Ansamblul fostului conac Lecca-Micşuneşti din comuna Nuci

Primele documente care atestă existența localităților comunei Nuci datează din anul 1501, când existența satului Micșunești – Ilfov este amintită în hrisovul lui Radu cel Mare. Primele așezări din aceste locuri sunt semnalate între anii 1500  – 1700, în satul Nuci, așezări formate din clăcași aduși de moșierii Brezeanu și Focșeneanu. Comuna Nuci a luat ființă prin comasarea în anul 1968 a fostelor comune Micșunești Moară și Merii Petchi, ca urmare a organizării administrativ teritoriale. Comuna Nuci s-a dezvoltat de-a lungul drumului județean având în componența sa 5 sate: Nuci, Merii Petchi, Micșunești – Moară, Micșuneștii – Mari, Balta – Neagră. Comuna Nuci este situată în partea de NE a județului Ilfov și face parte din zona turistică Snagov  – Căldărușani, aflându-se la o distanță de 47 km de Municipiul București. Legăturile rutiere cu capitala sunt asigurate prin DJ 101 B, prin comuna Gruiu, Snagov, DN 1 și prin comuna Moara Vlăsiei, Balotești DN 1. Pe raza comunei Nuci, există două lacuri naturale, unul pe teritoriul satului Balta Neagră, situate în zona de pădure, fiind o alungire a lacului Căldărușani, iar cel de-al doilea pe teritoriul satului Micșuneștii Mari, unde se găsește un lac în suprafață de 13 ha luciu de apă, în imediata apropiere a satului, acesta nefiind pus în valoare, deși pe malul lacului este construit conacul familiei Lecca, monument istoric și un edicul alăturat aflat în stare avansată de degradare.

Tot pe malul lacului, în apropierea acestui conac se află biserica satului Micșuneștii Mari, biserică declarată monument istoric, aceasta datând din secolul al XVII-lea. În satul Nuci (Netezești), biserica de aici este monument istoric, pictura interioara fiind realizată de pictorul Nicolae Tonitza. Conacul familiei Lecca – Micsunesti și ediculul alăturat, aflat în stare avansată de degradare, se află ridicate pe o proprietate dăruita familiei de domnitorul Mihai Viteazul, la 1599. Acest ansamblu arhitectural de mijlocul secolului al XVIII-lea este declarat a fi de importanță B, aflat pe Lista Monumentelor Istorice cu Codul LMI: IF-II-a-B-15296. Adresa: Şos. Orhideelor 115; Localitate: sat Micşuneştii Mari; comuna Nuci; Județ: Ilfov; Muntenia. Ansamblul cuprinde: Conacul, Turnul de poartă conac și Biserica cu hramul „Născătoarea de Dumnezeu”. Ca și istorie, la sfâșitul veacului al XVI-lea, moșia Greci era stăpânită de o jupâniță pe nume Neaga, soția marelui vornic Mitrea, „vlastelin și primul sfetnic” al lui Mihnea Turcitul. Rămânând văduvă în 1597, Neaga vurniceasa dăruiește moșia mănăstirii Snagov, dar în 1625 un descendent al neamului, Papa mare vornic, răscumpără a treia parte din moșie, inclusiv curtea boierească din veacul al XVI-lea, cu biserica necropolă ce stăruie și azi în satul Maximeni (comuna Grădiștea) și cu o casă ale cărei ruine mai puteau fi văzute, la nord de biserică, până în anul 1856. În casa strămoșească au viețuit și s-au înmulțit fiii, nepoții și strănepoții lui Papa Grecianu timp de o sută de ani, exploatând în devălmășie cele 7000 hectare de pământ. Către jumătatea veacului al XVII-lea însă, ei n-au mai încăput în vechiul cămin și au început să roiască în diferite sectoare ale moșiei, „clădindu-și biserici și case de locuință și adunând sate în jurul lor, chiar fără fixare de linii despărțitoare înpietrite cu sinețe în regulă și definitive”.

Hotărnicia din 1761 nu a făcut să consfințească o situație de fapt în privința așezărilor și îngrăditurilor, despărțind totodată islazurile, fânețele și locurile arabile ce rămăseseră indivize. „S-au creat astfel cinci trupuri de moșie, unul al mănăstirii Balamuci, ctitoria lui Papa vornicul în anul 1631, și alte patru corespunzând spițelor celor patru nepoți de fiu – fiii lui Drăghici vistierul – ai lui Papa vornicul: Papa vistierul (Grecii de Jos cu Micșuneștii), Constantin spătarul (Grecii de Mijloc), Mihai clucerul (Balamuci) și Vintilă căpitanul (Grecii de sus). Ulterior s-au mai produs diferite subîmpărțiri, schimbări și vânzări între urmași, dar cele mai multe porțiuni au intrat până la sfârșit pe mâini străine, prin zestre”. Papa Grecianu vornicul, era urmașul în linie directă a lui Grecianu, poreclit „Floricoiu”, deoarece luase în căsătorie pe Florica lui Mihai Vodă Viteazul. Cum Nicolae-Pătrașcu Vodă, unicul fiu al Domnitorului, nu a lăsat posteritate, singurii urmași ai marelui voievod sunt numai cei ieșiți din liniația Floricăi Grecianu, familie cunoscută ca „Grecienii de Ilfov”, spre a fi deosebiți de o altă familie, „Grecienii de Dâmbovița”, ai cărei cei mai cunoscuți membri au fost Radu Grecianu cronicarul și fratele său Șerban Grecianu, traducătorul „Bibliei din 1688” și sfetnic al lui Constantin Voda Brâncoveanu. Ilinca Grecianu-Ilfov, fiica lui Papa Grecianu vistiernicul și strănepoata lui Papa Grecianu Vornicul, se mărită cu Șerban Grecianu-Dâmbovița. Fiul acestora, Șerban II, se căsătorește cu a treia fiica a lui Constantin Vodă Brâncoveanu, Ilinca văduva lui Scarlataki Mavrocordat (fiul Exaporitului). Fiica lor, Smaranda Grecianu se căsătorește cu Iordache Asan, mare cămăraș sub Constantin Brâncoveanu, ce și-a luat apoi numele Micșunescu, după ce a ctitorit alături de casa sa, biserica din Micșuneștii-Mari la 1743.

În secolul XIX cea mai mare parte a moșiei a aparținut familiei Polizu-Micșunești prin căsătoria paharnicului Dimitrie Polizu cu Maria, fiica lui Constantin Micșunescu, fratele lui Iordache Asan-Micșunescu, ctitorul bisericii de la 1743. După anul 1870 s-a ieșit din indivizie și moșia a fost împărțită între membrii ai familiei Polizu-Micșunești în Micșuneștii-Mari (Ion Polizu-Micșunești), Micșunești-Moara (Vasile Polizu-Micșunești) și Grecii de Jos (Dimitrie Polizu-Micșunești).

Istoria acestor minunate locuri din Ilfov ne atrage și posibilitatea de a le vizita ne încarcă spiritual. Să pășim în timpul liber pe urmele strămoșilor și să admirăm ce ne-au lăsat aceștia necondiționat, ca moștenire. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*