Cuvântul gând nu este de origine maghiară

Toate ediţiile dicţionarului explicativ al limbii române dau cuvântul esenţial al funcţiei unui om – gândul drept cuvânt de origine maghiară, adică din maghiarul gond. Lingvistul Franz Miklosich scria în secolul al XIX-lea că maghiarul gond este de origine română. Contemporanul lingvist maghiar Gábor Zaicz, în lucrarea sa Etimológiai szótár: Magyar szavak és toldalékok eredete (Dicționar etimologic: Originea cuvintelor și sufixelor maghiare/ Dictionary of Etymology: The origin of Hungarian words and affixes). Budapest: Tinta Könyvkiadó, 2006, scrie că maghiarul gond este de origine necunoscută. La maghiari, conform Szabo T. Attila, cuvântul gond nu înseamnă gând, ci: 1) grijă; 2) atenţie/grijă; 3) necaz; 4) lucru/treabă, abia verbul gondolni este a gândi, gondol înseamnă a (se) gândi, iar gând, în maghiară vine deci de la gondol şi substantivul este gondolat, nu gond, iar a se gândi, în maghiară este şi gondolkozik, a se gândi la ceva în maghiară este gondoskodik şi tot astfel de sufixe de la gondol.

Mai corect, în raport cu sensul de gând, era dacă românii preluau, nu cuvântul de gând, ci gondolat, spunând, de exemplu: Eu am un gândolat. Dacă vreun lingvist crede că se poate prelua de la maghiari doar substantivul gond şi verbul a gândi – gondolni/gondol nu intră în calcul, atunci este un fenomen foarte ciudat şi de neexplicat. Doar asemănarea gond – gând nu este deloc suficientă. Dacă românii ar fi preluat verbul a gândi de la maghiari, i-ar fi zis gândulesc, ex. eu mă gândulesc. Românii ardeleni au preluat de la maghiari de exemplu cuvântul a cuştuli/cuştulesc, de la kóstol = a gusta, dar au respectat terminaţia. Dacă preluam a gândi de la gondol, trebuia să spunem şi varianta gunduli, după cuştuli, adică eu mă gundulesc. Tot aşa verbul pecetlui, vine de la maghiarul pecsétel, românii respectând terminaţia maghiară, puteau să facă un verb după substantivul pecete, în maghiară pecsét, adică un fel de a peceti, eu pecetesc, dacă de la gond se zice că vine gând şi gândesc.

Cuvântul a sălăşlui, vine de la verbul maghiar szállásolni, iar sălaş de la substantivul maghiar szállás. Dacă a gândi vine de la gond, atunci mai uşor era să preia românii verbul a sălăşi, eu sălăşesc, după substantiv, ignorând verbul maghiar. Iarăşi, dacă de la maghiarul vonzolni am preluat a vânzoli, de la gondolni trebuia să luăm gândoli, de ex. eu gândolesc.Tot astfel, dacă de la maghiarul pörzsölni am preluat pârjoli, de la gondol tot gândoli ieşea. De la maghiarul borzolni am preluat burzului, am fi putut prelua, în cuvântul care ne interesează, gundului, eu gunduluiesc. De la maghiarul mocskolni am preluat moşcoli, astfel că am fi putut lua şi varianta gondoli, în cazul nostru. Al doilea o dintr-un cuvânt maghiar, în româneşte devine obişnuit şi u, de exemplu bolond, româneşte este de obicei bolund. În concluzie, pentru a evita …bolunzia, trebuie să acceptăm că nicidecum nu se pliază cuvântul gând după gond şi a gândi după gondolni, conform regulii generale de preluare a cuvintelor de la maghiari.

Aşadar, cuvântul gând cred că trebuie să rămână deocamdată cu etimologie necunoscută.

„Gândesc, deci exist”, a zis Descartes… „Biruit-a gândul…”, a zis Costin al nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*