50 de ani de activitate literară…

Eugen Dorcescu, poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a creat, în 50 de ani de activitate literară, o operă „monumentală”, cum afirmă, fără ezitare, confrați de mare prestigiu: Radu Ciobanu, Zenovie Cârlugea etc. Totodată, fiind profund național, scriitorul este și, generos, universal, statut recunoscut de personalități ale literaturii europene: Andrés Sánchez Robayna, Coriolano González Montañez, Luis León Barreto, Rosa Lentini, Jaime Siles, Maria Cinta Montagut, Luis Sanz Irles și mulți alții.

Despre opera lui Eugen Dorcescu, carte omagială, sărbătorind 50 de ani de activitate literară a poetului, cuprinde, sub îngrijirea Mirelei-Ioana Borchin-Dorcescu (coordonator și autor a șapte eseuri), următoarele secțiuni: Poetul Eugen Dorcescu – portret aniversar (Cuvânt înainte, semnat de Mirela-Ioana Dorcescu); Eugen Dorcescu – Biobliografie; Interviuri (realizate de Silvia-Gabriela Almăjan, Ana-Maria Radu și George Roca); peste 80 de cronici, eseuri, note de lectură, studii, scrise de personalități ale vieții noastre literare, dar și de celebri scriitori străini (în total, 43 la număr). Astfel se conturează personalitatea puternică a scriitorului, a geniului dorcescian. Eugen Dorcescu, „imensul poet” (Coriolano González Montañez), „poet european” (Andrés Sánchez  Robayna), „unul dintre cei mai europeni scriitori români de azi”, cum l-a numit Rosa Lentini, poliglot, de formație intelectuală complexă, ilustrează tradiția sublimului (cum s-a observat și s-a insistat), promovează aspirații înalte, bazate pe criteriul estetic. Eugen Dorcescu, contemporanul nostru, scriitor de factură enciclopedică, este continuator al tradiției sublimului, ilustrată, la noi, de Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, George Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Al. Philippide. Imaginea forței copleșitoare a poetului Eugen Dorcescu se conturează strălucit prin această carte, volum omagial, precedată, în timp, recent, de mult comentatele Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998) și Adam. Pagini de jurnal (2000-2010), însumând peste 1000 de pagini din Jurnalul ținut de Eugen Dorcescu între 1990 și 2013. Paginile de jurnal constituie o lucrare de înaltă creație, evidențiază trăsăturile Omului, intelectualitatea sa dusă la perfecțiune, de dimensiuni excepționale. Scriitor caracterizat prin dinamism, creație, progres, Eugen Dorcescu impresionează prin finețea spiritului, prin gândirea originală, prin metafizica asociată cu avântul poetic, prin setea nepotolită a idealului artistic. Pildă neasemuită de superioară urbanitate, pasiune de a se degaja de cotidian, Eugen Dorcescu se detașează de nimicnicia izbânzilor și a viselor lumești.

La cenaclul „Orizont” a susținut adevărate prelegeri, elocuțiuni de impresionantă formă literară. Talentul său încălzește verbul la flacăra unui sentiment sincer. Spirit critic de rară finețe, comoară de inteligență sclipitoare, talent și farmec de orator, Eugen Dorcescu ilustrează, cu căldură, cu autoritate, în expresie, cu entuziasm, modelul prelegerilor la asemenea sărbători ale cărții; este model ca prestigiu, ca adâncime simțită, ca frumusețe și măsură în expresie. Fraza elegantă, ținuta distinsă, cultura înaltă, demnitatea sunt susținute de un glas limpede, cald, muzical. Legătura în discursuri se face cuvânt cu cuvânt, frază cu frază. Încheierea se impune solemn și energic. Sub aparența unei firi reci, se înalță un suflet cald, sensibil.

Cronicile, eseurile, notele de lectură, studiile din volumul omagial evidențiază bogăția tematică, „darul său de har”, monumentalitatea operei dorcesciene. Observațiile au în centru, de cele mai multe ori, direcția predilectă a liricii sale, spiritualizarea, „relația finitei ființe umane cu Infinitul Divin” (Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, Despre opera lui Eugen Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2021, p. 9). „Astfel, lumina este percepută ca substanță sacră, simbol al prezenței Celui Etern printre noi” (Ibidem, p. 12). În cele două volume monumentale, Pagini de jurnal, autorul mărturisește că Duhul lui Dumnezeu umple lumea, cuprinde toate și știe orice șoaptă. Sensul și țelul existenței poetului: „Pot privi în mine însumi, pot căuta spre Dumnezeu” (Îngerul Adâncului, Editura Mirton, Timișoara, 2020, p. 328). La data de 27 iunie 2006, Eugen Dorcescu nota în Jurnalul său, citând din Psalmul 41/42: „În ce chip tânjește cerbul după izvoarele apelor,/ așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule!” (Adam, p. 292).         Poet metafizic, Eugen Dorcescu consideră credința forma supremă de cunoaștere. Poezia sa cuprinde relația tainică dintre om și Dumnezeu, misterul acestei relații. Scriitorul creează o poezie adevărată, profundă, perenă. Operă încărcată de Divin, poezia lui Eugen Dorcescu este o scriere răscolitoare, explorează cultul creștin-ortodox, dar și alte religii, în perspectiva înțelegerii profunde a relației cu Divinul, observă Mirela-Ioana Dorcescu (Ibidem, p. 9).

