Aplauze

Primesc de la New York vestea că oamenii se adună în fața spitalelor și aplaudă. Îi aplaudă pe medici, pe acești slujitori devotați jurământului lui Hipocrate, pe asistenți, pe îngrijitori, pe toți cei care în halatele lor inconfundabile duc lupta cu pandemia și salvează vieți!

Să-i aplaudăm și noi pe toți medicii României, pe toți slujitorii lui Esculap care au făcut și fac minuni în aceste timpuri dramatice!

Să aplaudăm poporul român, cuminte, curat, la locul lui, care și-a acceptat soarta, care s-a suspus comandamentelor și măsurilor, uneori absurde, care i-au luat libertatea pe care a visat-o, și drepturile pentru care au murit copiii săi.

Dar eu aplaud și poporul american, care a dovedit respect, disciplină și multă îndrăzneală, cu președintele lor în frunte, luptându-se mereu să găsească soluții, combătându-i vehement pe cei de la OMS și pe cei care nu-și arătau fața curată. Păcat că asemenea curaj umanist este umbrit de o crimă nefericită în Minnesota, care reaprinde flacăra segregaționistă, pe fondul escaladării violențelor drijate de mișcarea AntiFa, iar un eveniment ca lansarea în cosmos a unui echipaj uman, premieră NASA- SpaceX, altădată eveniment planetar, trece aproape neobservată.

Îi aplaud pe cei care au fost alături de americani, în primul rând Alianța Free People din Londra, care ne-a oferit luciditate, care ne-a dat dovezi științifice despre calea greșită a celor care au vrut să transforme o realitate tragică în farsă, în nebunie, în isterie!

Să-i aplaudăm și pe suedezi, care ne-au dat o lecție de înțelepciune, care au urmat calea lor, plină de profesionalism și respect pentru libertățile omului.

Să-i aplaudăm și pe belgieni, care au adus cel mai frumos omagiu ființei umane, prin umor. Ei au produs cel mai frumos umor de pe pământ. Ei au creat-o pe Corona Lisa, din care eu am făcut un personaj și o carte.

Aplaud pe toți cei care în această perioadă nu ne-au mințit.

Îmi aplaud prietenii și pe cei care mi-au fost aproape în toată această singurătate de arest la domiciliu.

Aplaud pe cei care ne-au dat filme de iubire, filme despre viață, despre familie și mai ales despre copilărie, ca „Iep, fetița cu aripi”, „Heidi”, „Fugind către casă” sau „Etienne”, total opuse valului de producții cu violență și sfârșitul lumii!

Americanii ne-au dat multe filme dystopice, dar și cele mai frumoase filme de dragoste și prietenie. Ei sunt cei care au stat și stau mereu cu fața spre viitor, cei care ne pregătesc pentru ce e mai rău, sunt cei care ne avertizează și anticipează dezastrele de care poate fi amenințată omenirea.

Sunt simbolul luptei cu răul, cu epidemiile.

Spiritul englez este rădăcina acestui sacrificiu măreț.

Să-i aplaudăm și pe cei care ne vor binele. Care au făcut bine, cât pot ei să facă. Care și-au păstrat conștiința curată și n-au vrut să facă rău (fiindcă unii au făcut în chiar timpul stării de urgență, vezi cele 33 de dosare penale deschise de DNA).

Să luăm model cea mai luminată epocă a omenirii, a istoriei, perioada domniilor lui Henric al VIII-lea și Elisabetei I, fiica sa, recte Dinastia Tudorilor, care a consolidat cea mai strălucită civilizație a Angliei și a lumii, și când? În timpul unei cumplite molime numite „sudoarea engleză”, care s-a abătut în valuri asupra Angliei și a Europei, în intervalul 1485 – 1551. În timpul acestei boli însă, „boala sudorii”, Regatul Unit a prosperat, a creat o nouă religie, anglicanismul, a ajuns cea mai puternică țară a lumii, fiindcă a învățat să se lupte cu molima.

Să învețe și conducătorii României această lecție.

Și îi vom aplauda. Eu îi aplaud de pe acum, fiindcă am speranță. Speranța în viață mi-e întreagă. Speranța în viitor. Într-un viitor mai bun.