Proverbul românesc „Omul sfințește locul” se potrivește oriunde în lume. Mai este și reversul că „nu locul sfințește omul”. Personal n-aș fi întru-totul de acord cu această afirmație, deoarece, de multe ori, omul simte nevoia să evadeze în natură, să se refugieze acolo unde își găsește, chiar și pentru câteva zile, liniștea sufletească și să se încarce cu energii pozitive, distrugând astfel pe cele negative provocate de ura și dușmănia din societatea cotidiană, tumultuoasă în care trăim în zilele noastre. Dar proverbul „Omul sfințește locul” este plin de veracitate. Omul ajută de multe ori „natura” să reînvie după dezastrele naturale și chiar de cele umane, produse în sânul ei. Sunt locuri bântuite de duhuri rele, locuri cu efecte nefaste asupra omului când trece sau se stabilește acolo. Dar tot omul, prin puterea psihică și curățenie sufletească, bunătate și credință le poate curăța și transforma în locuri benefice, pe care îngerii și puterea divină le ia sub ocrotirea lor.
Dar să trecem la fapte concrete!
Locuind în orașul Brezoi, situat pe mirifica Valea Lotrului, am doar trei ieșiri în spațiul românesc: pe Valea Oltului spre sud către Călimănești și Râmnicu Vâlcea, spre nord către Tălmaciu și Sibiu și pe Valea Lotrului către Obârșie și de acolo pe Transalpina spre Rânca și Novaci, spre Petroșani sau spre Sebeș. Trecând de foarte multe ori spre Sibiu, la Râul Vadului, imediat după Lazaret, am observat de peste două decenii o biserică ce părea abandonată. Oare ce s-a întâmplat? De ce a fost amplasată acolo fiindcă în preajmă nu este niciun sat? Dar cineva, de curând, mi-a zis că totuși, din când în când, se țin slujbe! Biserica este amplasată imediat după Lazaret, între drumul ce șerpuiește prin munte pe lângă râul Lotrioara și Drumul European ce urmează conturul râului Olt. Așa că am decis, împreună cu soția, să mergem acolo de Sfânta Sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului. Am ajuns primii și am parcat. Am „cercetat” împrejurul bisericii. Se părea că nu este abandonată și se lucra, încet, dar sigur. Interiorul este spațios, cu popi de lemn și cofraje de scândură, iar în exterior sunt montate, în zona turlei, schele. La demisol este amenajat un paraclis.
Între timp au început să apară sibienii. Au scos scaunele afară și am aflat că în foișorul din poienița de la poalele versantului muntos, preotul va ține Slujba de Acatist a Sfântului Hristofor. Încă de când am ajuns acolo am început să simt o bucurie inexplicabilă. Am uitat de frământările zilnice, am uitat de toate necazurile provocate de o guvernare care secătuiește tot pe omul amărât… Mi se părea curios ca în acea zonă, Lazaret, unde se afla un ospiciu cu oameni irecuperabili, cu probleme mentale, să fie transformat într-un loc al energiilor pozitive. În cele din urmă a apărut preotul care ne-a binecuvântat pe rând, pe toți. Și-a cerut scuze pentru întârziere pentru că a trebuit să hrănească 40 de oameni ai străzii!
S-au strâns peste 30 de persoane, bărbați, femei și tineri, majoritatea din Sibiu. Slujba ținută în aer liber a constituit un moment înălțător și Slavă Maicii Domnului. Atât Oltul cât și muntele au luat parte la Slujba de Acatist a Sfântului Hristofor, transmițând mai departe, peste culmi și zări, sfințenia acestui „om”, preotul Cătălin Dumitrean, căruia i se citea pe chip o bunătate și blândețe divină și un har, cu care puțini preoți sunt înzestrați. La sfârșitul slujbei ne-am miruit și două tinere au împărțit, din partea preotului, câte un trandafir fiecărei doamne sau domnișoare, aflate la această ceremonie. Am remarcat discursul părintelui de la sfârșitul slujbei. A fost înălțător, de apărare a valorilor creștinești ortodoxe, de păstrare a identității neamului românesc. Biserica de la Râul Vadului, despre care este vorba, se numea Lazaret. Construcția sa a început în 1997.
Am solicitat preotului Cătălin Dumitrean câteva detalii despre construcția acestei biserici și despre aportul domniei sale în lumea creștină.
Dimineața am fost hirotonit preot pentru Caransebeș iar după masă am fost invitat să slujesc aici, la Râul Vadului, împreună cu actualul Mitropolit ortodox al Ardealului, Laurențiu Streza, care pe atunci era episcopul Caransebeșului. În timpul slujbei s-a întâmplat un eveniment la care nu mă așteptam, să pun piatra de temelie a bisericii de aici. Am primit piatra de temelie și am pus-o, în septembrie 1997, cu mâinile mele în pământ. După aceea am plecat la Caransebeș, am fost diacon ceremonial, iar în anul 1999 am revenit în Sibiu, preot de spitale. Am participat și am ctitorit cinci biserici: o biserică la Spitalul de boli pulmonare, pe care am cumpărat-o împreună cu familia mea, cu părinții, biserică de lemn, și-am donat-o spitalului. Am făcut-o cu drag. Pe strada Dealului am construit o biserică închinată Sfântului Iacob Românul, în curtea unui Azil de bătrâni, cu deschidere spre stradă, biserică de zid. Apoi am construit 3 mănăstiri: Mănăstirea de la Rășinari (numele) din satul lui Goga, Mănăstirea Pelișor de la Mediaș închinată Sântului Ilie și Mănăstirea de la Veștem, care se vede pe deal, când ocolești centura de la Tălmaciu, km 12, pe pământul strămoșilor. Am fost apoi consilier și sunt încă, mass-media, preocupările mele principale fiind realizarea de emisiuni pe postul național. Conduc, ca și director al studioului din Sibiu, și realizăm producție pentru București, până când în noiembrie anul trecut Înalt Preasfințitul m-a solicitat să ajut și să particip la reconstruirea bisericii de la Râul Vadului.
Atunci am cerut Înalt Preasfințitului să-mi dea binecuvântarea și numirea ca să mă ocup integral de această biserică, ca administrator. Și am fost numit administrator, începând de la 1 ianuarie.
Când am ajuns, am găsit o biserică părăsită, mizerie, stătuseră și boschetari la demisol. Orice era, numai casa lui Dumnezeu nu era. Nu știam de unde să încep. Împreună cu o echipă de consilieri, de oameni deosebiți, ne-am apucat de treabă și am reușit să facem mai întâi troița de la drum, trebuia să pornim de undeva, fără un ban, fără nici un leu sau ajutor din partea unor foruri tutelare. Am făcut cerere și așteptăm, dar este vremea mai austeră în România și înțelegem. Am început să curățăm, să deratizăm demisolul zile întregi, de unde am scos camioane de moloz, de mizerie. Apoi am făcut acel paraclis de la demisol. Biserica are 102 mp, în care am așezat icoane, scaune, am mochetat, am pus candelabre, am luat obiectele necesare.
Sigur, am zis, fiind vară, lumea neștiind, oamenii trecători, că se face rugăciune, că se trece pe Valea Oltului și se întreabă ce este acolo și lumea nu știe ce-i cu biserica aceasta. Așa că am hotărât să facem un altar de vară, în incinta curții bisericii, unde să se facă câte un acatist, o slujbă., orice lucru Dumnezeiesc, ca oamenii să vadă că acolo este viață și activitate. Am construit, cu o echipă de dulgheri din Apuseni, am continuat să demolăm toate anexele în care stătuseră muncitorii altădată, să curățăm zile întregi, să facem curățenie generală și zi de zi am făcut câte ceva. Acum am pus clopotul care în urmă cu două săptămâni a bătut pentru prima dată, și avem nevoie de o familie care să ne doneze ușile împărătești, ușile de la altarul de vară. Vom continua să lucrăm, să ne apucăm de cupole. Avem nevoie de ajutor, pentru că plouă prin cupole, deoarece de șapte ani șantierul a fost oprit și s-au spart, au apărut fisuri, biserica stând aproape să cadă. Avem nevoie de multe, avem mult de muncit. Este greu, dar nu dăm înapoi. Mergem înainte. Dumnezeu să ne ajute și să ne binecuvânteze. Biserica are hramul Sfântul Hristofor.
În același timp mă ocup și de activitatea cu săracii. Am, din 2019-2020, de hrănit, în permanență, 40 de oameni ai străzii. Am hrănit oameni din gară, le ducem mereu hrană caldă și câte o familie se înscrie în fiecare zi la masa caldă și așa reușim să le facem bine. Îi îmbrăcăm, avem colaborări cu Crucea Roșie și mergem la familii nevoiașe prin Fundația „Umilenie- Bucuria tuturor”, împreună cu o echipă de credincioși. Fundația este condusă de doamna Maria Beleiu care este din Brezoi, jurnalist, și care are activitatea principală și susține prin fundație activitățile noastre din punct de vedere financiar și social și-i mulțumim pe această cale. Numele fundației este dată după numele unei icoane a Sfântului Serafim de Sarov, Maica Domnului Umilenie, așa se numea icoana la care se ruga acest sfânt. De aici am dat numele fundației Umilenie” de la umilință. Dumnezeu să ne ajute, să vină câți mai mulți oameni lângă noi și să ne facem datoria! Aș dori să fac și un anunț pentru credincioșii ortodocși sibieni și vâlceni, dar și din alte zone ale țării.
Între timp a mai fost amenajată o cameră la demisol, incinta bisericii a fost împrejmuită cu gard, a fost ridicată o troiță și un chioșc. Încet, încet, cu ajutorul lui Dumnezeu și a credincioșilor donatori, lucrările avansează. În timp ce în arealul românesc se nasc valori spirituale și culturale, dar care nu sunt promovate așa cum se cuvine, spre binele națiunii, forurile superioare, politice, încurajează nonvalorile, dezbinarea, ura. Mi-am adus aminte, pe moment, cum anul acesta, în ajun de marea sărbătoare creștin-ortodoxă, Rusaliile, guvernanții și președintele au acceptat marșul lgdb în București. În ajunul Rusaliilor românii își pomeneau moșii de vară. Cum este posibil așa ceva? Noi ne pomeneam adormiții, le aduceam un omagiu, și ei defilau, spurcând sărbătoarea noastră creștină. De ce tocmai în acea zi și nu în alta, în care nu se întina valoarea familiei tradiționale și a celor trecuți la cele veșnice? Când au depus jurământul pe Biblie, la investirea în funcții, înseamnă că au jurat strâmb și Dumnezeu îi va răsplăti pe măsură! Se spune că această sărbătoare a „moșilor”, indiferent de anotimp, își are originile de peste 2000 de ani! Ea era și în religia zamolxiană, când, se spune că în acea zi se deschid cerurile și cei plecați la cer îndeplinesc dorințele celor vii, rămași pe pământ. Iar pământenii le aduc „ofrande” prin împărțirea de bucate celor săraci. Ortodoxia română este singura din creștinism care a păstrat această tradiție a moșilor de vară, de toamnă, de iarnă și de primăvară.
De fapt și strămoșii noștri daci erau un popor monoteist! Ceea ce face părintele Cătălin este un act caritabil și mulți ar trebui să-i urmeze exemplul. Celor 40 de oameni ai străzii din Sibiu, le este zilnic , prin grija dânsului, asigurată o masă caldă la gara din Sibiu de către familiile cu credință în Dumnezeu care se oferă benevol. De asemenea, sunt familii care îmbracă pe acești amărâți pe care statul român nu-i bagă în seamă, în timp ce „firme” declară profit „zero” sau dăm bani din sudoarea muncitorului român pentru întreținerea unui război care nu ne aparține, sau asigurăm un trai bun unor „străini” cu buzunarele pline de euro și mașini luxoase, în timp ce copiii și bătrânii din țară trăiesc în bojdeuci gata să cadă pe ei, prin gări și străzi, în mizerie și sărăcie… Cu mai multă sau mai puțină credință, important este ce avem în inima și sufletul nostru, cum știm să ne iubim aproapele, să ajutăm și să iubim, nu să purtăm ură și dezbinare, căci numai gândind pozitiv, cu bunătate și blândețe, reușim să ne deschidem singuri calea spre Divinitate, să fim ocrotiți și să sfințim fiecare, mai mult sau mai puțin, locurile prin care trecem, și în primul rând așezarea în care locuim, căci noi prin puterea cerească putem alunga duhurile rele și atrage ocrotirea îngerilor! Doamne ajută!
