Dicţionarul oficialilor de stat români din Transilvania, din Evul Mediu până la 1918

O lucrare de suflet, pentru care am cercetat mult timp şi numeroase surse, lucrare unicat în istoriografia română, este „Oficiali de stat români din Transilvania (1368-1918). Dicţionar”. Sunt mii de nume de români care au ocupat diferite funcţii în statul Transilvaniei istorice în această perioadă, pe linie civilă de la notar la guvernator al Ungariei în Evul Mediu (Ioan de Hunedoara) sau la vicepreşedinte al guvernului transilvan în epoca modernă (Vasile Ladislau Popp), iar pe linie militară de la sublocotenent la „locotenent-mareşal campestru” în armata imperială habsburgică (Leonida Pop).

Un mare prieten francez al românilor din timpul şi de după Revoluţia de la 1848-1849, pe nume Quentin Bernard, sfătuia astfel pe românii transilvăneni: „Învăţaţi să fiţi guvernaveri” – conform unei traduceri de epocă – , adică românii să înveţe să guverneze, să conducă în oficii de stat, să fie guvernanţi. Iată că şi astăzi este extrem de actual acest îndemn, deoarece au ajuns sus, la conducerea României, după 1989, aproape numai diletanţi veleitari şi „neguvernaveri”. Mai mult, aproape toate resursele importante ale ţării le-au dat străinilor să le „guverneze”. Trăim o ruşine naţională, din acest punct de vedere. Din fericire pentru demnitatea noastră istorică, altfel s-au comportat românii ajunşi dregători până la 1918, au dat dovadă de cinste ireproşabilă, de buni conducători, de buni administratori.

Dicţionarul se vrea şi o schimbare a opticii păguboase de până acum, că românii au fost exclusiv în zona iobăgiei. Ochiul nostru trebuie, însă, întorcându-ne spre trecut, să cuprindă nu numai şerbia şi crunta asuprire din Câmpia Transilvaniei, din comitatele Cluj, Turda, Târnava, Dăbâca, Alba, Hunedoara, Bihor, Sălaj, din scaunele secuieşti etc, ci şi istoria lumii libere româneşti, destul de importantă numeric în „ţările” româneşti ale Făgăraşului, Haţegului, Maramureşului, Cetăţii de Piatră (Chioarului), Năsăudului, Severinului, Lăpuşului, care a dat şi mulţi oficiali de stat până la 1918. Dacă lumea românească a şerbiei a creat în istorie o durată a muncii şi a jertfei, păstrându-şi limba şi conştiinţa de neam, lumea liberă românească a creat o coloană vertebrală a vredniciei în oficii administrative şi militare.

Cartea prezintă şi evoluţia în timp a unor familii libere româneşti de seamă din Transilvania care au dat faimă neamului lor şi l-au condus spre realizarea acelui miracol istoric al Unirii celei Mari. Fără personalităţi adevărate şi mari, o naţiune nu poate exista, decât eventual vegeta.

Dicţionarul se constituie nu numai într-un veritabil manual al vredniciei şi profesionalismului românesc istoric, ci şi un manual al patriotismului, prin înşirarea unor personalităţi de excepţie din veacurile de demult ale Transilvaniei. A-ţi iubi neamul, şi prin el şi celelalte neamuri, a-ţi iubi patria au fost pentru aceste personalităţi o asumare a unor valori supreme. Să ne gândim că atâtor ofiţeri de elită din armata austriacă nu le-a fost ruşine că sunt români, mai mult chiar, s-au identificat prin gesturi de anvergură cu neamul lor, şi să amintim aici pe un Emil Rebreanu sau pe generalul Traian Doda, pe generalul Ioan Boeriu, care l-a secondat pe marele patriot Iuliu Maniu în făurirea României Mari. Când în 1892, o bandă de şovini maghiari din Turda a atacat cu pietre casa fruntaşului naţional român dr. Ioan Raţiu, în casă fiind doamna Raţiu şi fiicele, nu peste mult timp, în 1894, când trupele imperiale austriece au făcut manevre în acest oraş al Transilvaniei, unităţi din Regimentul 64 Infanterie Orăştie, format în majoritate absolută din români, condus inclusiv şi de ofiţeri români, când au trecut prin faţa casei lui dr. Ioan Raţiu au defilat cântând „Deşteaptă-te române”.

Colonelul David Urs de Margina, a participat la războiul austriaco-franco-italian, contra Franţei şi Piemontului, dând dovadă de o vitejie extraordinară în luptele de la Solferino, în 1859, fiind ridicat la rangul de baron al Imperiului Austriac. A dat dovadă de vitejie şi în apărarea fortăreţei de pe insula Lisa contra puternicei flote italiene. A fost pensionat mai repede din cauza puternicelor sale sentimente naţionale româneşti, fiind membru fondator al ASTREI. În Primul Război Mondial s-a distins ofiţerul superior român din armata austriacă Victor Rusu, căpitan, care a condus un detaşament de români pe frontal din Bucovina, considerat „spaima ruşilor” şi a sotniilor (companiilor) de cazaci.

Ca o curiozitate, din familia Codrea de Berbeşti, din Maramureş, figurează în dicţionar 18 oficiali de stat, din familia Balea de Ieud, tot din Maramureş, 26, din familia Rednic de Giuleşti, tot din Maramureş, 39, din familia Dunca de Şieu, tot din Maramaureş, 41, din familia Petrovai de Petrova, tot din Maramureş, 50 de oficiali de stat, toţi din perioada sec. XV- sec XIX, etc. Tot ca o curiozitate, în dicţionar figurează, nu numai Emil Rebreanu, ci şi fratele său Liviu Rebreanu, care a fost o perioadă sublocotenent de honvezi în Gyula (azi în Ungaria), Tot astfel, figurează şi Ioan Slavici, care a fost o perioadă notar comunal. Gheorghe Şincai figurează în calitate de director şi inspector al şcolilor greco-catolice din Ardeal şi de corector al Tipografiei Universităţii regeşti din Buda(pesta).

Cert este că dintre aceşti oficiali de stat s-au ridicat mulţi făuritori ai României Mari, la 1 Decembrie 1918.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*