Capacele prosopomorfe neo-eneolitice gumelnițene și vinciene

Printre elementele neo-eneolitice specific culturilor Vinca și Gumelnița se află și așa numitele capace prosopomorfe, adică cu chip uman sau animal. Capacele (pentru vase) prosopomorfe erau modelate din lut astfel încât să reprezinte, mai realist sau mai schematizat, capul omenesc și par să suplinească lipsa detaliilor feţei de pe unele vase antropomorfe, cu care pot fi asociate. Aceste capace, ca şi vasele cu decor antropomorf (ex.: Zeița de la Vidra – cultura Gumelnița, Muzeul de Istorie a Municipiului București), ar fi putut fi folosite în cadrul unor ceremonii legate de viaţa membrilor comunităţii. Ele sugerează ipoteza unui cult casnic, în care protejau conţinutul vaselor de influenţe nefaste, asigurându-le unui destinatar clar. Ele par a ne dezvălui un aspect particular al credinţelor religioase gumelniţene, un univers straniu în care raţiunea îmbinării elementelor antropomorfe cu cele zoomorfe este foarte greu de descifrat. Să nu uităm că mai târziu, în antichitate, amforele (de o formă asemănătoare cu corpul uman) erau astfel făcute încât nu puteau să stea decât „culcate pe pântece”, dacă nu aveau un suport special. Astfel era posibil să fie semnificată forța nevăzută a vieții care ținea (sau ridica) în picioare omul și îi dădea imbold spre acțiune. Aceste vase – cu – capace umane sunt întru-câtva asemănătoare cu statuetele ce însoțesc faraonii în viața de apoi. Au o anume energie, o anumită „misiune”.

Cultura Gumelnița de pe valea Mostiștei este numele dat de arheologi Culturii Gumelnița din a doua jumătate a mileniului V î.Hr., a cărei arie de răspândire se află în România, pe valea râului Mostiștea.

Aceste elemente neo-eneolitice mai sunt specifice și culturii Vinca. Cultura Vinča, cunoscută și sub numele de Cultura Turdaș sau Cultura Turdaș – Vinča, a reprezentat o cultură arheologică neolitică în Serbia de astăzi și părți mai mici ale Bulgariei și României (în special Transilvania), și datează din perioada 5700 – 4500 î.Hr. sau 5300 – 4700 – 4500 î.Hr. Două exemplare minunate de asemenea capace prosopomorfe se află în colecțiile valoroase ale Muzeului Banatului Montan din Reșița.

Termenul de „prozopomorf” (prosopomorf) vine de la sensul de „față, figură umană”, „prosopon” fiind „față, persoană”. Prozopo-grafia este o figură de compoziție care constă în descrierea trăsăturilor exterioare, a ținutei unei persoane sau a unui animal. Prozopo-logie  este o tipologie fondată pe studiul expresiei faciale și al mimicilor spontane. Prozopo-metru este un instrument cu care se măsoară diferențele diametrelor feței și craniului. Prosopo-morf (ca adj.), cu trimitere la obiectele de artă în formă de figură umană stilizată. Prozopopee = studiul aspectului feței și al modificărilor pe care le imprimă bolile.

Dintre capace prosopomorfe eneolitice gumelniţene descoperite în aşezări din judeţul Teleorman putem menționa pe cele descoperite la: 1. – Vităneşti „Măgurice”; 2. – Orbeasca de Sus; 3, 4. – Ciolăneştii din Deal „Măgura Țui”: Obiectele nr. 1 și 2 se află în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman din Alexandria, iar nr. 3 şi 4 în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României din București. Capacele ce reproduc figura umană (prosopomorfe) constituie o categorie de descoperiri spectaculoase din epoca neo-eneolitică, fiind întâlnite pe arii geografice întinse, în culturi precum Vinča şi Gumelniţa, vechea vatră de locuire a strămoșilor noștri milenari. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*