Nicolae Milescu Spătaru – Primul român din istoria cunoscută care a ajuns în China

Nicolae Milescu Spătaru (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova) a fost unul din marii călători, aventurieri și cărturari ai secolului al XVII – lea. Se pare că tatăl celui care avea să devină un învățat de seamă, un diplomat apreciat, un călător îndrăzneț și un abil spion, avea origini aromâne, sau, într-o altă variantă, grecești. A fost fiul lui Gavril sulgerul, un mic boier din satul Milești, din ținutul Vasluiului. Este de menționat că Nicolae nu a semnat niciodată Milescu, ci numai Nicolaus Spatharius sau Nikolai Spafariί. Numele de „Milescu” i-a fost atribuit de Ion Neculce, după numele satului Milești.

A studiat la Marea Școală a Patriarhiei din Constantinopol, având ca dascăl pe Gabriel Vlassios. După ce se întoarce la Iași, este numit „grămătic”, adică secretar al domnului Moldovei Gheorghe Ștefan.  Denumirea de „Spătarul” provine de la faptul că o perioadă a deținut funcția de mare spătar la curtea domnului Gheorghe Ghica din Țara Românească (1659-1660). Porecla Cancelarul Milescu Nas – Cârn provine de la faptul că a fost mutilat de domn (Ștefăniță Lupu, conform lui Ion Neculce, sau Iliaș Alexandru – după alte surse) pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie. Un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor. Între anii 1660 și 1664 a fost reprezentantul țării (capuchehaie) în Imperiul Otoman, numit de domnitorul Țării Românești Grigore Ghica, și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm, iar ulterior diplomat pe lângă Ludovic al XIV-lea. Nicolae Milescu vorbea limba română, limba latină, limba greacă, limba slavonă și limba rusă. Totodată, cunoștea limbile turcă, franceză și italiană. Nicolae Milescu „Spătaru” sau „Cârnul” – cum i se mai spunea – este, în istoria secolului XVII, românul care a călătorit cel mai mult în Lumea Veche, din Europa Occidentală și până Siberia, China, Mongolia. Viața sa ar putea constitui subiectul unui roman de aventuri. Cu siguranță, este singurul român care a avut posibilitatea de a-i cunoaște pe Ludovic al XIV-lea („Regele Soare”), Petru I și pe Împăratul Chinei, Kangxi. Este primul român din istoria cunoscută care, ajungând în China ca sol al Rusiei, a fost primit de către împăratul celui mai mare popor al lumii. Nicolae Milescu n-a ajuns domnitor, dar a devenit prin faptele sale mai cunoscut decât majoritatea domnitorilor țărilor române. Vreme de patru ani a fost ambasador al Moldovei la Înalta Poartă. Totodată, a fost trimis ca sol (și spion) la Constantinopol, la Stockholm, la Berlin și în capitala regatului Franței, unde a avut o întrevedere cu Ludovic al XIV-lea. Ca spion și diplomat i s-au încredințat misiuni de maximă responsabilitate, cea mai importantă din partea Rusiei țariste. Este uimitor că acest om a putut desfășura o activitate diplomatică important și intensă, concomitent cu o muncă imensă de traducător. Vreme de șapte ani, începând cu anul 1661, Milescu s-a ocupat de tălmăcirea completă în limba română a Vechiului Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta, apărută la Frankfurt în 1597.

