Popas pe drumul vieții…

Sărutul mării

Ai mai privit vreodată răsăritul,
Acolo unde are rădăcinile? În mare?!
Acolo… din adâncuri se naște infinitul…
Și tot acolo mor, atâtea stele căzătoare!

Privesc cu nostalgie, valurile mării, vara,
Purtate-n braţe de un fir de vânt,
Îmi văd neliniștea prin ele, când sosește seara,
Și-n mare, se cufundă un astru în asfinţit.

Cât de plăcut să îţi cufunzi piciorul,
În valurile blânde și mângâietoare,
Cât de departe-ţi zboară gândul, taina, dorul,
Purtate-n creasta fiecărui val de mare!

Cum pleacă gândurile tale, vin și către tine,
Un strigăt, o chemare, un dor sau chiar un vis
Și de nu ești prezent la schimb, la întâlnire,
Ea, marea nemiloasă, le poartă în abis!

Dar dacă ești acolo și te sărută marea,
Din tălpi și până-n creștet și iarăși înapoi,
Când pescărușul poartă ca un ecou chemarea,
Pe aripile sale, simți dor nebun de noi.

La semafor

M-am oprit pe drumul vieții
Deseori la semafor
Să schimb roșul suferinței
În verde al speranțelor!

M-am oprit la intersecții
S-aleg drumul bun, frumos,
Știind că pe strada vieții
Nu am cale de întors!

A mai fost câte un umblet
Încâlcit în mărăcini,
Că în tălpile din suflet
Mai găsesc și-acuma spini!

A mai fost și câte-un munte
‘Nalt! Și greu l-am mai trecut!
Plin de râpi și stânci abrupte,
De credeam că n-am s-ajung

Să mai văd un răsărit!
Cât mă înecam cu plânsul!
Însă ades am reușit
Să îmi regăsesc surâsul!

Astăzi iau viața cum vine
Inutil să ocolesc!
Ceea ce-i scris pentru mine,
Obligată-s să trăiesc!

Dacă îmi privesc paharul…
Gol… și știu că l-am băut
Sper că mi-am băut amarul…
Musai trebuie umplut

Cu vise și cu speranțe,
Zâmbete și bucurii.
Nu am timp pentru tristețe.
Timpul nu stă-n loc. Să știi!

Nu așteaptă să te plângi
Pentru cât ai suferit!
Dă-ți motive ca să râzi
Și trăiește fericit!

Mereu vei fi copil!
(Fetiței mele)

Ce repede trec anii sau poate că sunt eu
Cea care prea încet se mișcă de o vreme!
Sau poate c-aș fi vrut să fii copil mereu,
Să-ți spun că-ți sunt alături și n-ai de ce te teme!

Poate-aș fi vrut, în brațe, să-mi mai fi stat un pic,
Să-ți împletesc codițe, să-ți mângâi obrăjorii,
Parc-am trăit o viață pe muchie de cuțit!
Când văd cât ai crescut… spun drept: mă trec fiorii!

Cât mi-ai lipsit în anii în care-ai fost departe!
Nu știi câtă durere, cât dor și câtă teamă!
Să-nveți să fii părinte nu-i scris în nici o carte
Și-i greu de înțeles o inimă de mamă!

Chiar dacă nu întotdeauna reușesc
Să-ți demonstrez că primul gând e doar la tine
Să nu te îndoiești că te iubesc,
Îmi ești lumina ochilor, știi bine!

De-aceea azi, când este ziua ta copile
(Și cât voi mai trăi, va fi în fiecare an)
Îți spun că întâi iunie este ca în copilărie
Mereu vei fi copil! Să ne trăiești mulți ani!

Lasă un răspuns