În spectacolul musical-cinema de pe Broadway Wicked Clone, realizat de trupa Indiggo Twins, după romanul omonim al Mihaelei Modorcea, este vorba despre umanizarea vampirilor, prin mușcătura pe care o aplică omul vampirilor și nu invers, cum s-a petrecut până acum. Lunga vampirizare a americanilor, prin industria cinematografică, care a făcut din Mitul Dracula un monument de existență, de la filmele în varianta Stoker la cele din seria Twilight, primește acum o replică puternică, pe cât de realistă, pe atât de mistică, din partea noii viziuni, care îl are în prim plan pe Vlad Țepeș, fals asimilat cu Dracula, dar mai ales prin viziunea asupra creației, având drept ferment Inspirația. Inspirația este un apanaj al Omului. Dovadă că vampirii, cu emanațiile lor zombie sau dystopice, nu pot crea artă. Acestei idei i se alătură Iubirea, pe care nu o pot avea vampirii, ci doar omul. Sentimentele umane sunt cele care îi pot transforma pe vampiri în oameni. Prin iubire și inspirație creatoare, eroina spectacolului și a cărții își umanizează sora-vampir și produce un enthusiasmos al unirii oamenilor prin dans și cântec, cum se încheie spectacolul, cu hora de sorginte dacică, un pur efect de catharsis, numită I am like God.
Este o fericire vestea pe care o primim de la New York că acest spectacol este dorit să devină un serial TV de cinci sezoane (50 de episoade). Evident, este un mare pariu pentru americani, fiindcă așa ceva încă nu s-a realizat în istoria filmului. Romanul este o epopee, o gigantică proză poetică, o cupolă metaforică. Mult timp el s-a aflat în top I al companiei Barnes&Noble, care l-a publicat. Viziunea purificatoare este tratată cu mijloacele realismului magic, ca să folosim un concept clasic, pentru comnicare, pentru a fi înțeles, dar romanul impune o nouă gridophanie literară, cum sud-americnaii nu au creat încă. Așa cum este concepută această scriere-fluviu, de peste 600 de pagini, profund metaforică, este imposibil să i se găsească o echivalență în altă artă. Cuvântul se dovedește încă o dată cheia de boltă a exprimării alese a Spirilului. Poate japonezii să găsească soluția în DESENUL ANIMAT, cu migala lor. Sau poate miniaturiștii olandezi.
Mă gândesc numai la ce rol joacă Ochiul magic („al treilea ochi”) în povestrea umanizării, apoi Sângele sfințit (scenele de la Biserica actorilor), vraja colților vampirici, copacul miraculos al vieții, Palatul lui Vlad, Păpușa Mami, și ea miraculoasă,ca și Mama Bee, albina vrăjilor… Există apoi o subtilă transformare a simbolurilor sacre, precum se întâmplă cu Iisus, care devine personaj real, un simbol al iubirii pământești. Dar Căluțul Mihai, care este un mesager al basmului românesc?
Acest căluț este la fel de inteligent și ocrotitor ca ursulețul Teddy din Inteligența artificială, filmul lui Spielberg, cu care asociez tema cărții Mihaelei, dar nici Spielberg nu poate ecraniza așa ceva, are altfel de echivalențe față de sursa literară, dominante în filmul său fiind efectele speciale, capitol la care a fost încununat cu toți laurii din lumea cinematografică. Poate ar fi putut mai bine Stanley Kubrick. Nici pe Cameron nu-l văd în stare (doar o nouă Pandora?). La fel, Julie Taymor, fenomenală, dar a ratat un film cu vampiri, ce să mai spun de originala Mira Nair, căreia însă i-am văzut două filme, Kama Sutra și Vanity Fair, comerciale, cu indianisme. Nu-l uit pe Martin Scorsese, și mă gândesc la ars poetica din Hugo, care ar putea să brodeze filmic o astfel de echivalență.
Însă numic din clișeele filmului American, și mondial, nu are atingere cu Wicked Clone. Inspirația este de natură românească și universală, pe un fir în care se înnoadă ecouri din Dante, Shakespeare, Goethe sau Eminescu.
Sigur, numai Mihaela și Gabriela, surorile gemene, pot găsi echivalența filmică perfectă, sigura posibilă, fiindcă despre ele este vorba în carte și au metafora viziunii în ele. Metaforizarea are natura firescului și a inocenței prin extensie și abolire spațio-temporală. Unitatea de loc și timp dispare, totul devine o stupărie magică,armonizând puntea care se face între epoca lui Vlad Țepeș și New York-ul de azi.
Dacă acest serial de 50 de episoade se va naște vreodată, va fii un monument al artei, ca o nouă minune a lumii.
Ca temă, cum am spus, se apropie de Inteligența artificială (2001), filmul lui Steven Spielberg, în care un android-copil este umanizat. Într-o lume a roboților, cum va fi omenirea peste 2 000 de ani, acest copil, pe nume David (Haley Joel Osment), va fi înzestrat cu sentimente omenești, va fi singurul supraviețuitor al rasei umane. Și dovedește acest lucru, prin faptul că își poate iubi mama care l-a adoptat, dar, mai mult, se poate culca ca un om, poate adormi și visa! Visul este suprema performanță a omului. Roboții nici nu au semntmente omenești, nici nu pot visa.
