Cronica rimată a lui Georgios Palamedes despre Domnitorul Mihai Viteazul, scrisă în 1607

Sunt multe documente importante ce scriu despre viața și faptele domnitorului Mihai Viteazul, cel ce a unit toate cele trei țări române pentru întâia dată după mult timp. Cronia rimată a lui Georgios Palamedes despre viața lui Mihai Viteazul, din 1907, poate fi socotită cea mai adevărată poveste despre marele voievod român, dat fiind că a fost scrisă la doar câțiva ani după moartea lui. Iată ce scria Palamedes, despre Mihai Viteazul, în stilul cronicilor ritmate ale vremii:

„Te invoc, Minerva, fiică a marelui Jupiter, să mă inspiri spre a putea povesti acum acel vestit războiu al faimosului Mihai: nenumăratele ucideri, măcelul cel mare, care a adus oamenilor pierdere mare, iar Turciei, și altor multor țări, distrugere; războiu care a nutrit fiarele, făcând ca trupurile turcești să fie o hrană pentru păsările răpitoare și pentru câini; a trimes în iad pe mulți bărbați viteji: turci, poloni, moldoveni și unguri vestiți. Zeița atunci răspunse și începu a povesti aceluia care o întrebase, spre a putea scrie și a-și aminti. Mihai a făptuit aceasta din zel dumnezeesc și de multă milă ce-i era de creștini și de întreaga Țară Românească; pentru că ea tare apăsată era de turci; românii erau jupuiți; li se luau cu sila nu numai lucrurile, dar și copiii cu nevestele! Niciodată nu lipseau din țară vreo trei-patru mii de ieniceri turci și tătari: unii veneau, alții plecau, pustiiau totul ca niște lupi, și nu lăsau Muntenia de loc să fie în liniște. Nimeni nu îndrăsnea să le zică o vorbă; ei fără frică înjurau și pe Domn! […] Și astfel, când împăratul a toată Germania s-a învrăjbit cu împăratul Constantinopolului, toți domnii ceilalți ai creștinilor, de la mic până la mare, au început să ia parte la luptă, să se avânte în războiu împotriva turcului, de care mai înainte se temeau, iar zeul Marte îi ajuta să secere pe turci. În vremea aceea, Sigismund, Domnul Transilvaniei, fiind sub stăpânirea turcului, s-a unit cu creștinii, cu împăratul Germaniei, și a jurat să-i fie aliat. El trimise soli și în Țara Românească către acest Mihai (ca să-l hotărască) a se uni cu dânsul, să se împrietenească. Mihai cu multă bucurie primi să se unească cu creștinii și să pricinuiască neamurilor turcești mare măcel spre bucuria creștinilor și a întregii ortodoxii […] Și îndată începu să omoare și să taie pe turci și rău să-i chinuiască. Pe toți dar, cari făceau pe acolo pagubă, și nimănui nu-i erau de trebuință în Muntenia, porunci atunci de i-au tăiat, de la mare până la mic, pe spahii și ieniceri, pe ciauși și alții. Au scăpat numai câți s-au făcut creștini; ceilalți au pierit și au avut o moarte rea […] Așadar, zeițo, deoarece mi-ai spus din ce pricină ridicat-a Mihai armele în Muntenia și am scris precum tu mi-ai arătat, spune-mi, te rog, pentru ce întoarse lupta împotriva creștinilor, și făcu ucideri, și apoi pieri și el însuși din pisma creștinilor? Pentru că, răspunse ea, diavolul avu pricină să înceapă a adăpa cu rătăcire neamul omenesc, și vârî în vrăjmășie și turburare pe creștini, pismundu-le vrednicia și frumusețile bunei lor credințe. Pe ceiace au fost pricina înțelegerii și a alianței între creștini pentru a porni împotriva turcilor să scape de robie pe frații întru Christos și să-i facă neatârnați, i-a adăpat cu vrăjmășie și turburare și le-a întors gândul de s-au despărțit […] Mihai nu zice nimic, merge înainte, până ce sosi în apropierea unui oraș. Acesta sârbește se chiamă Belgrad (=Alba-Iulia) și era Scaunul tuturor Domnilor. Cardinalul ședea aici fără întrerupere. Mihai îi trimise atunci un răvaș, scriindu-i: Eu niciodată n-aveam un astfel de gând, și nici acum nu-l am, să mă bat cu creștinii; așa că fie-vă pe suflet păcatul acesta; că eu niciodată n-am ieșit din sfatul vostru; ci după ce voi sunteți pricina de m-ați făcut să merg împotriva împăratului turcesc, v-ați împăcat cu dânsul și v-ați lepădat de mine. Te-ai închinat turcului, te-ai făcut una cu el și făcut-ai sfat cu Domnul Moldovei împotriva mea, ca să mă prinzi, să mă prăpădești; de aceea eu, cu dreptatea mea, am mare nădejde că o să mă scape Dumnezeu de o așa de mare greutate; că fără vrerea mea făcutu-m-ați să mă lupt cu voi. Drept care vă trimet răvaș, că m-ați stins și la cinste și la vieață; ceea ce pentru creștini e mare lucru. Văd, dar, că sunt prăpădit. O să încerc, însă, și așa să lupt cu tine, și de voiu pierde, o să pier cu cinste, iar de voiu birui, cinste întreită o să am; și o să mâhnesc pe turc. Când i se dete cardinalului scrisoarea și văzu cele cuprinse, l-a apucat amețeala, știind că Mihai e prea viteaz, bine pregătit și are trupe alese. Fiindcă văzu că nu e alt chip, decât să se lupte cu el, îi veni foarte greu. Ieși afară din oraș cu toată oastea sa, cu voinici prea buni, câți îi trebuiau […] Mihai cu sabia în mână, îmbrăcat numai în fier, intră în luptă și ca un viteaz îmbărbăta pe ai săi. Cam vreo douăzeci de vrăjmași de prin acele părți trimise el cu mâna lui în iad. Vrăjmașii au luat-o la fugă, iar românii din urmă îi omorau până li s-a urât. Mihai se făcu Domn al Ardealului, cuceri țara, iar bietul cardinal de frică fugi în munți ca să scape. Și acolo l-au aflat niște păstori, nu era cunoscut, l-au lovit, l-au ucis, și-a aflat o moarte neașteptată […] După ce, așadar, vecinii, turcii, moldovenii și polonii au aflat aceasta, s-au mâhnit nespus de mult, căci toți socoteau și își ziceau în gând: Dacă el numai cu Muntenia era înspăimântător, darămite acum când a luat și o domnie așa de mare, așa de puternică, pe care nimeni altul nu s-a aflat s-o cucerească prin sabie? Ne prăpădește pe toți de la mic până la mare! […] Domnul Moldovei prinzând de veste, că Mihai vine cu oștire multă, îl cuprinse groaza, și fără zăbavă voi să fugă, lepădând rușinea; și numai că s-a prefăcut că vrea să se lupte, el se gândea să fugă, să părăsească Moldova. Și-a trimis oștile să se bată, crezând că o să înspăimânte pe viteazul Mihai. În oastea moldovană erau și mulți lehi (= polonezi), trei mii de ostași. Ei numai că l-au zărit, în loc să se repeadă la luptă, fără să mai aștepte ce are să se întâmple, toți au început să fugă și unul pe altul să se calce. Câți s-au aflat pe acolo, ca să fie ușori, aruncau de pe ei armele, fiarele; căutau numai să scape și arătau pe Mihai. Când au ajuns la râurile Prut și Nistru, ca să treacă, își aveau mințile pierdute […]”

