Pe tărâmurile Serbiei sunt cuiburi de credință ortodoxă ce a transgresat sutele de ani. Localitatea Studenica (pronunțat Studenița) se află într-un superb peisaj montan, pe drumul național ce leagă Raska (Rașka) de orașele sudice Novi Pazar și Ivanjca (Ivanița). Ținutul e presărat cu câteva sate, dar e predominant un loc al naturii pure, cu dealuri înverzite și grădini în care sătenii cultivă fructe de pădure, totul într-un calm religios. Aici e locul unde legendarul Ștefan Namania a renunțat la tron și la coroană, pentru a se dedica vieții monahale, ctitorind mănăstirea în 1.190. Unul dintre fiii săi a devenit apoi rege al Serbiei, Ștefan Nemaic, în timp ce altul e faimosul patron spiritual al Serbiei, sfântul Sava. Mănăstirea Studenica se află în partea de sud a Serbiei de azi, între oraşele Kraljevo şi Novi Pazar. Este considerată a fi mama spiritualităţii sârbe datorită rolului covârşitor pe care îl ocupă în viaţa şi istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Foarte diferită de impunătoarea catedrală Sfântul Sava din Belgrad, biserica din Studenica e mai curând umilă, deși deține titlul de „cea mai mare și mai importantă mănăstire a Serbiei”. E construită într-o combinație de stiluri, între stilul atonit bizantin și stilul romanic. Sârbii au numit acest stil Rașka. E caracterizat de cupolele rotunjite, bolta în semicerc, cu acceași formă rotunjită păstrată și pentru peretele de răsărit, din spatele altarului, ziduri groase din piatră sau cărămidă și înălțimi moderate. Frescele bizantine de pe pereți sunt un atribut esențial al acestui monument inclus pe lista obiectivelor protejate de UNESCO. În complex există două biserici, una cunoscută ca biserica Maicii Domnului, și alta ca Biserica Regelui, după ctitorul ei, regele Milutin. Peretele circular al chiliilor și poarta monumentală din lemn fac și ele parte din acest complex monahal valoros. Dincolo de aceste ziduri e un hotel cu fațadă din lemn, care s-a încadrat foarte bine în arhitectura locului. Un alt hotel e chiar peste drumul național, unde există și parcarea principală pentru turiști. Ambele au camere la prețuri moderate.
Am pornit pe urmele cercetătorului Em. C. Grigoraş (lucrarea „Criptografia și istoria românească”) care a analizat la începutul secolului al XX-lea câteva relicve istorice ce dovedesc existenţa unei secte bisericeşti valahe, în legătură cu Egiptul (religia Zamolxiană (Salmos – cel trecut prin piele) ce a ținut în picioare și gata de atac armata și poporul geto-dac; derivată din secta de la Memphys, dar cu intervenții și din orient (de fapt acesta este Religia Primordială Getică Post Apocaliptică)), concurentă a Creştinismului oficial, prigonită de Ortodoxie pentru că punea în discuţie problema persoanei divine a Mântuitorului.
Existenţa acestei secte, identificată în multe locuri din Peninsula Balcanică, este demonstrată de numeroase cripturi, aflate în biserici din nordul şi sudul Dunării (dar și prin denumirile de Negru date diferitelor locații geografice importante; Marea Valahie Neagră se întindea peste toată peninsula Balcanică, având capitala la Sirmium (Serbia); Frații Asani au vrut să reconstituie vechile granițe ale Valahiei Negre, dar nu au reușit). Una dintre taine se află în două înscrisuri criptate, unul aflat pe imaginea Profetului Zaharia, de pe icoana „Intrării în biserică” şi cel de al doilea pe icoana primului dintre marii Profeţi. Ambele icoane se află de o parte şi de alta a uşii de intrare din biserica cea mare de la Studeniţa (Serbia). Biserica a fost construită în anul 1312 de Ţarul sârb Miliutin. Em. C. Grigoraş decriptează textul de pe Profetul Zaharia după cum urmează: Rândul 1: VALAHIO EKL, pentru VALAHIKA EKLI (EKLESIA). Prescurtarea EKLI, pentru cuvântul EKLKESIA (biserică), este întâlnit şi în cripturile de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş; Rândul 3: EGIPSIIO EPHIZ, Rândul 5: EGLISIA. Ultimul rând: IANUARIE.
Criptul din partea stângă a uşii, unde sunt marii Profeţi: în dreapta figurii este scris IBISINIS, pentru ABISINIA; în stânga figurii, jos: ATHEIEIA, pentru Grecia.
În desenul următor sunt demne de remarcat cele două medalioane. În cel din dreapta, se citeşte în sens retrograd: ASANOS, iar în cel din stânga KOSNILĂ. Împreună, cele două cuvinte redau numele COŞNILĂ ASSAN. Revenind la criptogramele Bisericii Egyptene Valahe, anul 1111 indică faptul că, pe atunci, Oltenia era independentă, iar acest Coşnilă Assan era, probabil, străbunicul lui Petru şi Ioan.
Lucrarea „Criptografia și istoria românească” a lui Em. C. Grigoraş ne aduce mai multe informații despre aceste tainice cripturi din întreaga penisulă balcanică ce „vorbesc” despre o religie cu adânci rădăcini antice egiptene.
Lasă un răspuns