Ministerul podurilor de flori

În Moldova s-a consemnat o victorie uriașă! Am fi vrut să spunem „am consemnat” dar suntem încă departe de a trăi dimpreună cu frații noștri momentul istoric. Emoțiile noastre sunt acolo și sunt pentru ei. Așteptările lor ne ard a chemare și rechemare istorică. Prezentul pe care l-am putea împărți dimpreună ca miez de ființă a unei națiuni reîntregite, azi pentru viitor, își strigă dreptul. Pentru că a bătut ceasul unei clipe, cu adevărat astrală, de înlăturare a unui președinte prorus și violent anti-unionist… Acesta este punctul de la care trebuie să pornim… Și putem continua, până la dovada existenței vreunei duplicități, cu a doua esență a alegerilor din Moldova: înlăturarea prorusului în favoarea Maiei Sandu.

Sigur, nu înseamnă ca putem să ne proiectăm deja pași unioniști. Nu știm încă nici măcar dacă e timpul să refacem vechile poduri de flori. Să punem peste fundațiile uitate în timp florile reconstrucției. Noi și frații noștri! Noi, ca patrie-mamă, și Moldova, dar nu „Republica Moldova”, cum sec o calchiază chiar și unii unioniști, ci fiica Basarabie, ea Moldova de peste Prut.

E încă greu de spus dacă această victorie înseamnă doar o ocazie sau chiar poate fi vorba despre reîncărcarea istoriei de la momentele unioniste anterioare. Dar nu putem privi totuși pasiv felul în care, chiar dinspre noi, se încearcă impunerea unui alt „traseu”. Parcă ne este teamă să nu deranjăm cu manifestările noastre de bucurie zorii unei reînturnări a idealurilor. Ba, părem atât de timorați că nici măcar nu am trăit clipa… Nu într-o simțire istorică a momentului victoriei românești de la Chișinău. Doar protocolarele salutări politico-diplomatice. Ba, parcă pentru a rupe din fașă acest entuziasm, anumiți „lideri” de la noi s-au și repezit să zidească borne. Nu pentru a puncta momentul ca retrezire națională, ci pentru a strecura noi îndoieli între noi și frații noștri…

Și este oribil căci, imediat după victoria de la Chișinău, chiar în țara mamă bucuria a fost contorsionată într-o grimasă a interesului politic. Unul meschin, aparent personal, dar, în fapt, cu o posibilă scadență, Eugen Tomac umbrind bucuria de la Chișinău cu punerea pe tapet a unui proiect mai vechi… Înființarea unui „Minister al relației cu Republica Moldova”. Posibil o găselniță pentru gestionarea în interes personal a unui asemenea portofoliu, în fapt, un lamentabil gest de cățărare pe reușitele altora și, mai ales, o încercare de a transforma laurii de la Chișinău în spini care să încalece podurile noastre de flori. Mai ales că el a mai avut o tentativă similară, în 2019, când a condiționat susținerea unei moțiuni de cenzură de înființarea unui asemenea minister.

Așadar, departe de a fi doar o găselniță în interes personal…  Mai de grabă un șiretlic de pion cu impresii de jucător la masa decidenților, dovadă că niciodată nu a venit cu vreun proiect de înființare a unui Minister al Reunirii ori, pentru a nu fi prea direcți la nivel diplomatic, unul al Reîntregirii, ci doar cu acest „Minister pentru relația cu cetățenii din R. Moldova”… Proiect instituțional aparent favorabil idealurilor noastre, dar care, de fapt, maschează brutalitatea impunerii unei linii de separare. Pentru că nu poți trata Moldova de dincolo de Prut ca pe o terță țară. Există Ministerul de Externe pentru asta și, inclusiv la nivelul relațiilor cu Moldova, face o treabă bine țintită la nivelul de (in)corectitudine diplomatică.

Și poate că toate aceste tentative de menținere a Chișinăului departe de Patria-Mamă au o scuză la nivelul interesului propriu. Deși miza este prea mare pentru a fi vorba doar de un pion lătrând de unul singur înspre tabla de șah. Pentru că momentul în care Eugen Tomac repune pe tapet ideea „sa” este extrem de nedrept față de felul în care frații noștri au întâmpinat bucuria reîntoarcerii la frâiele Basarabiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*