„Viralizarea” panisteriei…

Asta trebuiau să întrebe la CCR… Care sunt limitele unei eventuale impuneri a restrângerii drepturilor cetățenești în caz de epidemie?… Și până unde se pot „întinde”, în decizii, ministerele și feluritele agenții, care acum se înghesuie cu „recomandări”, fără a avea nevoie de avizul parlamentului? Mai ales că se lucrează cu termeni necuprinși explicit în Constituție, cu interpretări derivate din ceea ce legea supremă prevede ca restricționare a drepturilor cetățenești (restricționări posibile strict în anumite situații).

Da, poate pentru că autorități așa este mai simplu: carantină și „izolare voluntară la domiciliu”. Fără alte explicații… Și totuși, care sunt limitele? Și ce facem cu persoanele trimise în izolare la domiciliu? Cine se ocupă de ele? Cine le asigură accesul la cele necesare, alimente, medicamente, produse de igienă? Cine le consiliază psihologic?…

E drept, cine a născocit conceptul de „izolare la domiciliu” a avut grijă să strecoare și mențiunea, mai importantă decât multe alte prevederi, de „izolare voluntară”. Nu pentru a proteja în  mod real societatea, ci pentru ca instituțiile publice să fie exonerate de posibilele obligații legale derivate, dar câtă acoperire constituțională are un asemenea demers în afara unui aviz al parlamentului? Sau nu mai contează?! Ori sesiuni extraordinare se organizează doar pentru chestiunile politice, pentru cetățeni nefiind prevăzut nici măcar dreptul la un simulacru de ședință parlamentară, unde să fie chemați medici, experți ISU, reprezentanți media, ONG -uri, profesioniști ai comunicării, mai ales a aceleia specifice situațiilor de criză?!…

Parlamentul se vrea reprezentant al cetățenilor doar când este vorba de manevrele lui politice?

Sigur, cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă ne aflam într-o situație de urgență asumată și declarată oficial, obligatoriu confirmată și de Parlamentul României într-o ședință extraordinară. Puteam vorbi inclusiv despre limitarea unor drepturi cetățenești. Dar așa, ce facem cu dreptul la libera circulație, ce facem cu protejarea datelor personale, prin obligarea celor ce vin de afară să declare locurilor în care au fost, ce facem cu dreptul la o viață demnă, pentru cei izolați la domiciliu, dar despre care nimeni nu vorbește din perspectiva asigurării celor necesare.

Am pus iarăși căruța cu roțile în sus și așteptăm ca „poporul” (solidar, nu-i așa?!), să împingă la ea cu ochii închiși?

Unde sunt organizațiile pentru drepturile omului? Unde este Avocatul poporului? Nu au timp nici măcar pentru o ieșire publică formală prin care să transmită cetățenilor că vor veghea ca interdicțiile să nu atingă, nejustificat, și fără a fi confirmate de forul legislativ, drepturile nici unui cetățean? Îi dăm așa înainte cu măsurile? Călcăm în picioare legea supremă?

Prima acțiune trebuia să vizeze amenajarea locurile de carantină! Și definit clar felul în care se aplică „instrucțiunile” în cazul carantinei și în cel al izolării voluntare la domiciliu. Pentru că, inevitabil, vor apărea suprapuneri între subiecții celor două feluri (deocamdată) de izolare, și riscul de a-i amesteca pe cei cu drept la izolare la domiciliu cu toți cei aflați în carantină supravegheată. Și asta pentru că nimeni nu a prevăzut, de exemplu, ce se va întâmpla cu persoanele care au un domiciliu „flotant”, formal, ori stau în chirie, iar proprietarii nu se vor lega la cap să-i „carantineze” și să răspundă pentru ei, ori aceia care, pur și simplu, nu vor fi primiți în casele lor chiar de către rude? Ce vor face acești oameni? Unde vor merge ei? Vor trece automat din statutul de autoizolare în cel de carantină supravegheată? Și cum vor fi izolați între ei, având practic două niveluri de risc?

