Căință
Din singurătatea vieții de Lacustră
Văd cum icoanele blajin mă mustră
Și cu ai lor ochi adânci și blânzi
Ajută sufletele celor plăpânzi.
.
Simt cum sub mine pământul se desface,
Demult aveam ca scut o carapace,
Pe unde calc urmele mele lasă
Poveri, însingurare și angoasă.
.
Icoane sfinte, icoane divine,
Dați-mi pacea voastră să mă aline,
Flacăra din candelă se stinge mocnit,
Devastantă e ura celui ce m-a prigonit.
.
Mă strâng durerile precum un clește,
Iar moartea îmi surâde diavolește,
Mai fac un pas, dar încă nu-s decisă
Să plec sau să rămân cu inima ucisă…
Nu mai sunt…
E o liniște funestă care mă deprimă,
Am devenit himera ce-a existat în fapt,
Cuvântul ,,ai trecut” e cel ce mă exprimă,
Orbecăi prin mulțime ca un intrus inapt.
.
Nu mai sunt un omul care să respire
Aerul benefic al fericirii care aleargă,
S-a risipit și acea puțină urmă de iubire
Când timpul anost s-a și grăbit, să o șteargă.
Cântă-mi iubirea
Cântă-mi iubirea într-un cântec de pian
Pentru o viață ce s-a rispit mai mult în van
Cântă-mi iubirea pe un cântec de nai
Ca din iadul vieții să visez la o brumă de rai
Cântă-mi iubirea pe un cântec de vioară
Să simt că trăiesc pentru a doua oară…
Ce să mai cer de la tine, viaţă?
Ce să mai cer de la tine, viaţă,
Mă am pe mine şi poate-mi ajunge,
În fiece zi şi noapte spre dimineaţă
Hangerul morţii în piept mă împunge.
.
N-am venit pe pământ să adun averi.
Nici nu mai ştiu care îmi este rostul.
Ştiu doar că am de dus grămezi de poveri
Rostind rugăciuni de tânguire în tot postul.
.
Atârnă greutăţi împovărându-mi grumazul.
Nu port coroană de spini. dar am drum de cruci.
Le-am întors de atâtea ori obrazul
Celor ce mă pălmuiau în Golgota din răscruci…
.
Un suflet sfâşiat de durerile neâmplinirii.
Oazele bucuriei se ascund în deşerturi aride.
Nu pot intui unde pacea îşi are locul întâlnirii.
Îmi arde mocnit inima de la arşiţe toride.
Lasă un răspuns