L-a urmat pe Gheorghe Ștefan în exilul său la Stockholm și Stettin (1664-1667), și a vizitat Franța unde a pledat a pledat pentru înființarea unei alianțe europene antiotomane. În 1667 era primit la Stockholm ca trimis al fostului domn, Gheorghe Ștefan: Nicolaus Spadarius, baro ac olim Generalis Walachiae”. În iulie 1667, Ludovic al XIV-lea răspundea lui Gheorghe Ștefan pentru scrisorile aduse de „le Baron Spatarius, cy-devant vostre Général”. Se retrage din anul 1671 în Rusia. În anul 1671, patriarhul Dosoftei al Ierusalimului i-a scris țarului Aleksei Mihailovici al Rusiei că la cererea sa i-l trimite pe Nicolae, fiul lui Gavril: „Am aflat că aveți nevoie de un om pravoslavnic, care să cunoască diferite limbi. Vă trimitem așadar pe purtătorul acestei scrisori, Nicolae, fiul lui Gavril, om foarte învățat în latină și slavă, de asemenea în greacă; el va putea să învețe cu repeziciune și rusa și să facă tot felul de tălmăciri…Dumnezeu vi-l trimite! S-a născut în Moldova, dar tatăl său este grec din insula (sic) Peloponezului. El va fi foarte necesar la curtea măriei-voastre.” La curtea țarului Aleksei și la școala slavo-greco-latină înființată de Petru Movilă, Milescu face o impresie atât de bună, încât țarul îi încredințează diverse misiuni. La 14 decembrie 1671 a fost primit „în rândul curtenilor (dvoreanini) în rândul celor de la Moscova”, ca interpret pentru limbile greacă, latină și română. În Moscova a lucrat în Departamentul solilor (Posolski Prikaz), ca șef al tălmacilor, sub protecția lui Artemon (sau Artimon) Matveev. Ion Neculce, în cronica sa „O samă de cuvinte” scrie că „Și pentru învățătura lui au fost terziman împăratului (Alexei Mihailovici) și învăța și pre fiul împăratului, pre Petru Alecsievici, carte. Și era la mare cinste și bogăție.” Dar Nicolae Milescu este cunoscut pentru celebrul său periplu prin Orient, din perioada anilor 1675-1678. Țarul Aleksei îl trimite în solie în China, iar expediția durează mai mulți ani. Sunt surse care spun că s-a întâlnit cu împăratul Chinei, dar sunt și surse care în final ne povestesc faptul că Spătarul nu se întâlnește cu împăratul acestei mari țări, pe nume Kangxi (1654-1722). Se pare că motivul a fost neacceptarea, din partea spătarului, a protocolului imperial pe care l-a considerat umilitor. Totuși, relatarea călătoriei întreprinse constituie un adevărat document istoric. Pe lângă descrierea moravurilor chinezești, întâlnim diferite aspecte din Siberia și din Mongolia. În istoriografia rusă Nicolae Milescu Spătaru mai este cunoscut sub numele de Nikolai Spafari (Spătar)De la acesta ne-au rămas scrieri captivante ce datează din vremea celor trei ani în care s-a aflat în fascinanta și aventuroasa sa misiune în Orientul Extrem. Acuratețea și abundența amănuntelor oferite în scrierile sale sunt surprinzătoare. Mai certe și mai de preț decât aurul sunt însă aceste numeroasele pagini pe care le-a așternut cu slove eruditul diplomat, în care a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine întâlnite în fascinanta sa călătorie prin Orientul Îndepărtat.

Iată cărțile sale ce ne fac martori direcți la aceste călătorii exotice: „Jurnal de călătorie în China” (traducere, ediție îngrijită și prefață de Corneliu Bărbulescu, București, ESPLA, 1956, cu reeditări, 1958, 1962, 1974, 1987; „Jurnalul…” care a fost scris în limba slavonă chiar de către Nicolae Milescu); „Descrierea Chinei” (traducere, ediție îngrijită și prefață de Corneliu Bărbulescu, București, ESPLA, 1958, cu reeditare în 1975); „Raportul de stat (Stateini Spisokal soliei lui N. Spătaru în China” (tipărit la Sankt Petersburg, în 1906); „Aritmologhia (Aritmologhion), Etica și originalele lor latine” (ediție critică, studiu monografic, traducere, note și indici de Pandele Olteanu, București, Editura Minerva, 1982); „Enchiridion sive Stella orientalis Occidentali splendens” (în trad. Manual sau steaua răsăritului luminând apusul), Paris, 1667); Dicționar slavo-grec-latin (în l.slavă, în manuscris); „Genealogia marilor împărați și prinți ruși” (trad. din l latină în l. slavonă; împreună cu Petre Dolgov, anul 1674); „Vasiliologhion, adică cronologia tuturor împăraților lumii” (în l. rusă , în manuscris); „Cronica pre scurt a Românilor” (în l. română, manuscris, anul apariției circa 1663); „Cartea Tătarilor” (manuscris în l. greacă, anul 1677).

Nicolae Milescu Spătaru moare în anul 1708, la Moscova și va rămâne în istorie ca primul român care a ajuns la Marele Zid Chinezesc. În memoria sa apar câteva timbre filatelice comemorative, iar Banca Națională a României pune în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 31 octombrie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu. Sunt ridicare statui și botezate străzi și biblioteci cu numele său, spre amintirea și nemurirea sa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*