Aparent este simplu să pui pe hârtie, în loc de o metodologie clară, niște indicații și, mai ales, amenințări, gândind din perspectiva diasporeanului. Vorba aia, aici oricum el nu are un loc de muncă, nu are un contract, deci nu reprezintă o problemă socială și economică. Dar vorbim de oameni, de destine…

Nu se spune nici măcar cine va decide ieșirile din carantină ori din autoizolarea „voluntară”? Cine va semna, cine își va asuma responsabilitatea sau totul va fi iar „pe propria răspundere”?

Înainte de stabilirea unor amenzi și al gradului penal dat de nesupunerea la carantină/izolare, care la rându-i trebuie definită cu raportare clară la nerespectarea unor indicații ori decizii individuale (este ori nu o nesupunere civică?), ar fi trebuit creat un circuit de comunicare autorități-cetățeni. Altminteri, nu vom avea decât zvonistică și o continuă perimare a încrederii oamenilor în ceea ce spun autoritățile. Care nu numai că vin otova cu indicații, restricții și amenințări, dar aruncă peste public avalanșe de „instrucțiuni”, practic, orice instituție a statului, care dă dovadă de prea mult zel politico-slugarnic, venind acum cu un set de indicații (or, ce drept are, bunăoară, Protecția consumatorului să centralizeze și să mediatizeze ea seturile de indicații de la ministere și agențiile sanitare îndreptățite să facă acest lucuru?).

Ne tot temeam de un cutremur, mai ales din perspectiva felului în care vor reacționa autoritățile… Nepregătite, cu o comunicare deficitară, iar noi aflați sub riscul real de a muri cu zilele… Și iată că, într-un fel, am ajuns acolo. La limita unei pandemii de isterie și zvonistică… Golim rafturile de făină și mălai, dar de săpun și detergenți nu ne atingem. Despre asta ar trebui să vorbească autoritățile în comunicatele lor. Unde este CNA cu indicațiile de mesaje radio TV? Vine după ce va fi trecut epidemia?

Și nu doar autoritățile vor da un examen… Ci și noi… Vom sta față în față cu adevăratul nivel de analfabetism funcțional al țării… Și va fi grav, nu doar din perspectiva „leacurilor” vândute de profitorii momentului, cât mai ales din dezvoltarea unui adevărat „mercurial de pandemie”, în care orice zvon va mai umfla un preț, va mai goli un raft, dar nu vom avea capacitatea de a înțelege și a discerne falsul, „fake news” -urile, „tămăduitorii” și sfătuitorii de moment, profitorii, impostorii, toată acea pecingine a mizeriei umane care înflorește când oamenii sunt la necaz, se tem, dar nu au în cine să aibă încredere…

Avem poate și un avantaj… Acela că la noi coronavirusul nu va genera o criză economică directă. Pentru că avem „atuul” de a nu mai fi producători a ceva esențial… Dar asta nu înseamnă că vom fi feriți de un șoc economic violent. Dimpotrivă. Fiind eminamente o piață de consum, orice penurie generată în alte țări în procesele de fabricație ne va afecta. Deja se vede din felul în care leul se „dizolvă” în fața altor monede. Da, se depreciază și alte monede din regiune, dar oare de ce într-un ritm mai lent în țările care produc marfă, nu doar consumă?!…

La noi, prăbușirea este tot mai vizibilă… Și încă nu am ajuns la nivelul de panică socială pe care iarăși statul nu are grijă să o anticipeze, să o explice oamenilor… Aceea în care va urma o inevitabilă reacție a societății de extragerea masivă a lichidităților de la bănci. Și care ne va prinde pe un picior deja sucit, după ce BNR a aprobat reducerea depozitelor obligatorii ale băncilor, în valută, cu scopul de a asigura mai mult disponibil în bănci pentru ca statul să aibă de unde să se împrumute (ceea ce băncile nu au făcut, dovadă dezinteresul total față de recenta ofertă  a statului de a împrumuta de la ele).

Nu avem încă un focar epidemic, dar panica se simte, se citește în ochii oamenilor. Și totuși, autoritățile continuă să gestioneze „situația” în același stil al siajului de concurs politic interinstituțional de dat instrucțiuni, de parcă ar fi vorba de o altă țară, de un alt popor…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*