Resetarea Neamului

La cumpăna dintre ani sunt rânduite o serie de evenimente religioase și laice cu profunde semnificații spirituale și ideologice. În acest domeniu Biserica s-a dovedit a fi o adevărată maestră, menită să redea speranțele fiecăruia în parte și tuturor laolaltă. Este încă o dovadă că Biserica a fost mama neamului românesc, cum spunea Mihai Eminescu. O instituție care-și va sărbători peste puțin timp două milenii de conviețuire cu poporul român, o instituție care i-a cunoscut neamului românesc bucuriile și necazurile, înălțările și decăderile, victoriile și înfrângerile, speranțele și deznădejdile. Cu posibilitățile și cu metodele ei, bazate pe învățătura Mântuitorului Iisus Hristos transmisă nouă prin Sfântul Apostol Andrei, prin ierarhi și preoți, prin călugări și misionari, Biserica a reîncărcat de fiecare dată bateriile spirituale, a convins pe fiecare în parte și pe toți laolaltă că nu e totul pierdut, că mâine este o nouă zi, că o luptă pierdută nu înseamnă și un război pierdut, vă Viața este mai puternică decât moartea, că Binele este mai puternic decât răul. Ne-a învățat că deasupra tuturor este un Creator și un Conducător al lumii, care știe și poate totul, că nimic nu se petrece pe lumea aceasta fără știrea și fără voia Lui. Ne-a învățat că suntem fii lui Dumnezeu, că El ne iubește și nu ne părăsește niciodată, că nu suntem singuri și neputincioși în lume, atâta timp cât suntem cu El.

30 Noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Aflăm că acesta a fost primul dintre apostoli, pe care Mântuitorul l-a chemat la propovăduire, aflăm că acest apostol a venit pe pământ românesc și a semănat primele semințe ale Evangheliei lui Hristos în sufletele strămoșilor noștri. Ni se umple sufletul de bucurie, aflând că suntem unul dintre puținele popoare din Europa de azi, care se poate mândri că a primit creștinismul din secolul întâi, din gura unui Apostol. Popoarele din jur, vecinii noștri, au primit și ele, rând pe rând, creștinismul în veacurile VII-X. Mai aflăm cu bucurie că la noi creștinismul nu a fost impus cu forța, la porunca unui conducător politic, ca la vecini, ci el s-a răspândit pe-ncetul, începând de la păturile sociale cele mai modeste până la familiile conducătoare. Din cauza aceasta și rădăcinile religiei creștine sunt mai puternice la noi, fiindcă ele s-au altoit pe-ndelete pe rădăcina și tulpina vechilor religii dacice, precreștine, și trecerea a fost firească, nu violentă, forțată, ca la alții. Învățăm cu acest prilej, din experiența strămoșilor noștri, că această învățătură dumnezeiască, pe care am avut privilegiul s-o împărtășim, avem datoria sfântă s-o transmitem și noi mai departe generațiilor viitoare, vie și lucrătoare, nealterată și nefalsificată. Sărbătoarea aceasta ne întărește convingerea că avem în preajma lui Dumnezeu pe unul dintre cei mai apropiați prieteni ai Săi, pe Sfântul Apostol Andrei, un rugător pentru neamul românesc. Nu va lăsa Dumnezeu să piară un neam precum cel românesc, care I-a  zidit casă în sufletul lui, în vatra fiecărei localități, L-a slujit și L-a iubit, I-a dat sfinți și martiri.

1 Decembrie, alt prilej de sfântă aducere aminte, când s-a realizat România Mare, visul de veacuri al Neamului românesc, unirea politică a tuturor provinciilor românești într-un singur stat unitar și independent. Este ziua astrală a românilor, ziua în care Dumnezeu le-a împlinit visul, rugăciunile și le-a răsplătit nenumăratele jertfe. Strămoșii ne învață în această zi că Țara este darul sfânt, pe care Dumnezeu îl face unui Neam la venirea lui în lume, spațiul sacru în care Neamul  respectiv își săvârșește menirea ce i-a fost dată pe pământ. Pentru Țară se jertfesc mii și mii de fii ai Neamului, în pământul Țării își zidesc casele, bisericile, școlile, spitalele, își sapă mormintele, își cultivă holdele, aici își cresc și-și hrănesc pruncii. Pământul sfânt al Țării trebuie apărat de hoardele hămesite  de aproape și de departe cu prețul vieții. El nu e de vânzare, nu se scoate la licitație, bogățiile solului și ale subsolului, ale apelor și ale văzduhului sunt bunuri cu care ne-a dăruit Dumnezeu pentru a supraviețui până la sfârșitul veacurilor, sute și sute de generații. Tocmai  de aceea ele trebuie apărate, păstrate, ocrotite cu grijă, pentru că fii, nepoții, strănepoții și strănepoții strănepoților noștri să se poată înfrupta din ele. 1 Decembrie este cea mai sfântă lecție de istorie pe care ne-au dat-o înaintașii noștri.

