Cetatea de la Pietrele lui Solomon (jud. Brașov) și munții zidiți ai dacilor

Cetatea dacică de la Pietrele lui Solomon este o fortificație antică aflată pe teritoriul județului Brașov. Se află situată în zona numită „Între Chietri”, cu vedere directă înspre sud-estul Tâmpei și cu dealul Stejeriș -, în ambele locuri fiind regăsite alte vestigii dacice. Pietrele lui Solomon se află în partea nord-vestică a Masivului Postăvarul, între Muntele Tâmpa și rezervația naturală Stejerișul Mare, fiind străbătute de râul Valea cu Apă (cunoscut de localnici sub denumirea de râul Solomon), un afluent al râului Șcheiu. Julius Teutsch, cronicar sas (inițiatorul înființării Muzeului săsesc al Țării Bârsei), care a scris Etnografia Țării Bârsei, descoperă la începutul secolului al XX-lea (în anul 1913) o fortificație antică (cetate dacică) aflată în amonte de Valea cu Apă, în locul cunoscut de șcheieni sub denumirea de „Între Chietri”, loc în care, din vremuri imemoriale, urcau Junii din Șcheii Brașovului în Miercurea Paștilor pentru a desfășura ritualul aruncării buzduganului și a juca hora junilor.

Azi acest eveniment tradițional al șcheienilor este cunoscut sub numele de „Coborârea Junilor în Cetate și urcarea la Pietrele lui Solomon” fiind realizat de Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. Ziua în care a fost fixat acest eveniment este întotdeauna prima duminică după Duminica Paștilor, cunoscuta sub numele de Duminica Tomii. Pietrele lui Solomon reprezintă o arie naturală în al cărei teritoriu se află mai multe formațiuni geologice (abrupturi calcaroase, stâncării, grohotișuri, turnuri), fenomene carstice de un deosebit interes peisagistic și turistic. Cheiul este străbătut de un mic pârâu (Valea cu Apă ce formează mai multe cascade și un mic defileu) și un drum forestier ce leagă Șcheiul de stațiunea turistică Poiana Brașov. În abruptul drept din apropierea primei stânci ce străjuiește drumul (între Poiană și Brașov) forestier, se află un izvor („izvorul L.I.D”.). Astăzi întreaga zonă este amenajată pentru plimbări în aer liber, relaxare, picnic, sau cățărare pe abrupturile stâncoase din cheile Pietrelor.

Cetaea dacică de aici avea rol de refugiu pentru populația dacă a așezărilor civile dimprejur. Primele săpături arheologice de aici datează din anii 1913, acestea fiind efectuate de către cercetătorul Julius Teutsch. Alte lucrări au fost făcute în anii ’50 (de către A. D. Alexandrescu și I. Pop) și în anii ’80 (de către Fl. Costea, el publicând și un amplu studiu pe această temă). În urma acestor cercetări s-a putut constata o continuă locuire a cetății pe întreaga durată a neoliticului, epocii bronzului și cea a fierului. Cetatea era compusă dintr-o incintă împrejmuită cu ziduri dacice, val de pământ și palisade. Aceasta din urmă este presupusă a fi având rol de drum de rond pentru străji ori platformă pentru lupte. În incinta fortificației se mai afla și un turn-locuință. După o vreme, construcțiile din acest complex s-au înmulțit prin terasarea unei părți a incintei. În acestea, în urma săpăturilor arheologice efectuate, s-au descoperit urme de ceramică (fragmente) — atât comună cât și de lux — precum și obiecte de fier. Totodată s-a semnalat existența unei cisterne săpată în stâncă, pentru apă ori provizii. Tot prin metode arheologice a fost stabilit și sfârșitul cetății, care s-a petrecut în timpul războaielor daco-romane. Astăzi, zona în care se afla cetatea este de nerecunoscut, pe locul acesteia aflându-se una din mesele junilor, iar pe una din laturile turnului găsindu-se câteva trepte de piatră. Totuși, ea apare în Repertoriul Arheologic Național, cu codul 40205.05.01.

