La Chișinău dreapta se reface încet, dar sigur!

Astăzi avem „vrăjmaşi câtă frunză”, dar cel mai mare dușman este Neunirea noastră. În momentele când am reușit să învingem acest vrăjmaș am avut doar de câștigat. La 1918 marii înaintași ai noștri au învins acest dușman, s-au unit și au câștigat în fața revanșismului velicorus. De menționat că Marea Unire de la 1918 s-a realizat grație unui front comun al mai multor opțiuni politice: liberali, țărăniști, creștin-democrați, socialiști. Când si-au unit eforturile elementul alogen minoritar nu a putut face nimic. Nu se știe încotro înclina balanța dacă socialistul Constantin Stere nu ținea memorabila sa cuvântare în Sfatul Țării pe 27 martie 1918!

Și la 1988-89 a existat o unitate în cuget și în gând – Mișcarea de Eliberare Națională. A fost odată….A fost o Mare Mișcare de Eliberare Națională și nu mai e. A fost un kolhoz politic, cum ar spune unii unioniști moderni (era încă în perioada sovietică!), dar bun kolhoz. Acest kolhoz politic a reușit în condiții mult mai grele decât astăzi să mobilizeze masele, să reînvie simțul apartenenței de Neamul Românesc la sute de mii de oameni, lucru care părea imposibil. Suflul perestroicăi gorbacioviste de la sfârșitul anilor 90’ a fost ca o gură de aer pentru spiritul românesc din Basarabia care, aflat în moarte clinică, era pe cale de dispariție. Calculul politrucilor de la Kremlin a fost ca românismul în Basarabia să dispară pentru totdeauna. Au decapitat complet această frântură de popor român. Practic întreaga intelectualitate a fost lichidată prin închisorile staliniste, prin gulagul stalinist, iar ceea ce a mai rămas s-a refugiat în România în două valuri după cele două „eliberări sovietice” din 1940 și 1944. Întreaga populație a fost supusă genocidului prin foametea organizată din 1946-47, prin cele patru valuri de deportări (1941, 1949, 1951, 1955-1989), prin rusificarea acerbă și diluarea elementului românesc prin aducerea masivă a colonizatorilor (din rapoartele primului secretar al PCM Ivan Bodiul în perioada 1955-1989 în Basarabia au fost aduși peste 1,5 mln de „specialiști” (inclusiv, paznici, măturători, hamali ș.a.!) fără considerarea sutelor de mii aduși de regimul de ocupație sovietic în perioada 1940-1955 pentru completarea întregului sistem de administrație sovietic, a sistemelor de opresiune ș.a. Totuși nu s-a întâmplat, românismul a renăscut. Există legi ale naturii pe care nici chiar sataniștii sovietici nu au putut să le învingă: sângele apă nu se face.

A fost o Mare Mișcare de Eliberare Națională, care includea în rândurile ei oameni cu diferite opțiuni ideologice. S-a văzut acest lucru după ce din această Mare Mișcare s-au separat creștin-democrații, liberalii, social-democrații, democrații, formând partiduțe în țarcurile lor separate, care permanent au cedat în fața presiunilor monolitului agrariano-intersocialist, comunist, ulterior socialist. Mișcarea de Eliberare Națională a reușit multe, foarte multe în condițiile de atunci.

Pe ruinele coloniei din fostul imperiu sovietic a creat o structură de stat proromânească (evident ar fi fost mai bună unirea cu România dar această șansă a fost ratată (tot din cauza rânzei moldovenești a unor lideri), cu toate structurile de stat favorabile acestei orientări. A reușit să trezească simțul apartenenței la neamul românesc la sute de mii de oameni.

O mare Adunare Națională, cum au fost cele organizate de această Mișcare cu peste 700000 de participanți, nu mai poate fi organizată. Toate aceste cuceriri au fost încetul cu încetul cedate în urma descompunerii acestei Mișcări. Să revenim la situația de astăzi când dintr-o sumedenie de așchii trebuie să reclădim o nouă dreaptă. Declarația celor trei (PL+PDA+PSB), la care în ultima zi, pe ultimii metri ai anului 2019, au mai aderat PNL și PPR (PLR), inspiră speranțe. Categoric nu sunt de acord cu cei care declară că unioniștii nu se vor uni niciodată. Există o șansă și pe ea trebuie de pedalat din toate puterile de către toți cei cu simț românesc. Există unii lideri care nu vor să se întâmple această unificare a unioniștilor, dar sper că în spatele lor există oameni care gândesc, nu turme ascultătoare. Sunt din domeniul științelor reale și obișnuiesc să formulez problemele în mod realist. Situația de astăzi aș formula-o în felul următor. Există problema Dodon, problema dărâmării regimului dodonist prorusesc. Există multe soluții dar doar o singură soluție optimă – detronarea lui Dodon. Apare întrebarea: cum? Răspuns: doar prin coalizarea tuturor forțelor eurounioniste. Este clar ca buna ziua. Desigur, în acest caz există o altă problemă: cum să-i unești pe toți unioniștii, cum să-i scoți din țarcurile lor și să-i faci să vadă că în preajma țarcurilor lor stau haite de lupi care așteaptă momentul oportun să atace. Iar primul moment vor fi alegerile prezidențiale din toamnă.

