vaccinul făcut pot călătorii, merge la restaurant sau participa la festivaluri și concerte pe bază de certificat digital verde, ceilalți, adică nevaccinații, pur și simplu stau acasă.

Este o nouă formulă de apartheid, care se naște deocamdată în mințile înfierbîntate de către presa miluită de stat, corporațiile cleptomane și la politicienii care își apără interese financiare subsidiare. Impunerea apartheidului sanitar ar putea să depășească, prin consecințe dramatice pe cel sud-african, cu încălcarea constituției, drepturilor și libertăților omului și a liberei circulații. Dreptul și accesul la vaccinare trebuie să fie primordial pentru a se atinge imunitatea de grup, dar construirea unei societății discriminatorii și segregaționiste pe principii medicale ar fi un apartheid de tip orwellian ”1984”. Este de apreciat că, încă, președintele României nu susține această formulă de segregare a cetățenilor români pe baza pașaportului digital. Dacă se va face pe viitor pași spre discriminare sanitară, fiți sigur că un nou Nelson Mandela se va naște și în România. Libertatea, consituția și drepturile omului nu pot fi negociate și sunt sensul existenței statului român și al Uniunii Europene, Altfel, am fi o nouă Africă de sud, cu o societate pe care absolut nimeni nu o mai dorește în lumea civilizată și democrată. Autoritățile trebuie să aibă răbdare cu cetățenii până la imunizarea colectivă prin vaccinare și pe cale naturală. Africa de sud din vremea apartheidului nu este și nu poate fi niciodată un model pentru Europa și lume. Libertatea de alegere și egalitatea în drepturi sunt fundamentele democrației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*