La orele de biologie ni s-a tot spus de către profesori și manuale că pe teritoriul țării noastre nu există specii de reptile ce ucid prin forță și sugrumare, de dimensiuni apreciabile. Aceste noțiuni științifice se băteau cumva cap în cap cu legendele din popor despre existența unor șerpi uriași, numiți și „balauri” („mari ca burlanul de la sobă”). Iată că, în acestă vară toridă (2019), mai mulți săteni din Tulcea (localitatea Pecineaga) au ucis un șarpe care face parte dintr-o specie rară, numită în mod popular „șarpele rău”. Reptila ar fi fost ascunsă într-o sobă tip cuptor şi a fost văzută în timp ce proprietara făcea curat prin curte. Femeia s-a speriat tare şi a apelat la ajutorul unor vecini. Mai bine de o oră, oamenii s-au chinuit să extragă șarpele din locul în care acesta se ascunsese. În cele din urmă, au reușit să îl scoată și l-au ucis cu ajutorul unei cazmale. Șarpele avea aproape trei metri lungime şi, din spusele oamenilor din sat, cântărea aproape 20 de kg. Oamenii din zona spun că astfel de apariții au mai fost semnalate în trecut, fiind vorba despre o specie denumită „balaurul dobrogean” sau „șarpele rău”.
Conform biologilor, aceasta aste cea mai mare specie de șarpe neveninos din România, fiind o specie constrictoare. În România este o specie protejată și a fost găsit pe raza județelor Galați, Tulcea, Constanța și Buzău. „Balaurul” sau „balaurul dobrogean”, șarpele cu patru dungi răsăritean, balaurul mare (Elaphe sauromates, cu o denumire mai veche Elaphe quatuorlineata sauromates) este un șarpe neveninos din familia colubride (Colubridae), care trăiește în stepă, deseori în apropierea locuințelor omenești, chiar în podurile caselor unde vânează porumbei. Este răspândit în sud-estul Europei (Albania, sudul-estul României, Republica Moldova, sud-estul Bulgariei, nord-estul Greciei, sudul Ucrainei, Turcia europeană), Asia Mică, sud-vestul Rusiei, Caucaz, sud-vestul Kazahstanului, nord-vestul Turkmenistanului și vestul Iranului. Acesta evită soarele puternic, se cațără bine în arbori și se mișcă relativ lent. Când este prins mușcă. Se hrănește cu mamifere rozătoare, unele șopârle, păsări, inclusiv ouă. Prada este mai întâi omorâtă prin constricție și apoi înghițită. Vânează de dimineață până la apusul soarelui. Masculii adulți sunt mai mari decât femelele. Se împerechează în lunile iunie-iulie. După acuplare, femela depune în iulie 6-16 ouă în sol. Puii eclozează în septembrie-octombrie și au circa 15 cm. Fiind unul dintre cei mai mari șerpi din România. Kirițescu (1930) citează un exemplar de 2,60 m capturat de Dombrovsky în 1901 la Cernavodă, pe care l-a studiat personal. Această relatare împrumută oarecare realitate numeroaselor legende locale despre șerpi uriași întâlniți de localnici. Aspectul general este mai puțin zvelt decât la „șarpele rău” (Dolichophis caspius) și „șarpele lui Esculap” (Zamenis longissimus), capul alungit, mai mare decât la speciile citate, botul obtuz, trunchiul lung, coada moderat alungită. Fiecare solz are o pată cafenie-închisă pe un fond alb-gălbui sau alb-roz. Pigmentul cafeniu închis predomină.
La balaurul dobrogean coloritul spatelui este foarte variabil. În România este o specie protejată și a fost găsit în județele Galați (Movileni, Furceni), Tulcea (Măcin, Greci, Vârful Țuțuiatul din munții Măcin, Atmagea, Tulcea), Constanța (Gura Dobrogei, Cernavodă, Medgidia, Constanța, Valul lui Traian, Agigea, Tuzla), Buzău (Rezervația Naturală Vulcanii Noroioși Pâclele Mari). În Republica Moldova se întâlnește în regiunea cursului inferior al Nistrului și cel al Prutului, până la sectoarele Leova și Ștefan-Vodă. Balaurul dobrogean trăiește în regiunile de stepă și silvostepă, în semideșerturi pietroase și în pajiștile premontane și montane fiind găsit prin locuri pietroase și nisipoase acoperite cu plante, tufișuri, lunci, pe pante stâncoase acoperite cu arbuști, la marginea pădurii și în pădurile rare riverane și de stepă. În munți, este găsit la altitudini de până la 2500 m deasupra nivelului mării (în Caucaz). Este deseori găsit în apropierea locuințelor omenești, prin vii și livezi, și chiar în podurile caselor unde vânează porumbei. Exemplarele capturate de Ion E. Fuhn au fost colectate de pe dealurile stâncoase de lângă Greci (vârful Țuțuiatul, liziera pădurii) sau din lucernierele de la Valul lui Traian, vecine cu o pădurice. Se adăpostește în galeriile popândăilor, gerbililor și rozătoarelor mici, în golurile de sub pietre, fisurile și rigole solului și în scorburile arborilor.