Există opinii precum că victoria la prezidențialele din toamnă nu este atât de importantă pentru noi, cei cu simț românesc. Că, având împuternicirile pe care le are președintele, Maia Sandu nu va putea face nimic. Dar acest Dadon cu aceleași împuterniciri uitați-vă câte măgării și trădări face! Sunt tocmai apă turnată la moara lui Dodon aceste opinii. Să nu înțeleagă acest simplu lucru autorii acestor opinii? Pentru Dodon este crucială victoria la prezidențiale, bătându-se pe viață și pe moarte, concentrând spre atingerea acestui scop toate tunurile, toate puterile în stat, iar pentru noi nu. Să nu se înțeleagă un lucru atât de evident: victoria candidatului eurounionist la prezidențiale ar fi începutul prăbușirii colosului socialist după ce și Dodon va putea fi băgat la dubă pentru toate trădările și coțcăriile financiare comise. De asemenea, această victorie ar fi un element mobilizator în viitoarele alegeri parlamentare anticipate, în care eurounioniștii, concentrați în cel mult două mari partide – pe dreapta (noul partid unionist unificat) și centru-dreapta (PAS+PPDA+PLDM+…) ar avea șanse reale pentru o majoritate în parlament. Că este posibil acest lucru ne vorbește și ceea ce s-a întâmplat în a. 2010 când eurounioniștii (PLDM și PL) au luat 44 de mandate. De menționat că proeuropeni sunt și în tabăra democraților. Nu s-a întâmplat acest lucru din cauza înfumuratului V. Filat și obtuzului M. Ghimpu, care s-au bătut între ei până Plahotniuc ia aruncat pe ambii la groapa de gunoi. De ce nu învățăm din aceste greșeli? De ce mereu călcăm pe aceeași greblă? Să fim oare atât de limitați la minte? Elementul alogen ostil aspirațiilor aborigenilor (cu mici excepții) este în minoritate. Conform recensământului 82% sunt autohtoni moldoveni (români). De ce însă această mare turmă fără păstor se lasă condusă de alogeni sau de trădători vânduți lor?

Mai mulți unioniști îi impută Maei Sandu vina că l-ar fi adus pe Dodon la putere. În primul rând orice om cu puțină logică ar putea face o analiză trează ce variante existau la acel moment: PDM+PSRM; PDM+ACUM; ACUM+PSRM. Primele două însemna rămânerea la putere a lui Plahotniuc cu șoriceii săi, cu structurile de stat capturate cu toate schemele de corupție. Varianta ACUM+PSRM, cea mai atipică din cele trei, a însemnat dispariția de pe piața politică basarabeană a lui Plahotniuc și clovnul Șor, care ne-au făcut de râsul lumii. Și asta nu-i puțin. Faptul că Dodon a trădat era de așteptat. El tot timpul a trădat pe cineva. Are acest virus în sânge. Dar eroismul actual al lui Dodon vine din neunirea noastră (a unioniștilor), din fisurile care au apărut în Blocul ACUM. Amintiți-vă cum îi fâlfâiau ițarii moscălești lui Dadon ascuns la ambasada Rusiei de frica lui Plahotniuc pentru faptul că a ieșit (nici asta n-a făcut-o singur, l-au forțat partenerii străini) din supușenia lui Plahotniuc.

Vina e a noastră a tuturor, și în primul rând, a elitelor care se consideră unioniști. Dacă ei ar fi fost uniți într-o singură formațiune, ar fi accedat în parlament unde împreună cu Blocul ACUM, așa eterogen cum e, ar fi putut face o altă alianță, una naturală. De ce unioniștii nu sunt reprezentați în parlament? De ce duzina de candidați unioniști la primăria Capitalei l-au adus pe kremlinezul Ivan Ceban în fruntea Capitalei?

E vina Doamnei Maia Sandu? Priviți-vă în oglindă domnilor lideri de partiduțe unioniste și recunoașteți-vă greșeala. Recunoscând-o cred că nu o veți mai repeta în prezidențialele din toamnă, ar fi prea din cale afară.

