Peștera „La Adam” – peste 70 de specii fosile și un molar de Homo Sapiens Fossilis, vechi de 100.000 de ani

Peștera „La Adam” este o cavitate carstică dobrogeană al cărei nume ne trimite la prima pereche primordială de oameni. Este declarată ca monument al naturii aflat în nord-estul satului Gura Dobrogei (comuna Târgușor), făcând parte din Rezervația naturală „Gura Dobrogei”, din județul Constanța. Pentru a nu se confunda, mai există o peșteră numită „Peștera lui Adam”, care este situată cumva diametral opus, pe versantul drept al Cernei, în localitatea Herculane din județul Caraș-Severin. Aceasta a fost denumită astfel după numele descoperitorul ei, Nicolae Adam. Existența peșterii dobrogene a fost semnalată de mult timp, dar deabia în 1995 au fost realizate primele studii de specialitate de către echipa coordonată de Ică Giurgiu, a Clubului de Speologie „Emil Racoviţă” -Bucureşti.

În cursul anului 1995 au fost scoase de aici la iveală cinci pietre cioplite, aflate odinioară în componența unui altar al Zeului Mitras, sau Zeul Luminii din antichitate. Numeroasele fosile au mai fost descoperite pe o suprafață de cinci hectare din zona peșterii. Cea mai importantă „piesă” este un molar care aparține lui Homo Sapiens Fossilis, cu o vechime de 100.000 de ani. Peștera este amplasată la 40 de km de Constanța, în nord-estul satului Gura Dobrogei, la est comuna Târgușor, GPS 44°27’51″N 28°28’17″E. Această cavitate este una celebră, nu doar pentru teritoriul dobrogean, dar şi pentru speologia din întreaga Românie Renul, castorul, mamutul, bizonul de stepă, antilopa, hiena de peşteră, pantera, leul de peşteră, ursul de peşteră, ursul brun, cerbul gigantic, cerbul roşu, bizonul, rinocerul lânos, calul sălbatic cu fruntea lată, calul sălbatic de talie mică etc. au trăit în arealul peşterii şi o parte din scheletele acestora au fost dezgropate din galeria ei principală. Au fost identificate de către specialiști peste 70 de specii de fosile jurasice și animale cuaternare.

Jurasicul (de la munții Jura) este o perioadă geologică care a durat aproximativ 55 de milioane de ani (între acum 200 de milioane de ani și 145 de milioane de ani în urmă), fiind precedată de Triasic și urmată de Cretacic. Jurasicul constitute perioada de mijloc a Erei Mezozoice, cunoscută de asemenea ca perioada reptilelor. În timpul Jurasicului apar majoritatea grupelor principale de dinozauri, iar răspândirea este pe toate continentele. În aer, pterozaurii dominau cerul. În tufișuri existau diferite tipuri de mamifere timpurii, precum și tritilodontide, șopârle ca sphenodonți și lissamphibia timpurii. Lissamphibia au evoluat apărând primele salamandre și caeciliane. În oceane, vertebratele primare sunt bine reprezentate de pești și reptile marine. Jurasicul târziu include ichthiozauri, plesiozauri, pliozauri, rechini și crocodili uriași care dominau apele. Numeroase broaște țestoase pot fi găsite în lacuri și râuri.

Perioada cuaternară este a treia perioadă a Erei Cenozoice și cea mai recentă pe scara timpului geologic. Se împarte în două epoci: Pleistocen, care se întinde de acum 2,58 milioane de ani în urmă până acum 11.700 de ani, și Holocen, care se întinde de acum 11.700 de ani în urmă până în prezent. Perioada cuaternară este cea mai scurtă perioadă din istoria Pământului și este caracterizată prin întoarcerea glaciațiunilor, evoluția genului Homo și extincția faunei din Holocen. S-a propus includerea unei a treia epoci, Antropocen. Deși Comisia Internațională de Stratigrafie a propus extinderea Neogenului până în prezent prin includerea Pleistocenului și a Holocenului, The geologic time scale – 2012 menține aceste două epoci geologice în Cuaternar. Atât timp cât propunerea Antropocenului nu este reținută, Holocenul corespunde actualei epoci geologice. Răcirea generală a climei și oscilațiile climatice din timpul Cuaternarului au avut drept consecință principală instalarea marilor mase de gheață care au ocupat cea mai mare parte a regiunilor polare și temperate, dar și suprafețe întinse ale regiunilor muntoase situate în zonele intertropicale. Ca urmare, aproape totul se transformă într-un pustiu de gheață, iar vegetația și fauna sunt împinse spre ecuator.