Înscrisă geografic în sud-estul Ardealului, Ţara Bârsei făcea parte din neamul cotensilor, nume dat şi poate fiindcă vieţuiau în cătunele din cotul Carpaţilor. Zona era dens populată şi putea să se se împotrivească celor nepoftiţi, asigurând şi un întreg sistem de supraveghere a trecătorilor, de semnalizare de pe înălţimi prin fum ziua şi prin foc noaptea, în cazul apropierii duşmanului, dar dispunând şi de luptătorii necesari şi capabili să apere trecătorile, populaţia civilă, centrele sacre şi pământul natal. Asta însemna că în aceste locuri comunităţile erau puternice, fiind conduse de oameni capabili să simtă pericolele şi să ştie cum să le facă faţă. Pentru a lupta împotriva valurilor de neamuri migratoare, dacii au fost nevoiţi sa construiască fortificaţii şi cetăţi, menite să adauge fortăreţei naturale constituită din catenele Munţilor Carpaţi o mai mare rezistenţă la agresiunile tot mai dese. Unele fortificaţii începuseră a fi construite încă din prima perioadă a epocii fierului. Multe din acestea au fost întărite şi folosite în perioadele următoare. Pe la anul 200 î. Hr., în Ţara Bârsei, se remarcă formaţiunea politico-militară condusă de Rubobostes, ce se întindea până în părţile Sibiului, pe Târnave. Aceasta ar fi putut avea capitala în cetatea de la Pietrele lui Solomon din Şcheii Braşovului. La est, aceasta se învecina cu formaţiunea politică organizată şi condusă de Oroles, ce pare să-şi fi avut sediul pe Tipia Ormenişului, situată în defileul Oltului la Racoş, unde echipe de arheologi conduse de Florea Costea au descoperit un important centru cu caracter sacru şi militar.

Istoricul Pompeius Trogus spune că pe vremea lui Rubobostes  puterea dacilor a crescut. Când Burebista, „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”, a trecut la crearea statului dac, a inclus şi aceste puternice formaţiuni. Cetăţile dacilor erau în majoritate construite pe vârfuri de munţi.  În Ţara Bârsei s-au construit în perioade diferite cetăţi pe mai toate înălţimile importante. Putem enumera: cetatea de la Pietrele lui Solomen, cea de pe dealul Şprenghi, pe dealul Melcilor, Valea Cetăţii, Bunloc, Hărman, Râşnov, Sâmpetru, Feldioara, Prejmer, Rupea, Hălchiu, Satu Nou. O parte din acestea au fost distruse de romani, altele au dăinuit până în Evul Mediu, când cavalerii templieri şi apoi saşii şi-au aşezat cetăţile pe ruinele lor. În zona bine conturată a Ţării Bârsei sunt mai cunoscute trei cetăţi importante: cea de la Pietrele lui Solomon, Râşnov şi Tipia Ormenişului. Dintre acestea, Cumidava, localizată la Râşnov, este menţionată pe harta lui Ptolemeu. Peste aceasta s-a suprapus parţial cetatea medievală. Pentru a face faţă confruntărilor, dacii au întărit fortificaţiile folosite încă din epoca fierului cum sunt cele de la Racoşul de Jos, în punctul Dealul Vărăriei, de la Roadeş şi Porumbenii Mari. Comunităţile locale şi-au organizat şi întreţinut structuri administrative şi militare întărite cu  fortificaţiile realizate. Importanţa lor strategică era diferită, de la aşezări fortificate de interes local, ce asigurau refugiu unor întregi comunităţi, la aşezări ce asigurau supravegherea unor zone mai întinse şi a căilor de acces spre acestea. Dacii s-au pregătit pentru confruntările cu romanii întărind fortificaţiile existente, realizând şi alte fortificaţii în zone strategice, cum ar fi: pasul Bran, defileul Oltului la Racoş, trecătoarea Turnu Roşu. Toate aşezările fortificate ofereau posibilitatea opririi unui atac prin efort armat. Erau construite din pământ, lemn, piatră, valuri de pământ cu palisade, ca cele de la Covasna, Tilişca, Bunloc, Pietrele lui Solomon, Crizbav, Jigodin, Racoş-Tipia Ormenişului sau cu turnuri, la Braşov, Breaza, Râşnov-Cetate, Mereşti. Suprafeţele fortificate sunt diferite: de la 2.500 mp la Crizbav, Zetea, Feldioara, până la cele cu suprafaţa de 2-3 hectare la Racoş-Piatra Detunată, Tilişca. Fortificaţiile cu caracter militar, politic, administrativ şi religios, ca cele de pe Tipia Ormenişului-Racoş, Covasna, Pietrele lui Solomon, ocupau peste 3 hectare. Acestea deţineau garnizoane permanente sau mici detaşamente de militari, cum erau cele de la Pietrele lui Solomon, Breaza, Tilişca, Crizbav, Racu, Zetea, Teliu, Racoş-Piatra Detunată sau cea de la Racoş-Tipia Ormenişului, în care staţionau 250-300 de soldaţi. Fortificaţii mari, izolate mai funcţionau la Breaza, Buneşti, Teliu, Roadeş, Covasna, Caşin, Jigodin, Odorheiu Secuiesc, Ghindari, Porumbenii Mari, Racu, Zetea Şeica Mică, Tilişca. Fortificaţiile de la Racu, Mihăileni, Ciceu, sau Jigodin serveau ca pavăză năvălirilor dinspre est pe Vale şi Pasul Trotuş, între Masivul Curmătura şi Munţii Ciucului. La fel serveau şi împotriva unui atac prin Cheile Bicazului sau prin Pasul Bârgăului spre Podişul Transilvaniei sau dinspre el.

