Deschisă-i ușa sufletului meu

Eminescu n-a murit!

La mulţi ani de nemurire,
Versului ce tu l-ai scris!
Cu eterna ta iubire,
Cale multor-ai deschis.

Să-ți trăiască amintirea,
Tot mai vie pe pãmânt!
Martor îți stă poezia,
Eminescu?! N-a murit!

E plecat acum departe
Scrie versuri printre stele!
De iubire are parte,
E Luceafăr printre ele!

Când privește-n jos la lume
Ochii i se umezesc,
De mult drag se încălzește,
Pentru cei ce se iubesc!

Dintr-un alt unghi, cănd privește ,
La poporul oropsit,
Fruntea i se increţește
Că nu s-a schimbat… nimic!

A lăsat atâta zestre
Și nimic n-am învățat
Din a lui „File din poveste”,
Fie-i sufletul iertat!

*

Deschisă-i ușa sufletului meu

Deschisă-i ușa sufletului meu
Și bun venit le spun, celor ce vor să intre…
Scriu uneori, pentru că mi-a plăcut mereu,
Să-înșiruiesc cuvinte potrivite…

Respect pe toți cei care știu să scrie!
Mai mari, mai mici sau… diletanţi ca mine.
Că poate… „nu e om să nu fi scris o poezie”
Și fiecare vers să-i plece…din suflet, cu iubire!

Eu nu vreau faimă… Vreau respect!
De aceea …orișicine, la mine-n suflet, vine…
Să stea cât vrea…! Nimic n-aștept,
Decât să mă trateze așa cum se cuvine!

N-alerg ca să câștig… nu-s la concurs!
Nu vreau nimic ca să mă preamărească…
Sunt simplu muritor, în gânduri dus…
Și poate prea flămând, de bunătate omenească!

Sunt fiică de ţărani… La rândul meu, muncesc din greu…
Nu spun ca să mă plâng! Aceasta mi-este viața!
Cei ce-mi vor sta alături, am să-i respect mereu
Și le voi mulţumi că-mi reaprind speranța…

Rog să nu intre nimeni incălţat…
Din cei ce vin în vizită la mine!
Căci sufletu-i covorul cel mai delicat
Și de l-am așternut… vă rog, trataţi-l bine!

*

A fost odată, Eminescu!

„A fost odată ca-n povești”
A fost, dar nu mai este,
Născut pe plaiuri românești,
Născut din „File din poveste”,

Un tânăr drag cum altul nu-i
Și nici n-o să mai fie,
Atât de drag poporului,
Un geniu-n poezie!

„Trecut-au anii”…Parcă ieri,
Scria lângă fereastră,
„Dacă iubești fără să speri,
„Dorința”, „Floare-albastră”!

Și de pe „Lacul”, singuratic,
„Aducând cântări mulțime”,
„Ce șoptesc atât de tainic”
Transmițând „Melancolie”.

O, „de ce nu-mi vii” tu iară,
Pentru o scurtă ,„Revedere”
„Pe aceeași ulicioară”
Leagănul viselor mele?!

Să te renaști de nicăieri,
Luceafăr enigmatic,
Același „Făt frumos din tei
Cu chipul tău serafic!

„Cobori în jos luceafăr blând”
Din universul rece!
Căci tu ești viu la noi în gând
Iar „vreme vine, vreme trece!”

„Sara pe deal”, în asfințit,
De-o „Vreo zgâtie de fată”,
Să-i fie visul împlinit,
Să te mai vadă înc-o dată!

„Pe lângă plopii fără soț”
Să treci ușor, agale,
„Se bate miezul” unei „nopți”
Dând curs venirii tale!

Din lumea ta îți este greu,
Din nou să te cobori,
Stai bine lângă Dumnezeu,
Nu printre muritori!

Ești mort și totuși pururi viu,
Luceafăr printre stele,
Tu, tatăl „Geniului pustiu”,
Și prunc în „Somnoroase păsărele”.

„De-or trece anii” , (trecător,
e totu-n astă viață),
Pot să „Mai am un singur dor”
Și-o singură „Speranță”:

Că un luceafăr bun și blând,
Al lumii pământene
De ne-a lăsat așa curând
Va scrie printre stele!

*

Dialog cu chipul din oglindă!

– Bună dimineața față din oglindă!
Te intâlnesc în fiecare zi…
Că dacă te- aș vedea la câte un an odată,
Aproape, cine ești… nu mi-aș mai aminti!

Te văd în fiecare zi mai ofilită,
Cu părul nins, cu ochii tot mai mici…
Și mă privești atât de-încătrănită
Și parcă uneori iți vine să și plângi!

– Mă bucur că iei totu-n glumă
Și când mă vezi, nici nu mă recunoști!
(Îmi spune furioasă fața din oglindă…)
-Căci eu sunt tu!…
Vezi?!… Ai rămas ca-n filmele cu proști!

Dar cât credeai c-ai să rămâi tot… „verde”,
Cu ochii larg deschiși… asemeni cerului senin?!
Nimic nu este veșnic și se vede…!
ACCEPTĂ…! Eu …sunt tu… și împreună îmbătrânim!

Nu te mira ca părul ţi-a albit…
Că ochii tot mai mici au devenit…
C-o lacrimă ţi-a mai lăsat un rid…
Gândește-te la anii care încă n-au venit!

Hai…! Nu mai sta pe gânduri…spală-ți fața.
(Îmi strigă din oglindă, chipul obosit),
Zâmbește, speră și trăiește-ţi viața…
Mai ai atâtea vise încă de-împlinit!

…………………………………………..

Las apa rece să-mi mângâie fața
Și dintr-odată simt că m-am trezit!
Îmi strâng cu dinții (să nu-mi scap speranța)…
Știind că acel mâine ce ieri mă speria… e astăzi de trãit !

Privesc oglinda și zâmbesc cu nostalgie,
Îmi pare chipul din oglindă puțin mai hotărât
Și-i spun ca si cum mi-as vorbi tot mie…
Grăbește-te…! Mai ai atâtea lucruri de făcut!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*