Deoarece a iniţiat eliberarea popoarelor din Balcani, a recâştigat independenţa Ţării Româneşti şi a realizat prima unire politică a celor trei Ţări Române, domnia lui Mihai Viteazul va deţine întotdeauna o semnificaţie deosebită în istoria patriei noastre. Din acest motiv, s-au scris mii de studii cu privire la concepţiile militare, politice sau religioase ale lui Mihai Viteazul. Entuziasmul general stârnit în rândul popoarelor subjugate din Balcani (bulgari, aromâni, sârbi, albanezi, greci, etc.) de strălucitele victorii ale lui Mihai Viteazul împotriva turcilor nu a rămas fără urmări nici asupra literaturii grecești a epocii, faptele eroului român ajungând să fie cântate deopotrivă de rapsozii populari și de acei poeți patrioți care, crescuți la școala eposului vechi grecesc și bizantin, credeau în virtuțile mobilizatoare ale poeziei. Din rândul acestor creații se detașează poemele ce i-au fost închinate voievodului de Stavrinos Vistierul și Georgios Palamedes, autori contemporani cu evenimentele relatate, fapt ce adaugă importanței lor literare și un interes documentar de prim ordin.

Peste ani și Tudor Dinu avea să scrie: „Mihai Viteazul, erou al eposului grec”, carte apărută la Editura Humanitas. Lucrarea aceasta constituie cel dintâi studiu complet al acestor două poeme, însoțit de interpretari și comentarii menite să le pună în valoare virtuțile literare și, în egală măsură, să arunce o nouă lumină asupra prestigiului european pe care autorul primei uniri a românilor și-l cucerise în Europa de la cumpăna veacurilor al XVI-lea și al XVII-lea. Personalitatea adevăraților eroi traversează epocile istorice și influențează parcursul altor destine, precum steaua ce a apărut pe cer și a anunțat nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*