În cetatea lui Naum…

PESCUIREA MINUNATĂ

Nu era nimeni pe plajă,
arșița i-a alungat;
Doar pe mare, singur, Simon
mrejele și le-a spălat;
Căci stătuse noaptea-ntreagă la prins pește,
dar n-a prins…
Iar acum era posac,
se credea pescar învins.

 

Dar, deodată, un om simplu,
dintr-o margine de coastă,
Se ivi-n pustiul plajei
îmbrăcat în haină castă.
El umbla încet și singur,
și cu capul aplecat…
Îndreptându-se spre Simon,
chiar pe nume l-a strigat.

Pescarul, spre El aleargă,
cel înveșmântat în alb;
Și, cu fruntea în țărână,
căzu în nisipul cald.
Iar Iisus, Învățătorul,
îl ruga să-l ia în barcă,
S-arunce iarăși năvodul,
unde pescuise, parcă…

 

Simon, care va fi Petru,
cel născut din spuma mării,
Trase de năvod puternic
rodul binecuvântării;
Buimăcit de întâmplare,
se întoarse spre Iisus
Și cu ochii mari deschiși,
îl vedea lucind nespus.

 

El simți în piept iubire
și vie înflăcărare…
Îngenunche deodată
și îi cade la picioare:
– Du-te de la mine, Doamne,
că sunt un om păcătos!
– Vino, Petre, după mine…!
E chemarea lui Hristos.

 

MUNTELE FERICIRILOR

 

La cinci sute de metri,
deasupra, Tu m-ai dus
Pe-al Fericirii Munte
și predică mi-ai spus:
Să binecuvântez
pe cel ce mă blesteamă,
Să îl iubesc pe om
că toți suntem de-o seamă.

 

Să-ntorc, de sunt lovită,
și celălalt obraz…
Să iert, să mă feresc
de cei ce-mi fac necaz;
Să-mi păstrez ochiul drept
și mâna mea curată,
Pe semen să nu-l judec
nicicând și niciodată.

 

Să fim desăvârșiți
ca Tatăl cel din cer,
Cu Tine am cântat
sub bolți de palmier.
Tu m-ai încredințat
c-atunci când voi veni
În lumea din înalturi,
plata o voi primi.

 

Ajută-mă să pot
să fac ce-ai predicat
Și sufletul de-acum
să-mi fie vindecat!
Că, fără Tine, Doamne,
neputincioasă sunt…!
De-aceea, eu Te strig
cât trăiesc pe pământ.

 

CAPERNAUM

 

Am coborât cu Tine
în cetatea lui Naum
Și pe lepros, în drum,
L-ai vindecat acum…
Sutașului roman
care Te-a-ntâmpinat,
Tu, numai prin cuvânt,
slugă i-ai vindecat.

 

Mi-ai arătat căsuța
în ”Orașul Domnului”
În care-a viețuit
Petru și soacra lui;
Pe ea ai slobozit-o
de frigurile rele,
Iar pe un paralitic
de chinurile grele.

 

La casa Sfântului
era mulțime mare:
Bătrâni fără putere,
o tristă adunare…
Iisus îi atingea
cu palme luminoase;
Atingerea cerească,
pe toți îi vindecase.

 

Cu strigăte și lacrimi,
nebuni de bucurie,
Din pieptul tuturor
ieșea doar fericire.
Surzi, muți și orbi
și alții-nțepeniți
Acum sunt vindecați
și cântă fericiți

 

Proorocul Isaia
spunea printre străbuni:
”Pe EL îl veți cunoaște
cu toți după minuni!”
În casa prea modestă,
stând jos, pe-o rogojină,
Domnul se odihnește
ca robul după cină.

 

Se mirau fariseii
că oamenii timizi,
Sfioșii de-altădată,
acum nu-i mai cuprinzi.
Strigau cu bucurie :
– Eșți Fiul lui David!
Și rânjeau fariseii
strângând din dinți avid…

 

Are Capernaum
pășuni verzi și ape line,
Vii și câmpuri de smarald,
leandri, portocali, smochine;
Stânci vopsite-n roșu-albastru,
unele chiar violet,
Pescărușîi strâng la piept,
lacu-ntreg, Ghenizaret.

 

Disprețuiau fariseii
chiar și vântul zdrobitor
Și suflatul cerului,
chiar și cel mai negru nor
Nu clintea al lor orgoliu,
nici al ploii răpăit
Și-n supremă lăcomie
se credeau de neclintit.

 

Tot în Capernaum,
mulțime de ruine…
Din vechea sinagogă
ce Te-a primit pe Tine
Am sărutat ”Mensa Christi”,
piatra unde ai stat
Și după Înviere,
din nou Te-ai arătat

 

În locul de jăratic,
cu pește fript și pâine;
Apostoli erau șapte,
ce s-au hrănit cu Tine.
Azi, cenușia piatră
ce stă de mii de ani,
Este înconjurată
cu flori și portocali.

 

Aicea, Sfântul Petru
a fost iarăși primit
În ceață de apostoli,
chiar dacă a greșit;
El s-a căit de fapta
ce-a săvârșit cândva…
Tu, cu a Ta iubire,
i-ai dat iertarea Ta.

 

La Tabgha-ai înmulțit
și peștii, dar și pâinea,
Mozaicul arată
c-ai săvârșit minunea,
Inscripția în greacă
ne spune tot mereu:
”Pe cel smerit la suflet,
nu-l uită Dumnezeu”.

 

Îți mulțumesc, Părinte,
de toate ce mi-ai dat
De multele minuni
ce-aici le-ai arătat
Și de lumina Sfântă
ce-n suflet mi-a pătruns…
Rămâi cu noi, Iisuse,
și-mi este de ajuns!