În timpul maximelor glaciare pleistocene, glaciațiunea din emisfera nordică era de 13 ori mai mare decât cea din emisfera sudică (astăzi este invers, calota de la Polul Sud este de 7 ori mai mare decât cea de la Polul Nord). Fauna a fost puternic influențată de ciclurile glaciațiilor, mult mai mult decât flora. Spre sfârșitul Pleistocenului a avut loc un mare eveniment de extincție a mamiferelor mari: pe toate continentele au dispărut animale care cântăreau mai mult de o tonă, cu excepția Africii și a Asiei de Sud (care totuși au cunoscut o reducere drastică a biodiversității și pierderea celor mai multe tipuri de proboscidieni, hipopotami și rinoceri, precum și a multor super-prădători). Printre speciile dispărute se numără: mamutul, mastodontul, ursul de peșteră, tigrul cu dinți sabie, leneșul uriaș, cerbul uriaș și tatuul preisoric.

În arealul peșterii și în Peștera „La Adam” au fost identificate de către specialişti peste 70 de specii de fosile jurasice şi animale cuaternare. Aici a fost găsită şi o piesă deosebită, un molar care a aparţinut unui Homo Sapiens Fossilis, individ care a locuit probabil, sau şi-a găsit sfârşitul în această grotă, în urmă cu mai bine de 100.000 de ani. Dincolo de toate acestea, această peştera să evidenţiază însă prin faptul că este una dintre puţinele locaţii din  Dobrogea care au legătură directă cu acel cult arhaic al zeului Mithras, o divinitate de origine persană, extrem de populară în perioada de apogeu a Imperiului Roman. Astfel, în grota de la Gura Dobrogei au fost descoperite cinci piese de piatră cioplită ce în urmă cu aproape două milenii compuneau altarul divinităţii sus-menţionate. „Cel născut din stâncă” (cel materializat, cel coborât în materie), Mithras a fost un zeu al luminii introdus în Imperiul persan cu aproximativ patru secole înainte de Hristos şi care a devenit extrem de popular printre soldaţii imperiului Roman, el atrăgând numeroşi practicanţi ai cultului începând din secolul I d.Hr. şi până  în sec IV. Celebrat în general în subterane sau peşteri (ca simbol al cavității, al uterului primordial, al primului „culcuș” al nou-născutului), Mithras era o divinitate a soldaţilor, care îl vedeau adesea ca zeu al sincerităţii şi al loialităţii. Cultul lui Mihtras prezintă similitudini stranii cu religia creştinismului (născut pe 25 decembrie, reprezentat în sculpturi alături de două rânduri de câte şase discipoli (total 12 „apostoli”, etc), face ca să existe numeroase voci care să afirme că misterele „Soarelui Nebiruit” (Mithras) ar fi influenţat puternic creştinismul din primele secole de existenţă. Adorarea lui Mithras a ajuns în Scytia Minor odată cu primele legiuni romane (mulţi veterani s-au stabilit ulterior aici) şi a fost practicată la scară largă timp de aproape trei secole, până când a intrat în declin atunci când împăratul Constantin cel Mare s-a convertit la creştinism.