În stepa virgină înțelenită se întâlnesc până la trei exemplare la trei-cinci km lineari sau 0,4–12 exemplare/hectar. Populațiile acestor șerpi sunt într-un declin dramatic datorită desțelenirii pe scară largă. Iarna hibernează. Apare după hibernare prin aprilie, fiind activ până în septembrie sau octombrie în diferite părți ale arealului. De obicei, indivizii trăiesc izolat. Se mișcă relativ lent. Se cațără și alunecă cu ușurință în arbori și tufișuri, aruncându-și partea anterioară a corpului cu 0,5 m de la o ramură la alta. În fața dușmanilor ia o postură amenințătoare – își ridică partea anterioară a corpului, gâtul fiind comprimat lateral și cu un sâsâit scurt face salturi în direcția inamicului. În stare excitată vibrează rapid cu vârful cozii, care lovindu-se de un substrat tare produce un pocnet caracteristic. Pentru a scăpa de dușmani se cațără în copaci, trecând în alți copaci prin coroanele suprapuse, iar luat prin surprindere pe un copac, cade ca o piatră la pământ. Pentru om este inofensiv, dar când este capturat se apără mușcând. În captivitate își pierde curând agresivitatea și duce o viață retrasă, ascuns sub pietre sau în galerii pe care le sapă cu botul, ieșind numai când caută prada. Năpârlesc de 4-5 ori pe an (în captivitate). După ce a apucat prada cu gura, se încolăcește în jurul ei până ce o sugrumă prin constricție și nu se desface din jurul ei până ce simte că victima nu se mai mișcă, apoi își desprinde inelele corpului musculos și o înghite. Prada o înghite întreagă, începând de regulă de la cap. Ouăle de dimensiunea celor de găină sau de rață le înghite întregi, iar coaja lor este sfărâmată în esofag cu ajutorul hipapofizelor (apofizele spinoase alungite ale vertebrelor anterioare) care apasă de sus ouăle înghițite, acționând ca un ferăstrău. Rămășițele cojii sfărâmate trec prin tractul intestinal și sunt apoi eliminate în afară. În căutarea ouălor de păsări vizitează regulat cuiburile și adăposturile pentru păsări, cățărându-se sus în copaci. Printre dușmanii naturali care se hrănesc cu acești șerpi se numără păsările răpitoare: șorecarul comun (Buteo buteo), șerparul (Circaetus gallicus), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), eretele de stuf (Circus aeruginosus), codalbul (Haliaeetus albicilla), barza albă (Ciconia ciconia); vulpile, mamiferele carnivore din genul Mustela (herminele etc), șopârla apodă Pseudopus apodus. În România împerecherea are loc în lunile iunie-iulie, iar în Crimeea și sudul Ucrainei în aprilie-mai. În această perioadă acești șerpi țin un „post nupțial” caracteristic. Ouăle se maturează în corpul femelei timp de circa 60 de zile. Femelele depun ponta în iunie-august, de obicei prin iulie. Ponta este formată din 4-16 ouă, care au o dimensiune de 20-30 x 42–70 mm. Ouăle sunt depuse în sol. Puii eclozează după 2,5-3 luni, în România prin septembrie-octombrie, în Crimeea în august-septembrie, iar în Transcaucazia în septembrie – începutul lunii octombrie. La eclozare puii au o lungime de 15–25 cm. S-a observat că femelele acestui șarpe au grijă de urmași, un fenomen rar printre șerpi. Ele își apără ponta lipicioasă de dușmani încolăcindu-și inelele corpului în jurul ei. Maturitatea sexuală este atinsă în al treilea an de viață. Se pot reproduce și în captivitate. Este crescut cu succes în exotariul din Tula (Rusia), unde în anul 2000 au eclozat 33 pui. Specia Elaphe sauromates era inclusă în clasificările mai vechi ca o subspecie (Elaphe quatuorlineata sauromates) în specia Elaphe quatuorlineata, care includea 4 subspecii.