Acelaşi rol îl aveau şi fortificaţiile de la nord de Miercurea Ciuc, în cazul unui atac prin văile Munţilor Ciucului dinspre Valea Uzului. Cetatea de la Caşin putea opri accesul din Valea Uzului spre cea a pârâului Caşin şi atacurile prin Pasul Oituz, protejate şi de cetatea de la Covasna. Pasul Buzăului şi văile Doftanelor erau supravegheate de cetatea de la Teliu. Cetăţile de la Bunloc, din Braşov şi Râşnov, dar şi cele de la Codlea şi Crizbav, puteau opri împreună incursiunile de pe Valea Prahovei- Timiş, ca şi cele dinspre culoarul Rucăr-Bran. În Ţara Făgăraşului s-a ridicat cetatea de la Breaza-Făgăraş, iar fortificaţiile de la Cuciulata şi Comana de Sus mai puteau întârzia atacurile dinspre Piatra Craiului şi Iezer. Atacurile dinspre sud, de pe Valea Argeşului, puteau fi întâmpinate de fortificaţiile de la Arpaşu de Sus. Atacurile dinspre Munţii Lotrului şi Munţii Şureanu şi cele dinspre vest, erau stăvilite de puternica cetate de la Tilişca. Sigur erau şi alte fortificaţii în defileul carpatic al Oltului şi în Carpaţii de curbură, dar urmele lor încă nu s-au descoperit.

Cam aceasta este cetatea de la Pietrele lui Solomon. Junii au mai modificat peisajul, mutând pietrele dacice ca să amenajeze spaţiul necesar desfăşurării tradiţionalelor serbări. Iar locuinţele dacice de pe terasele din apropierea cetăţii au fost distruse la mijlocul secolului XIX. Totuşi, bolovanii pe care călcăm azi nu sunt simple pietre, ci resturi de fortificaţii pe care numai un ochi priceput le poate asambla într-un plan arhitectural imaginar. În urma cercetărilor din anii 1960 şi 1984, aici s-au descoperit obiecte din metal, piese din import greco-romane şi imitaţii ceramice. Ceramica e comună, dar şi de lux, vasele fiind vopsite cu alb sau cu roşu, cu motive geometrice (surse: wikipedia.org; adevaruldespredaci.ro; infopensiuni.ro; romaniaresorts.ro; cultural.bzi.ro; portalturism.com).

Toate aceste fortificaţii au fost construite pentru a apăra bogăţiile solului şi subsolului, dar şi pentru a înfrânge dorinţa celor ce doreau să şi le însuşească. Dacii umblau cu sufletele deschise și își țineau granițele închise. Astăzi avem granițe deschise și sufletele închise ca într-o nucă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*