Numele Mithra înseamnă „Soarele nebiruit” și conform religiei zoroastriene este conducătorul grupului de zei Yazatas. Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, el luptă contra forțelor răului conduse de Angra Maynu. Ca zeu al al sincerității și al loialității, numele lui Mithra apare în timpul legământului și depunerii jurământului. Acest zeu s-a născut după unele legende dintr-o piatră sau dintr-o fecioară în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ținut au venit să i se închine. El a capturat taurul divin pe care l-a sacrificat pentru a organiza un banchet alături de soare. Din sângele taurului se spune că au apărut toate plantele și animalele folositoare omului. Străbătând ziua cerul, Mithra vede și aude totul din cer sau de pe pamânt întrucât el are 10.000 de ochi și 1000 de urechi. El este înarmat cu o măciucă de lemn ferecat (sceptru?) cu care alungă demonii (alegorie pentru nori) ce năvălesc spre el. În Iranul arhaic, Mithra era o divinitate de prim rang. Îi erau consacrate ca simbol și emblemă crizantemele, trandafirii și era zeul suprem al oștirilor. La inițiere novicele era adus în mod ritual legat la ochi și de mâini apoi legăturile erau tăiate, semnificând eliberarea față de influențele negative ale lumii, apoi era încoronat cu coroana lumii, inițiatul trebuia să o refuze spunând că Mithra este coroana lui. Cultul lui Mithra a fost introdus de regele persan Artaxerxes al II-lea (405-362 î.Hr.) și s-a răspândit în exteriorul Iranului, ajungând până în Imperiul Roman în anul 100 d.Hr., prin intermediul soldaților latini, cultul lui Mithra fiind un cult exclusiv pentru bărbați. Era cunoscut sub titlul „Deus Sol Invictus”. Împăratul roman Commodus a fost inițiat în cultul lui Mithra, sărbătoarea cea mai importantă în cinstea zeului fiind nașterea sa, pe 25 decembrie. După convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism, în anul 313 d.Hr., cultul acestui zeu persan a cunoscut un declin puternic. Senzația de reînviere a gloriei acestuia din perioada lui Iulian Apostatul (331-363), a fost urmată mai târziu de dispariția completă a lui din lumea romană. Cultul lui Mithra a pătruns și în Dacia după cucerirea traiană din anul 106 d.Hr..

Interesant este faptul că monumentele și inscripțiile mithraice descoperite în Dacia sunt mai numeroase decât cele descoperite în Asia Mică, încât un autor  a putut afirma că Mithra ar fi trebuit să fie zeul național al dacilor și deci pierderea Daciei ar fi însemnat o puternică lovitură dată acestei religii. Savantul olandez N.J.Vermaseren, în lucrarea sa „Corpus Inscriptionum Monumenlorum Religionis Mithriacae”, indică pentru Dacia 274 de monumente și inscripții mithraice adăugându-se, după descoperirile recente, încă trei altare la Apulum (Alba-lulia), câte unul la Ceanul Mic, Potaissa (Turda) și o localitate necunoscută din Dacia Inferioară.

Numeroasele sanctuare, precum și nenumăratele inscripții și dedicații mithraice de proveniență dacică sunt un indiciu al faptului că practicanții acestui cult în Dacia romană erau cât se poate de fideli zeului lor protector și că aceștia duceau o importantă acțiune de prozelitism. Când creștinismul a ajuns la gurile Dunării a întâlnit aici o puternică opoziție din partea mithraismului. Din acest conflict a rezultat pregătirea terenului pentru acceptarea monoteismului creștin, care deschidea o nouă eră în lumea antică și deci și pe meleagurile țării noastre. Peştera „La Adam” rămâne unul dintre puţinele locuri care amintesc de acest cult misterios şi din acest motiv, merită recunoaşterea cuvenită şi o punere în valoare ca obiectiv turistic. Din păcate, statul nu a făcut mai nimic pentru conservarea grotei, în prezent fiind întâlnite în peşteră mai multe dovezi ale existenţei turistului vandal de secol XXI, decât cele ale străvechiului zeu persan…

Ar fi trebuit creat un punct muzeistic cu reproduceri ale mamiferelor, reptilelor sau zburătoarelor ale căror fosile au fost descoperite aici. Vor fi prezentate în cadru organizat filme documentare cu perioadele istorice evocate de cercetători. Se vor putea cumpăra filme, DVD-uri, cărți, suveniruri tip breloc, mascotă, păpușă… De asemenea pot fi prezentate informații despre religia mithraică… (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*