Sfântul Ioan Botezătorul – omul cu aripi îngereşti, arhanghelul cu chip omenesc şi dascălul pocăinţei…

Panoplia sărbătorilor de vară din cursul anului bisericesc se încheie cu cinstirea sau prăznuirea adormirii  Sfântului Ioan, Botezătorul, Proorocul şi Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Viaţa acestui sfânt, al cărui nume îl poartă peste două milioane de români, se poate rezuma la un singur cuvânt: pocăinţa.

Numele Sfântului  Ioan arată esenţa vieţii sale: Dumnezeu a avut milă (în limba ebraică Jo (Jahve) + Hanan). Toată mila lui Dumnezeu se poate cuprinde în faptul că El a dorit şi iniţiat împăcarea Sa cu noi. Pentru aceasta, şi-a rânduit  Înaintemergător, Prooroc şi Botezător. Om cu aleasă viaţă sfântă, despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus că „între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.” Motiv pentru care, în iconografie, este singurul sfânt reprezentat cu aripi, ca de înger. Căci pocăinţa înalţă pe om chiar mai presus de înălţimea spirituală a îngerilor. Căci nici un înger nu a fost numit vreodată fiu al Domnului, în Duhul Sfânt.

Sfântul Ioan este Înaintemergător deoarece el deschide calea pe care Mântuitorul Iisus Hristos însuşi o va întări şi consolida: calea îndreptării morale prin pocăinţă.

Încă, înainte cu vreo şapte secolede Hristos, Proorocul Isaia va profeţi nu doar venirea lui Mesia, ci şi apariţia lui Ioan, spunând: „glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. În aceste condiţii, predica lui din pustia Iordanului o arată cu prisosinţă: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă!…

Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.”

De aceea, practica la râul Iordan botezul pocăinţei, o anticipare/o prefigurare a ceea ce Iisus Hristos va institui mai târziu ca Taina Spovedaniei, a mărturisirii păcatului: „Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.

Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele”.

Apoi, Sfântul Ioan este Prooroc, deoarece el însuşi va profeţi despre Mesia, dar nu doar la modul verbal, ca toţi proorocii de până la el, ci arătându-L lumii întregi: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.” Iar la momentul întâlnirii la Iordan dintre el şi Iisus Hristos, va da mărturie zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.”

Sfântul Ioan este şi Botezătorul Domnului, deoarece el se va învrednici să boteze în râul Iordan pe Iisus Hristos, aşa cum frumos spune un vechi imn al Bisericii: mâna robului s-a atins de creştetul Stăpânului. Prin această formulare aparent discriminatorie, cu iz sclavagist poate pentru unii, se arată, practic, marea dragoste a lui Dumnezeu, căci El este Cel ce se smereşte şi iniţiază împăcarea cu noi, arătându-şi toată deschiderea ori disponibilitatea de a reintra în comuniune cu omul.

După cum şi Iisus Hristos va spune: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.”

Prin urmare, dacă Dumnezeu ne cheamă la împăcarea şi la iertare, ce vom face? Vom refuza o asemenea ofertă, menită a restabili frumuseţea şi armonia creaţiei? Depinde doar de noi.

Tocmai de aceea, şirul sărbătorilor de vară din cursul anului bisericesc se încheie într-un mod educativ, oferindu-ne pe calea vieţii noastre, puterea restauratoare a pocăinţei, înţeleasă ca îndreptare morală, ca zbor către înălţimile virtuţilor.

Însă cinstirea Sfântului Ioan nu se opreşte aici, deoarece, de-a lungul anului, îl mai cinstim de cinci ori, semn al faptului că îndreptarea morală nu este un act izolat, ci o coordonată a vieţii creştine: Soborul (07 ianuarie), Zămislirea (23 septembrie), Naşterea (24 iunie), Tăierea capului (29 august), Prima şi a doua aflare a capului său (24 februarie) precum şi a treia aflare a capului sau (25 mai).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*