Poeta genuinus, Poeta doctus, Poeta artifex, Eugen Dorcescu ilustrează o artă poetică bazată pe tema existențială a experimentării absenței (cf. poemul Absența), a relației cu Infinitul Divin. Poetul însemnat cu har este stăpânit de setea cunoașterii. În fața Divinului trăiește situații arhetipale. Metafizica poeziei sale se manifestă prin întrezărirea Divinității, a Spiritului Absolut. Ascendența spirituală, transcendența se însoțesc cu sensul unui panteism profund, delicat al lucrurilor: „Verdeață-n jur. Copaci. Și flori. Și-un cer/ În care urbea-ntreagă se topea./ Sorbeam adânc. Eram. Și el era./ Și-aștept să vină iar de nicăieri” (Pe alee-n fața mea…).

„Tăcerea absolută” stârnește cuvântul poetic, întrupare a omului în ipostaza creatoare. Consubstanțialitatea Divinității și cugetării poetului este deschisă spre eternitate. Poetul descoperă criza semnului poetic: cuvântul. Trece peste propria individualitate și se regăsește în lucruri, prin reificare. Realitatea nu este un peisaj, ci stare sufletească, sentiment, emoție. Ideea reificării, Lucruri suntem, o întâlnim la Lucian Blaga. Iubire, gânduri, eternitate se însoțesc cu  mereu veșnicul dor, „cu teribila prezență a absenței definitive”, cum o numește Eugen Dorcescu. Trecând în lucruri, poetul se face interpretul unei stări sufletești. Creația apare ca un fapt al naturii, ca manifestare a Voinței Divine. Prin reificare, elementul uman se transformă într-un lucru, obiect concret.

Critica literară a evidențiat eleganța limbajului, rafinamentul estetic al poeziei dorcesciene. Poet riguros, Eugen Dorcescu aduce un omagiu limbii române: „Limba română este ca Poiana plină de ierburi, de rouă și flori, în ceața diafană a dimineții” (Adam, p. 526).

Distinsa familie Mirela-Ioana și Eugen Dorcescu slujește elitar Puterea Divină și valorile perene ale literaturii. Formează un cuplu dăruit culturii elevate, religiei, conferă strălucire, altitudine spirituală vieții literare de aici, din Timișoara, de pretutindeni. „Cel mai mare poet român în viață” (Luis León Barreto, Despre Opera lui Eugen Dorcescu, p. 130), recunoscut în literatura lumii (cf. supra), Eugen Dorcescu asimilează existențial mesajul Duhului. Distinsa ținută academică a familiei Dorcescu este susținută de Mirela-Ioana Dorcescu, dascăl universitar, scriitoare, critic, istoric literar, cu activitate superlativă în lumea literelor. Dânsa promovează, cu pasiune și erudiție, opera lui Eugen Dorcescu sub cupola Credinței, forma supremă de cunoaștere. Grație Domniei Sale au apărut recent cele două volume din Jurnalul poetului, Îngerul Adâncului și Adam. Pagini de jurnal, precum și acest tom omagial, Despre opera lui Eugen Dorcescu, autentice capodopere spirituale. „Și lângă mine stă femeia mea.(…) e-un dram din trupul meu./Un singur trup clădim în Dumnezeu” (Adam, poemul ce deschide volumul omonim).

În acord cu o remarcă a lui Radu Ciobanu (cf. op. cit., p. 334; vezi și Coperta a IV-a), găsim, în Cuvântul înainte,  referitor la receptarea  operei lui Eugen Dorcescu în România, o afirmație ce întărește lunga și trista (și întristătoarea) tradiție autohtonă a ignorării (mai exact: a blocării) valorilor: „În jurul operei sale a existat (și, mai ales, există) un straniu complex al tăcerii” (op. cit., p. 23). E dureros, dar nu ne miră. Nu ne mai miră!

Sublimul, metafizica, transcendența conturează unicitatea poetului timișorean, român, european, universal. Sprijinit, înalțat  pe valorile  sacre, Eugen Dorcescu este un scriitor de FACTURĂ ENCICLOPEDICĂ. În opinia, în convingerea noastră, recunoașterea valorilor perene ale operei sale, prin acordarea PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ, ar confirma, în triumf, locul meritat al poetului în elita mondială.

O prezentare de MARIUS TERCHILĂ

One Response to 50 de ani de activitate literară…

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *