După un an de necazuri, tensiune, temeri, după un an în care am auzit vorbindu-se zilnic de mii de infectați, de morți, de izolați și carantinați, în Decembrie parcă a răsărit soarele. Am trăit momente de mare bucurie, văzând câteva evenimente ce s-au petrecut peste Prut. La un moment dat am avut senzația că Unirea dintre cele două maluri ale Prutului este mai aproape ca oricând.
În primul rând a fost alegerea Doamnei Maia Sandu ca președinte al Republicii Moldova. Noul președinte este un om școlit la mari universități ale Apusului, cu state de plată în instituții europene de prestigiu, cu mentalitate proeuropeană și cu un mare suflet de român. A avut o largă susținere din partea tineretului, din partea moldovenilor plecați în străinătate, în țările europene.
Este un pas uriaș pe care l-a făcut Moldova. După 1989, un val de tineri au plecat în școlile din România și nu numai. Au învățat istoria și geografia și altfel decât în școlile moldovenești, au văzut lumea și au înțeles realitățile și altfel decât le spunea ideologia prorusă de peste Prut. Atât tinerii elevi și studenți, cât și tinerii muncitori moldoveni din țările europene au văzut ce înseamnă libertatea și democrația, au avut posibilitatea să compare, să înțeleagă adevărul și realitatea și au decis în consecință. Mulți și-au luat cetățenie dublă, româno-moldovenească, mulți s-au angajat în instituții românești, s-au căsătorit și au rămas definitiv în România sau în alte țări europene. Cei care s-au întors în Moldova au fost altfel de oameni. Gustaseră libertatea și democrația și aveau capacitatea de a filtra știrile, propaganda. Altfel înțelegeau lucrurile. Așa cum mai spuneam și altădată, acești tineri moldoveni școliți în România și în statele europene semănau cu generația pașoptistă românească, cea care a produs Revoluția de la 1848 și a schimbat o orânduire socială, dând Principatelor Române o altă orientare, un alt ideal.
Alta era mentalitatea moldovenilor în 1990, spre exemplu. Am fost în Republica Moldova atunci. Pe drumul dintre Albița și Chișinău, prin codrii aceia seculari, era undeva un izvor de apă. Îl știa șoferul nostru și a oprit acolo. Am coborât cei peste 50 de pasageri să bem apă și să umplem sticlele. A trecut un camion pe șosea. A oprit. Din el au coborât 3-4 tineri. Ne-au împins cu brutalitate, gata să ne pocnească, deși se vedea bine că suntem călători de departe. Au băut ei apă, și-au umplut sticlele și s-au dus la camionul lor. Înainte de a pleca, au început să ne înjure birjărește și să ne spună, printre altele: „- Duceți-vă în România voastră! N-aveți ce căuta în Moldova noastră!” Mda! În magazine și hotel se vorbea rusește. Dacă încropeai câteva cuvinte rusești, erai servit imediat cu amabilitate. Dacă vorbeai românește, târziu erai auzit, parcă aveau vată în urechi. Cu toate acestea, la Radio Chișinău toată noaptea se transmitea ,,muzică moldovinească”, dar era muzică populară din Moldova, din Oltenia, din Banat, din Ardeal, din Maramureș. Toată era ,,moldovinească”. Noaptea am dat telefon de la Hotel ,,Strugurel” la Radiodifuziunea din Chișinău și le-am cerut permisiunea să cântăm și noi la postul lor. Și au fost de acord. Dimineața, la ora 8, eram în fața Radiodifuziunii. Am fost primiți cu bunăvoința cu care primești niște neamuri pe care nu le-ai văzut demult. Doamna redactor-șef Tamara Dorogan ne-a permis să cântăm cântece de pe la noi. Și am cântat cântece populare, patriotice, colinde. Aveam în grupul nostru cântăreți de muzică populară, instrumentiști, dar toți eram români și simțeam românește. În fața microfonului de acolo am vorbit cum nu știu să fi vorbit mai frumos vreodată. Să mai adaug la această lucrare a intelectualilor de la Radio-Chișinău lucrarea mare ce-o făceau scriitorii și poeții prin ,,Literatură și artă”, prin cărțile ce răsăreau la tot pasul. Schimbarea mentalității a fost lucrarea grea și îndelungată a intelectualității moldovenești. Cinste acelor eroi și oameni de suflet!
Am avut elevi din Republica Moldova la Liceul Economic din Tr. Severin vreo doi ani. Cred că au fost cei mai buni elevi pe care i-am avut în cei aproape treizeci de ani cât am slujit catedra. Veniseră, ce-i drept, prin concurs, dar m-au uimit câtă sete de cunoaștere, câtă disciplină, cât bun-simț și bună-cuviință manifestau. Mereu găseau prilejuri să aniverseze câte ceva. Veneau în cancelarie și dădeau câte o mică reprezentație, cu muzică și versuri adecvate momentului.
Alt episod înălțător s-a derulat pe 29 decembrie, când Domnul Președinte Iohannis a vizitat Republica Moldova. A fost întâmpinat de Doamna Maia Sandu. Am mai avut prilejul să văd la televizor și alte doamne din protipendada politică făcând vizite în străinătate sau primind oaspeți străini, dar diferența era izbitoare. Doamna Maia Sandu se manifesta ca un om cult, elegant, cu mișcări calculate, sigură pe sine. Strada era plină de cetățeni cu steaguri, care scandau „Unire, Unire, Unire!” sau ,,Moldova e România!” sau alte slogane similare, care priveau realizarea din nou a României Mari. Discursurile celor doi șefi de state au fost bine structurate, cu multă încărcătură diplomatică, discursuri care priveau întărirea relațiilor frățești dintre cele două state, ajutorarea Moldovei să adere la spațiul euroatlantic.
Dă, Doamne, ca anul 2021 să fie anul refacerii României Mari! Doamne ajută!
Lasă un răspuns