Povestra scrisă de britanicul Ian Watson a stat în atenția lui Stanley Kubrick, cel mai mare regizor al Americii, dar moartea nu l-a lăsat să facă filmul, a fost ultimul său proiect, și l-a făcut Spielberg, desigur, după dorința și scenariul lui Kubrick. Kubrick era pătruns de viziuni SF, despre inteligența artificială, despre relația viața extraterestră și tehnologie s-a ocupat în filmul Odiseea spațială (1968). Și povestea acestui android adoptat de o familie într-o lume robotică este o odisee. Formidabil este curajul lui Monik, mama adoptivă a lui David, copilul-robot, când îl duce într-o pădure și îi spune că îl părăsește, că îl lasă aici și că trebuie să se ferească de oameni-roboți. Nu-i lasă decât ursulețul, pe Teddy, un ursuleț umanizat, jucăria lui David și suportul lui ocrotitor. Dar el vrea să rămână cu mama lui. Nu vreau să te părăsesc, spune David, și se prinde cu disperare de ea. Dar de ce vrea să-l părăsească Monik? Aflăm secretul, aici este actul ei de curaj, atunci când îi spune că el trebuie să o caute pe Zâna Zăpezii și să o roage să-l transforme într-un copil adevărat.
Și de aici începe odiseea lui David, care trece prin toate încercările nemaipomentite din lumea roboților, culminând cu un bâlci al lor, unde mulți roboți indezirabili, neterminați, un fel de Zombie, sunt sacrificați. Ar fi fost și el, David, după ce a fost arestat de ei, dar are noroc de Gigolo Joe (Jude Law), care îl salvează și îl duce la celebrul personaj Știe Tot (Robin Williams), care îi spune unde se află Zâna Zăpezii, la capătul lumii, în cetatea scufundată Man Hattan. Cu o mașină cosmică, David, ajutat de Joe, ajunge acolo, o va descoperi la fundul apei pe zână, care îl va îngheța, iar miracolul, adică dorința lui ca ea să-l transforme într-un copil adevărat, nu se întâmplă decât peste 2000 de ani, când David este dezghețat și devine un copil adevărat cu sentimente umane.
Însă lumea în care ajunge acum, când iese din ocean, este plină de ființe robotice. Care îi spun că el este unic, singura ființă umană care a supraviețuit, care a rămas după apocalipsa bimilenară. El nu are decât o șansă, să o găsească pe mama lui. Dar roboții îi spun că mama lui a murit acum 2000 de ani și că nu o pot învia dacă nu pornesc de la ceva ce i-a aparținut ei, un deget, un ochi sau altceva. Atunci ursulețul Teddy, care și el a fost dezghețat odată cu David, îi spune că a păstat o șuviță de păr de la Monik, atunci când David a vrut să o tundă. Și cu această șuviță, roboții o învie pe Monik.
David își descoperă mama și îi mărturisește iubirea sa. Ea adoarmne, fiindcă învierea ei nu poate dura decât o zi. Adorame și el alături de ea. Este pentru prima oară când David adoarme ca om și este pentru prima oară când simte că poate avea visuri.
Acesta este povestea în mare, realizată cu o avalanșă de efecte speciale și cu suportul salvator al unui Narator, care ne-a tălmăcit sensurile poveștii. Tot cuvântul a salvat sensurile unui subiect anumite părți ale lui, care nu aveau echivalență în imagini. Se spune că filmul însemanp imagine, dar se uită că el este o sintzeză de arte și înn esența sa este literatură, adicîă story, și are nevoie, atunci când sondează substraturi, de forța și suplețea cuvântului. Cînt vom fi oameni, trebuie să ne folosim de cuvănt și să.l folosim cu încredere, dacă vreem să comunicpm și să ne conservăm umanitatea.
A.I. Artificial Intelligence, film dedicat lui Stanley Kubrick, a fost încununat cu zeci de premii, inclusiv trei nominalizări la Oscar, în primul rând pentru mașina de efecte speciale, de la care s-a molipsit toată producția SF.
Dincolo de spctaculozitatea oferită de aceste efecte, de personajele robotice sacrificate în bâlciul roboților, de o excelentă coloană sonoră (nominalizată și ea la Oscar), dincolo de fantezia poveștii, tratată ca în Pinocchio, cartea iubită de David, o dimensiune „ET” care se adresează copiilor, prin imaginra vie a lui Teddy, ursulețul cel inteligent și viteaz, există o meditație asupra rostului omului în univers. Omul va supraviețui invaziei robotice, produse de ceea ce el creează în prezent, adică de inteligența artificială? Evident, omul inventează roboți cu o inteligență artificială superioară omului. Asta o poate face. Ceea ce încă nu s-a putut, și se pare că nu se va putea prea curând, este înzestrarea cu sentimente umane a roboților, înzestrarea lor cu psihic/suflet. Ei au de toate, dar nu și sentimente umane. Nu știu/nu simt ce este iubirea!
Tot prin Iubire și Inspirație, personajele bune din WICKED CLONE / CLONA REA reușesc să umanizeze lumea vampirică. Nu se poate imagina strălucirea istoriei noastre, a mitologiei și a folclorului românesc în oceanul civilizației afro-americane!
Două viziuni asemnătoare. Desigur, mijloacele sunt total diferite, SF și respectiv fantasticul, dar serialul care se anunță va oferi un prag de trecere spre înțelgerea unei noi lumi, va pregăti calea spre Civitas Innocentiae. El va da viață unei insule paradisiace, o posibilă utopie realizabilă în timp. Nu-i nici o conicidență că există asemenea viziuni. Iar ceea ce au ele în comun, este copilăria. Arta ne ajută, ea ne dă, cum spunea Brâncuși, „sentimentul permanentei noastre copilării în viață”. Ceea ce înseamnă că mintea umană este vie, lucrează, se gândește la soluții de viitor, pentru suprviețuirea în veac a rasei umane.
Lasă un răspuns