Citeam ceva timp în urmă (după declarația, mult întârziată de altfel, de coalizare a unioniștilor în Platforma Unionistă din vara a. 2018) rândurile scrise de un stimat profesor care m-au întristat mult: „N-am crezut niciodată că blocul ACUM va avea viață lungă…Am rămas surprins că partiduțele unioniste se vor întâlni așa de rapid într-un Bloc, dând o lovitură zdrobitoare celor două partide din ACUM! (nu lui Dodon și PSRM-ului lui!)… I-a pus ștreangul la gât Blocul Unioniștilor”. Unde este astăzi această Platformă? A eșuat (din păcate)! Câtă miopie politică la un intelectual relativ bine pregătit. Ce să mai spunem de omul simplu, care poate fi manipulat mult mai ușor. Este trist, este foarte trist că nu ne învățăm din propriile greșeli. Cât se poate să călcăm pe aceeași greblă. La ce ne-a adus lupta fratricidă pe viață și pe moarte între Ghimpu și Filat? La atotputernicia oligarhului Plahotniuc. Unde sunt cei doi acum? Ambii la groapa de gunoi politic. La ce ne aduce lupta fratricidă de acum? La atotputernicia lui Dodon.

Reputatul analist politic N. Negru, cu mare regret, nu mai este constructiv în ultimul timp. Păcat! „Ca și în trecut, constituirea blocului nu e o garanție că va rezista alcătuirii unei liste electorale comune. Noua construcție se poate prăbuși ca un castel de nisip la prima încercare de identificare a reprezentantului pentru alegerile prezidențiale din această toamnă… Însă, în cazul alegerilor prezidențiale, e preferabil totuși să se meargă cu un candidat unionist comun, decât cu doi sau mai mulți (vede că pornirea lui O. Țâcu de a se auto înainta la prezidențiale este o cale greșită)” declară N. Negru în mai multe emisiuni televizate. Da, într-adevăr există pericolul. S-a mai întâmplat de atâtea ori (din păcate!). Dar oare în această situație este bine ce spune? Mai bine să pună umărul să nu se întâmple acest lucru și de această data. De fiecare data în astfel de situații îmi apare în memorie istoria șoferului de troleibuz și a unei bătrâne. „O bătrânică cu desagii aruncați peste umăr alerga să prindă troleibuzul la stație. Șoferul o urmărea prin retrovizor și se întreba filosofic: Va reuși sau nu va reuși? Când bătrânica a dat să apuce bara ușii șoferul a închis ușa concluzionând tot atât de filosofic: n-a reușit!”. Se pare că mulți analiști politici, dar și mulți reprezentanți de vază ai intelectualității, procedează întocmai ca tipul din istorioară. Acum cu toții, de la vlădică la opincă, folosind toate mijloacele legale, cu toții să-i susținem și să-i împingem pe liderii acestor partiduțe să se unească într-un singur partid, nu bloc (blocul, sunt absolut de acord, se poate destrăma oricând. Exemplu recent – Blocul ACUM). Dispariția a 4-5 ștampile ar fi cel mai bun lucru pentru unificarea forțelor unioniste, oricare ar fi varianta finală a acestei unificări.

Mă miră că astfel de unioniști precum dl O. Țâcu nu înțeleg acest lucru simplu. În Povestea sa de Crăciun 2019 (sau radiografia unui eșec) dl O. Țâcu face o analiză, printre altele foarte bună, obiectivă, dar concluziile sunt proaste, îi pot cauza (din păcate nu numai lui!) un nou eșec. Da, sunt corecte, în mare parte greșelile comise de Blocul ACUM. Desigur, ar fi fost bine dacă nu se întâmplau. Dar dacă s-au întâmplat să ne luptăm pe viață și pe moarte cu el până îl ducem la dispariție? „Am o explicație de dat alegătorului meu, cel sincer, românesc și european, care m-a votat în două rânduri în 2019 – aproape 9 mii la Ungheni pentru Parlament și aproape 11 mii pentru primăria Chișinău. Dar și pentru restul cetățenilor R. Moldova care m-au votat în Bloc și care probabil vor alege să mă voteze în acest an la prezidențiale (unde atâta grabă! Mult hulitul D. Chirtoacă a expus o idee mult mai bună: a merge în alegerile prezidențiale cu un singur candidat eurounionist, cu cel cu mai multe șanse!). Unicul meu ideal existențial, în care am investit intelectual și pe care acum îl construiesc politic, este idealul de reîntregire cu România. Nu există altă opțiune politică pentru viitorul acestei bucăți de pământ românesc (dacă nu există de ce faci aceeași greșeală pe care au făcut-o toți liderii unioniști dispersați prin partiduțe în acești vreo zece ani?). Prin urmare, Partidul Unității Naționale nu va participa în „kolhozuri” unioniste imaginare, care n-au nicio finalitate și sunt conduse de politicieni expirați politic și cu probleme de integritate” a scris în editorialul său O. Țâcu. Am scris mai sus că analiza este foarte bună iar concluziile foarte proaste. Frumos spus dar cum să realizezi acest „ideal de reîntregire”, aflându-te în țărculețul tău micuț. Vino și te luptă pentru ca la conducerea acestui unic nou partid unionist unificat să nu vină „politicieni expirați politic și cu probleme de integritate”.