Sfântul Nicolae, bătrânul acesta pogorât parcă din altă lume, cu chip de bunic iubitor, cu zâmbetul pe buze și cu sacul plin de jucării, de dulciuri și de speranțe pentru tinerele generații și nu numai pentru ele. Într-o lume încruntată, sfâșiată de ură și de războaie interne și internaționale, într-o lume egoistă, rea, dedicată câștigului, banului, averii, plăcerii și puterii, vine acest sfânt al bunătății, al milei și al dăruirii, arătându-ne că sunt valori mult mai mari decât cele pentru care ne sacrificăm noi viața. Ne arată că înaintea lui Dumnezeu tocmai bunătatea, mila și iubirea, viața cumpătată și înțelept chivernisită sunt valori fundamentale, care ne asigură un loc în împărăția Lui. Celelalte pentru care consumăm atâta timp și energie sunt în fața Lui praf și pulbere în vânt.

Vine vremea colindelor, a colindătorilor, vine Sărbătoarea Crăciunului cu toate bucuriile și speranțele ei. Fiecare creștin se pregătește să fie demn de cinstea de a retrăi această Sărbătoare sfântă. Pentru aceasta ține postul pregătitor după puterile sale, se spovedește și se împărtășește, adică își curăță și-și primenește sufletul, pentru a avea ,,haina de nuntă”cuvenită la Sărbătoarea Sărbătorilor. Preotul umblă din casă în casă și aduce vestea cea mare, ca să nu rămână nimeni neștiutor de acest eveniment. Nu este o altă sărbătoare din timpul anului, căreia să-i fi fost dedicate atâtea colinde și cântări duioase. A fost o bucurie generală, o bucurie fără seamăn, că se naște Fiul lui Dumnezeu, că Dumnezeu s-a împăcat cu neamul omenesc. Și Hristos se naște în Biserică, în casa fiecăruia, dar, mai ales, în sufletul fiecăruia. Se naște în sufletul, în inima fiecăruia, chiar dacă acest locaș ar semăna cu peștera dobitoacelor din Betleem. Omul vechi, omul păcatului, renaște la Sărbătoarea Nașterii Domnului o dată cu Hristos. Are șansa extraordinară de a deveni alt om, cu Hristos și pentru Hristos. Vin rudele de aproape și de departe și se regăsesc cu toții la aceeași masă, în aceeași casă, își aduc aminte de cei ce nu mai sunt, de vremea copilăriei și a tinereții. Nici o altă sărbătoare nu ne reunește și nu ne solidarizează precum Crăciunul.

Vine Anul Nou, un alt prilej de resetare, de reîncărcare a sufletului cu speranțe și proiecte de viitor. Sfântul Vasile ne poate servi ca cel mai frumos model de conviețuire cu semenii, de dăruire pentru binele societății. Moș Vasile este doar cel care a înființat spitale (bolnițe) pentru cei suferinzi și nevoiași, orfelinate pentru copiii fără familii și posibilități, azile pentru bătrânii fără de speranță. El a ajutat pe cei neajutorați, a învățat pe cei neînvățați, a mângâiat pe cei în suferință. Ce model de viață și de activitate, ce ideal mai frumos decât acesta își poate propune un creștin!

Vine  Boboteaza sau Botezul Domnului Iisus Hristos. Preotul umblă iarăși din casă în casă și botează oamenii și casele, natura întreagă, pământul, apele și văzduhul. Este o primenire a Omului, dar și a Naturii, este o primenire a Creației lui Dumnezeu. Domnul Hristos, ajuns la maturitate, pornește de acum în lume să-Și propovăduiască învățătura, să vindece bolnavii, să învieze morții, să mângâie și să construiască o religie menită să conducă lumea la mântuire. Pentru ca această religie să reziste, pentru ca ea să-și împlinească menirea, Domnul Hristos a pecetluit-o că Sfântul Său sânge, cu Sfânta Sa jertfă.

Iată cum, prin rânduiala aceasta a Sărbătorilor de la cumpănă de ani se reînnoiește, se resetează, Omul și Natura, întreaga Creație a lui Dumnezeu, urmând apoi să-și reia drumul vieții, drumul istoriei, cu altă forță, cu altă speranță, cu altă încredere. Când avem garanția că nu suntem singuri, că Dumnezeu este cu noi și în noi, avem mai mult curaj, mai multă putere, mai multă credință și mai multă nădejde. Piedicile nu mai sunt piedici, bolile nu ne mai înspăimântă, moartea nu ne mai înfricoșează, greutățile nu mai sunt atât de grele, crucea vieții nu ne mai prăbușește. Atâta timp cât Hristos este cu noi, nimeni nu va putea sta împotriva noastră. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*