Dragostea, prietenia…

Tu eşti cel mai bun prieten al meu, şi oricum ar fi viaţa, ar însemna enorm pentru mine dacă ai păstra aceleaşi sentimente ca până acum, sinceritatea a fost şi este liantul. M-ai tratat întotdeauna ca pe o fiinţă demnă de prietenia care ne leagă

Îmi pare rău dacă te-am indus în eroare şi te-am făcut să crezi că sunt slabă şi nu mă pot bate cu viaţa, că am nevoie de un umăr sau de un toiag ca sprijin. Vocea şi gândul că eşti acolo, pentru mine a fost suficient pe firul vieţii. Inima ta înjumătăţită poate face un întreg cu inima mea mică şi tare ca o stâncă. Sunt o grămadă de bărbaţi buni, doar că nu sunt pentru mine, am învăţat treptat că totul se plăteşte, iar eu nu am moneda potrivită pentru acesta tranzacţie, prefer să păşesc pe canalul sufletului desculţă să simt fiecare tresărire să mi-o asum. Să slujesc unui templu imaginar, fără teama că voi pierde din nou ce nu am avut niciodată, dar mi-a aparţinut într-o altă dimensiune pe care noi am cunoscut-o impregnată sub piele şi însemnând mai mult decât o prietenie. O dragoste de sânge, frăţească. Chiar dacă nimic nu ne leagă trupeşte în interiorul fiinţei noastre am vibrat cu aceeiaşi intensitate la bucurie şi durere, ai fost acolo, am fost langă tine, şi asta însemnă adevărata prietenie.

Ştiu că obosim cu toţii într-o zi, mai ales când dragostea sufocantă devine banală, poate ne dorim să schimbăm ceva, să aducem un plus de culoare, dar inevitabil monotonia îşi face cuib în suflet. Din acea zonă de confort este foarte greu să te dezlipeşti. Este precum spălatul vaselor în chiuveta plină de spuma detergentului, telefonul sună şi nu îţi poţi scoate mănuşile, sunt ude şi lipite de piele, nu ai nici un chef să opreşti apa şi fapta. Îţi spui în gând: „lasă, cine mă vrea mă caută.”

Am petrecut mult timp căutând să aflu cine sunt. Ce este important în viaţa mea, pe cine iubesc şi cum să-mi trăiesc cel mai bine viaţa, sunt mulţumită de existenţa mea şi de tot ce am realizat, dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aş schimba nimic şi nu aş alege să trăiesc diferit.

Am fost privată de unele bucurii, pentru unii neînsemnate, dar pentru mine, nepreţuite. O simplă îmbrăţişare m-a ancorat de prezent, odihnindu-mi aripile obosite chiar şi pentru o clipă la pieptul tău, m-am încărcat cu energie pozitivă şi mi-am continuat drumul prin jungla cotidiană lipsită de voinţă şi umor.

Prietenia este diamantul cu multe faţete strălucitoare indiferent de anotimp. Nu există entitate să ne şteargă amintirile, bagajul cel mai preţios, pe care, cu bucurie sau tristeţe, îl purtăm în suflet.

Este o ploaie de vară cu stropi călduţi şi adieri uşoare, pe care o priveşti cu admiraţie sau nepăsare până când se vor opri lăsând curcubeul să inunde cerul.

Iubirea este mereu aproape de noi, indiferent de trăire însoţeşte capriciile vremii, de aceea o asociez cu «doi». Ce strângi în braţe astăzi mâine poţi pierde, dar o păstrezi în suflet, se impregnează indiferent de vreme.

Cuvinte nerostite sau tăceri profunde adâncesc frumuseţea şi creează nevoia de propriul răsărit. Gândul pozitiv îngemănat cu zâmbetul conferă întregii zile confort şi bună dispoziţie. În lucruri mărunte găsim perle de fericire.

Am scris şi nu mă voi opri, Iubirea cu toate formele ei alungă tristeţea din suflet şi ploi.

Scriu cu cerneală roşie, sigilând parcă orice cuvânt pentru eternitate pe coala albă de hârtie, astfel am sentimentul că o pot păstra vie.

Iubirea, ridicăm privirea spre cer pentru a-i mulţumi divinului.

Acelaşi cer, căruia nu i-am cerut nimic, dar însoţindu-ne protector oferă, în acelaşi timp, raze de soare şi boabe de rouă pentru o bucurie fără hotar.

Pentru ca acest ciclu «natură-om» nu este îngrădit decât de propriul gând, avem puterea să ne ridicăm după ce ne-am afundat în durere şi întuneric, zâmbim după ce plânsul ne-a înecat orice dorinţă, într-un cuvânt, renaştem cu mai multă forţă.

Timpul este constructorul ideal, clădeşte sau sfărâmă relaţii, sufletele sunt fragile dar uneori se dovedesc de nepătruns, un suflet ce păşeşte pe spinii vorbelor chiar şi însângerat, recunoaşte cea mai preţioasă călătorie. Aşa cum cea mai rezistentă armură are un punct slab, iubirea este fragilă când rănile dor, dar şi pansament sau medicament vindecător. Secate de lumină, dorinţele umbrelor unui suflet trist primeşte frumuseţea unei candele ce-l însoţeşte pe treptele necunoscutului, călăuză fiind întotdeauna divinul.

Mulţi dintre noi ne trăim viaţa fugind, speriaţi de responsabilităţi furând clipe de plăcere sau împrumutând identităţi chiar şi pentru o zi, ne declarăm norocoşi pentru experienţe unice.

Încrederea este zdruncinată până la cutremur, nici spaţiul şi nici timpul nu mai contează, personalitatea nu ne aparţine. Numai iubirea ne face îngăduitori, visători şi darnici. În afară de sufletul pereche, nimic nu mai contează, acea schimbare de situaţie face ca jumătatea bucuriei să formeze un întreg şi să arunce năvodul în ochii celuilalt cu atingeri molipsitoare, indiferent dacă plouă sau este soare, zâmbetul luminează orice încăpere şi depăşeşte orice frontiere. Acel freamăt în care bătăile inimii îşi înteţesc ritmul cu fiecare şoaptă aşa cum lacrima cerului opreşte foşnetul pădurii amestecându-se cu lacrima omului. Această contopire unindu-se cu natura, atingându-ne fiinţa, pământul le soarbe pe amândouă.

Iubesc ploaia şi ropotul ei intersectându-se cu tropotul cailor, în urma copitelor rămân goluri în care apa dătătoare de viaţă aşteaptă cuminte să răsară şi să crească o floare.

Un trandafir roşu, plin de iubire, mulţumindu-i cerului şi pentru spinii protectori.

Iubirea! Sentiment puternic pentru natură şi om.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*