Răbufnire.

Potop

A răbufnit ploaia peste acest ţinut uitat
Şi casa a inundat-o şi podul l-a surpat,
Pârâul s-a umflat, a trecut peste mal,
Iar apa s-a urcat tocmai spre deal.

Astăzi sper că, poate, nu o să mai plouă,
Încă de dimineaţa tot cad picuri de rouă,
S-au scufundat ogoarele sub puhoiul de ape,
Oamenii traşi de val disperați încearcă să scape.

A venit prorocitul potop  şi n-e prins fără arcă,
Valuri ne trag ne scunfundăm în iad, parcă,
De-abia se mai văd crestele înalților munţi,
În aer stau suspendate intangibile punţi…  

Renunțarea la firesc

Nu mai cerșesc amorul interzis,
Sunt cumpătată-n cerințe firești,
Mi-am alinat înfrângerea prin scris,
Leac pentru simțirile pământești.

Nu mai cerșesc pietrificaților milă,
Mă mulțumesc cu poezii ce mă desfată,
Am renunțat să mă mai știu umilă
Și nici n-aș vrea  ca să mai fiu curtată.

Nu mai cerșesc să fiu vreodată sprijinită,
Nu mă mai jelui semenilor mei,
Îmi e de-ajuns cât m-am simțit rănită
De intimi ce mi-au devenit apoi călăi.

Nu mai cerșesc în taină ascultare,
Acum mă confensez tăcerilor în vers,
Și mă destăinui noaptea în însingurare
Despre dureri ce încă nu s-au șters

Nu mai cerșesc divinității răzbunare
Pentru cei care m-au surghiunit nedrept,
Le-am oferit destul greșiților iertare
Mințindu-mă că doar așa-i corect.

Nu mai cerșesc aprecieri discrete
Când știu că-s limitată de natură,
Apreciez evaluările concrete
Fără exagerări ce nu au legătură.

Nu mai cerșesc râvnita libertate
Când Omul e captiv în vidul realității
Dictându-și legi cu-absurditate,
Menite să distrugă rostul libertății…

Reversul…

Reversul pe păcate ce nu le-am făptuit
Nu-l mai accept, destul m-am chinuit
În viețile trecute, deja m-am achitat
De datorii ce karmice m-au ruinat.

Ce e dreptatea și pe cât e de deplină
Dacă divinitatea refuză s-o susțină?
Sunt doar contrariată de-un fenomen revers
Când nedreptatea e lege-n univers?

Câți îngeri exilați în iad nu-s răzvrătiți
Că nu au acceptat pedeapsa să fie umiliți?
Ce vină are omul că naivii  lui proto-părinți
N-au ascultat pe Tatăl umili, supuși, cuminți?

Iar Creatorul de ce  nu a intervenit la timp?
Să schimbe cursul lumii dând la schimb
Putere robilor rămași drepți credincioși,
Pe oameni să îi lase nealterați, frumoși?

Ci închistați rămânem ca Iona într-un chit
Și-n sacrificii inutile pe-altaru-i urgisit…
Care-s păcatele ce merită așa osândă
Când Biblia invocă doar iertarea sfântă?

Și Dumnezeu chiar într-atâta  ne încearcă
Dictând ca Noe doar să plece într-o arcă?
Ce urmași mai are Noe astăzi pe pământ?
Când  lumea e  mai odioasă ca oricând.

Există legi și legi, ce-s doar în parte aplicate,
Dar ce răsplate-s la virtuți și bunătate?
Bogatul și săracul nu sunt egali la chin:
Se bucură întâiul când celălalt a suferit deplin…

Satiric

Ești jucăuș și delicios precum argintul viu
Și plin de calități pe care încă nu le știu,
Te-am remarcat că ești un om deosebit
Când să falsezi de-atâtea ori te-ai chinuit.

Ești scump precum o ceapă degerată,
Arăți ca o epavă în stare degradată,
Îți place, știu, să te consideri adorat,
Însă, pe unde treci, rămâi neobservat.