Mă miră faptul cum la diverse întruniri ale oamenilor cu adevărat de bună credință, care sincer doresc să scape de trădătorul Dodon, atât de ușor se alunecă pe pante arhicunoscute: ai bate și ai critica pe cei care de bine de rău au un partid în spate, au și realizări în spate (mă refer la PAS-ul Maiei Sandu!). Pe dreapta unde deocamdată nu avem nimic serios, iată unde trebuie să ne aplicăm eforturile. Iar pe cei pe care-i criticăm cu atâta vehemență, ar trebui să-i avem ca cei mai apropiați aliați în realizarea visului ReUnirii. De la un timp mă prind tot mai des la gândul că unioniștii nu pot face unirea, că unioniștii nu doresc unirea. După unire ce va fi cu ei, care va fi sensul vieții lor când nu va mai exista, nu va mai fi necesară, lupta lor pentru „viitorul luminos unionist”. Am spus-o și o mai spun: înclin tot mai mult să cred în unionismul pragmatic al liberal-democratului primar de Parcova M. Snegur, al democratului de la Feștelița N. Tudoreanu, a multor altor unioniști neliberali, care au semnat acele Declarații de Unire. Ce făceau în acea perioadă unioniștii din PL, PLR, PUN, PNL?Unde au fost unioniștii declarați atunci să preia ștafeta, să preia torța aprinsă de acei bravi primari? Erau prin țarcurile lor și nu au aderat fiindcă nu ei au fost primii. Dacă exista un singur partid de dreapta cred că acea „paradă” a Declarațiilor de Unire cu România avea o altă finalitate. Sunt sigur. Nu în zadar lui Dodon îi fâlfâiau ițarii, declarând unionismul în afara legii. De ce îl lăsăm în continuare pe moș Ion în capcana lui Dodon și a televiziunilor lui?

Mă întreb și Vă întreb: și totuși, cum i-l dăm jos pe cel mai mare rău, care există astăzi în acest colt de țară atât de prost guvernat – Dadon? Dacă unii pretinși unioniști rămân în continuare în afara „kolhozului unionist” n-avem nicio șansă. Dacă nu facem o coaliție între un singur partid de pe dreapta și un singur partid de pe centru-dreapta în alegerile prezidențiale din toamnă nu avem nicio șansă. Dacă nu ne dăm seama că încă un mandat de președinție a lui Dadon este sfârșitul idealului unionist în acest colt de țară și readucerea ei în Noua Rusie n-avem nicio șansă. De ce să nu veniți cu toții în acest „kolhoz politic unionist” să Va bateți pentru crearea unui singur partid unionist? De ce să vă faceți iarăși și iarăși doar cucuie, călcând pe aceeași greblă cum a fost în alegerile locale din Chișinău?

Întru binele unificări forțelor unioniste este strict necesar ca liderii partidelor care urmează să se unească să fie cât mai cooperanți, să se pătrundă de importanța crucială a momentului, să lase într-o parte ambițiile, blestemata rânză moldovenească, să demonstreze că într-adevăr, îi doare neunirea noastră, din care cauză tot soiul de dodoni, novaci, bolea, țârdea ne calcă în picioare, batjocorind idealul nostru național. Și vor intra în istorie. „Cineva trebuie totuși să mânuiască ruleta, iar actorii principali par (cu o singură și notabilă excepție, care dă chiar numele ei) obosiți. Scenariul rusesc va deveni perfect funcțional la Chișinău prin realegerea lui Dodon la butoane, în toamna anului viitor.

O reinventare onorabilă nu se anticipează pentru următoarele luni, timp în care motoarele geopolitice rusești se vor tura la maximum, spre a asigura permanentizarea lui Dodon la putere, în jilțul tricolor (alb-albastru-roșu)” scria anul trecut analistul politic român D. Popescu. Iată adevăratul pericol care ne paște. Speranța este mare în această nouă construcție unificatoare care poate să dea noi „actori care să mânuiască ruleta”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*