Balaurul dobrogean aduce foloase pentru agricultură deoarece se hrănește cu rozătoare care provoacă mari daune culturilor agricole. În raport cu aceste foloase, pagubele, mai mult locale, pe care le aduce prin consumul păsărilor și ouălor lor, sunt neînsemnate. Este o specie atractivă pentru terarii, fiind prinsă ilegal în scop comercial. Din cauza sentimentelor de teamă provocate de șerpii veninoși, la unii oameni s-a dezvoltat teama inclusiv față de acest șarpe inofensiv, chiar și în zilele noastre aceștia încercând să îl omoare pe loc îndată ce îl observă. Deteriorarea, distrugerea și fragmentarea habitatelor, extinderea suprafețelor agricole și de pășunat, turismul și urbanizarea, utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor agricole, colectarea și uciderea de către localnici și turiști sunt factorii principali ai scăderii populațiilor balaurului dobrogean. În Lista roșie privind starea de conservare a reptilelor europene a IUCN este menționată ca o specie neamenințată cu dispariția (LC – least concern), dar nu este încă evaluată în Lista roșie globală a UICN privind speciile amenințate. În România este considerată ca o specie amenințată cu dispariția (EN – endangered). În Cartea Roșie a Republicii Moldova (unde este menționată ca Elaphe quatuorlineata – Șarpe cu patru dungi) este considerată ca o specie vulnerabilă (V). În România specia Elaphe sauromates este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993 pentru aderarea României la Convenția de la Berna (Anexa II, unde este menționată ca Elaphe quatuorlineata), Directiva Europeana 92/43/EEC a Consiliului Comunităților Europene (Anexele II și IV, unde este menționată ca Elaphe quatuorlineata). Legea nr. 462/2001, emisă de Parlamentul României, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (Anexele III și IV, unde este menționată ca Elaphe quatuorlineata) și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 (unde este menționată ca Elaphe quatuorlineata) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare, fiind considerată o specie de interes comunitar care necesită o protecție strictă (Anexa IV A) și a cărei conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare (Anexa III). „Animal Society” ține să menționeaze faptul că: „în urma comentariilor voastre, am vorbit cu specialiști care ne-au confirmat că într-adevăr șarpele din imagini nu este Elaphe sauromates (balaur dogrobean), ci Dolichophis caspius (șarpele rău). Ce e important însă este că AMBELE sunt specii protejate. Drept urmare, asociația noastră se va adresa autorităților în zilele ce urmează. Site-ul tulceanoastra.ro a publicat această fotografie, făcută în satul dobrogean Peceneaga. Victima este un exemplar superb și EXTREM DE RAR de elaphe sauromates (cunoscut popular, ca să vedeți ce părere oficială au românii despre aceste animale, drept „BALAUR dobrogean”). Foarte probabil să fie și un record de lungime, pentru că cel mai lung exemplar înregistrat vreodată oficial a fost văzut în 1901 la Cernavodă și avea 2,6 metri. Site-ul menționat scrie că cel omorât în Peceneaga ar fi avut 3 metri și 20 de kg, ceea ce este totuși greu de crezut. Crima este cu atât mai gravă cu cât „elaphe sauromates” este pe cale de dispariție, în România. Un studiu din 2005 estima că sunt cel mult 100 de exemplare în toată țara („Cartea Roşie a Vertebratelor din România”, Ed. Acad. Române, 2005). Această specie a fost văzută foarte rar, de-a lungul anilor, de obicei pe raza patru județe din România: Tulcea, Vrancea, Buzău și Galați. O mai spunem încă o dată: șerpii NU sunt răi și nici măcar nocivi. Iar balaurii, la fel ca multe lucruri pe care ni le imaginăm și de care ne temem, nu există.”Herpetologul Tiberiu Săhlean de la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, afirmă că a dat pentru prima oară de un balaur în 2012: „Am găsit primul individ în Munții Măcinului. Balaurul preferă zonele de stepă sau de stepă ierboasă. Este o specie foarte retrasă, iar din această cauză este dificil să-l găsești.” (…) „L-am căutat din Grecia până în Moldova. Găseam doar piei sau cadavre. În Dobrogea, dădeam numai de exemplare omorâte de turiști sau de ciobani. Toată lumea și-l dorește, dar e greu de găsit”, ne mai povestește herpetologul Vlad Cioflec. (surse: tulceanoastra.ro; wikipedia.org; realitatea.net; adevarul.ro; pressone.ro).
Este nevoie de popularizare spre a putea apăra aceste specii pe cale de dispariție, pentru că ignoranța aduce cu sine și dezastrul. Să cunoaștem flora și fauna țării noastre este cumva și o obligație, pentru că trăim cu toți pe același teritoriu geografic minunat ce ne oferă condiții propice tuturor, fără discriminare. (G.V.G.)
Lasă un răspuns