Chiar debordezi de umor lacrimogen,
Umor ce infestează profund, cancerigen,
Când prea te chinui să impresionezi
Și eșuezi penibil cât să te lamentezi…  

Fabula scufiței românești

Scufița, într-o zi, s-a dus cu jalba la guvern
(Guvernul românesc cu scene din infern):
A vrut ca să ceară bani și hrană la popor,
Dar a primit batjocuri în loc de ajutor…

Lupi înbuibați în loje se tolăneau râzând,
Văzând pe șef, Scufița, la haita lui urlând,
Timidă -a glăsuit simțind în gât un nod:
– Eu am venit aici pentru un biet norod,

Înapoiază, Lupule, te rog, a gloatei avuție,
Banii i-ai luat și haina și hrana prin hoție,
Îți cer, în numele nefericitei națiuni române,
Nu-i mai lua bucata de amară păine…!

– Așaaa? Răcni în silă lupul ca groful mâniat,
Voi auziți, fârtați, ce zice asta că le-am luat?
Fetițo, hoț eu nu sunt, ci-s numai…vânător:
Eu și confrații mei vânăm comori de la popor…

Întâi  l-am mazilit pe vechiu mare vânător,
L-am ciuruit la zid scoțând-ul din decor,
Era cârmaci bolnav când a scapat cârma din mână
Și… hop! Noi, vânătorii i-am pus fatala frână…

Și ce-a urmat poate că știi, ori poate ai uitat?
Până la urmă și chiloții tăi i-am confiscat…
Îi este foame, zici? Poporul cere hrană
Îi dăm după ce vindem și Roșia Montană…

Și ce-ai putea să-mi faci tu, așchie de fată?
Când mi se rupe mie de gloata voastră toată,
Noi stăpânim aleși fiind prin voia voastră,
V-am stors și ați ajuns proprietatea noastră.

Fetița încruntând privirea a strigat plângând:
– Și aerul, și apa, și cerul tot ale voastre sânt?
–  Hau-hau! Sunt ale noastre, urlară lupii-n cor…
Și-un lup milos a spus: – Hai să le dăm ce vor!

– Le dăm, le dăm, cât vor și n-or putea să ducă,
Să lingă ambalajul, nu produsul… care mai apucă!
De bogdaproste ați primit pomeni electorale,
Muștar de mititei și varză foi de la sarmale…

Și vă vom da curând la toți ceva firimituri
Când vom sfârși tăierea marilor păduri,
Că fabricile au plecat la fiare vechi și… cazinou,
Românul s-a-nvățat să rabde, să rabde  ca un bou!

Scufița spuse-atunci: – Crunt veiți plăti trădarea!
– Care trădare, fată? Tu ai plătit aici intrarea?
– Da, am plătit-o dând coșul meu plin cu alune,
Mai ești și chior, nu doar urât precum se spune,

Pănă și șmanglitorul Tonta își pune ochelari,
E orb… dar pe ciolan holbează ochii mari
– Nu ne jigni, Scufițo, că te vom da afară,
N-ai să mai calci pe-aici și rău o să-ți mai pară,

Eu te-am primit să te ascult, și nu să te ajut,
Gândeam să-ți dau o păine, așa, cu împrumut,
Până-n electorale, când voturile voastre pe furate
Oricum mi le veți da răbdând… pe săturate.

Atunci, de indignare, Scufița s-a răstit un pic:
– De unde-atâtea voturi? Sau vrei ca eu să le fabric?
– Le fabricăm chiar noi, voi mergeți să votați
Că noi ieșim oricum vreți voi să ștampilați.

– Vai, lupule, dar gura ta e mare, e imensă…!
– Păi da, că lăcomia noastră devine mai intensă,
Dăm tunuri nevisate, prădăm avutul tot al țării,
Nu pâine vă vom da, ci circ în preajma votării.

Hai, pleacă, iar ți-am dat idei ca altădată,
Ca și-n trecut voi mai prosti iar turma idioată,
Televizorul, precum știi,  va face iar minuni,
Când vă e gol stomacul, vi-l umplem cu minciuni.

N-ați înțeles că sunteți parte dintr-un experiment,
Iar noi, ca păpușarii, pe sfori vă tragem cu talent?
Stați liniștiți ca până-acum, că veți avea de toate
Sunteți străinilor vânduți hăt dincolo de moarte!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*