Prigoana însingurării reci…

Încă mai aștept

Încă aștept dragostea să apară
După prigoana însingurării reci,
Încă mai tânjesc la însorita vară
A iubirii calde fără trăirile seci.

Încă aștept iubirea după ani și clipe,
Dezertând din mreaja pustirii goale,
Dar încă ezită aievea să  se înfiripe
Lăsând ca frustrarea iar să se răscoale.

Încă aștept momentul de amor divin
Să-mi bucur inima ce-n taină mi se zbate,
Vreau să mă desfăt cu paharul plin,
Să cinstesc trăirea cu gănduri curate.

Încă am speranța că iubirea vine
Poposind  în sufletul meu răvășit,
Că voi primi în dar ce mi se cuvine:
Recompensa pentru care am trăit…

Mai aștept secunda care să aprindă
Inima-mi răcită într-o lume moartă,
Cupidon, săgeata, spre ea să o întindă,
Să deschidă calea către marea poartă.

Ce este viața?

Ce este viața? Mulți se întreabă…
Izvor de apă când lină, când tulbure,
Un drum spre veșnicia neagră?
O halucinație cu realități nesigure?

Viața este drumul anevoios de parcurs,
Capcană sufletelor triste și nevinovate,
Un Everest scund, dar greu de pătruns,
Cu piscuri netede și încă neumblate.

Viața-i un vis desfășurat în real
În  spațiu, în timp  pare limitat,
E-a clipei grandoare în vid abisal,
Un labirint găunos în haos aruncat.

Viața-i o scară cu treptele șubrede,
Nu le poți urca decât cu ușurimea minții,
E un copac înalt cu fructele râncede
Din care, dacă muști, ți se strepezesc dinții…

E-atâta răutate în lume

E-atâta răutate-n lume

Că nici nu poți avea scăpare,

E-un haos ce te descompune

Și te aruncă-n disperare!

.

E atâta nedreptate-n lume

Născută din justiții oarbe,

Orori făcute să adune

Dejecții ce te vor absoarbe!

.

E-atâta urâciune în jur,

N-ai liniște în casa ta

Când toți te-atacă atât de dur,

Tu doar voind a-i ajuta!

.

E-atâta tulburare-n lume

Că nu găsești un strop de pace,

Vor năvăli puhoaie, ciume

Și mieii-n bestii s-or preface!

.

E-atâta nepăsare-n lume,

Ești ignorant ca să ignore,

Atâtea legi fără cutume

Te vor incrimina să mori!

Cosmos în derivă

S-a sfârșit lumea de patimi necurate,
Universul pare a fi pe terminate,

Se sting  stelele mari devenind comete,

Iar unele se contopesc devenind planete.

.

Caleea  Lactee își pierde ordinea firească,

Soarele își  pierde mantia împărătească,

S-a zdruncinat Creația în cutremur abisal,

Galaxiile se izbesc creând un haos total.

.

Nu mai există Cuvânt ca la început,

Parcă s-a risipit și Cel ce l-a conceput

Totul plutește haotic într-o mare derivă

Cu o forță cataclismică, distructivă.

.

Luna s-a împreunat cu pământul,

Lent și nemilos i-a surpat așezământul

Sfidând lucrarea marelui Creator
Care a pus ordine în fiecare colțișor.

Mai lasă-mi

Mai lasă-mi timp pentru visare,

Nu îmi săpa groapă adâncă,

Fără veșminte de înmormântare

Să-mi caut loc sub însorita stâncă.

.

Mai lasă-mi timp pentru zăbavă,

Mă sfredelești cu vorbe-amare,

Senin îmi dai să beau otravă

Și peste rană-n îmi pui sare.

.

Mai lasă-mi timp pentru uitare,

Vreau tihnă pentru o zi măcar,

N-am cum să fiu nepăsătoare:

Când am să vreau, am să dispar.

.

Mai lasă-mi timp cât pentru-o viață,

M-ai prins în mreje să nu-ți scap,

Ești demonul cu sufletul de gheață,

Cu smoală poleit și-n care nu încap…

.

Mai lasă-mi timp de căutare,

N-aș vrea să mor fără să sper

Că dincolo de-nmormântare

Există  rai, dar sus în cer…