Arhiva zilnică: 19 aprilie 2019

Noul val de „optanți” pentru supunerea unei națiuni împinse spre rătăcirea de sine…

Nu va mai trece mult timp până vom constata că am intrat în UE cu mai multe firme autohtone decât ni se va mai fi permis să mai avem de la un anumit moment… Firme românești, autohtone… Pur autohtone, nu paravane pentru interese, influențe, malversațiuni împotriva a tot ceea ce a fost cândva românesc… Iar acele vremuri nu sunt departe… Pentru că, acum, nu asistăm doar la disoluția ultimelor zvâcniri de capital autohton, ci, efectiv, la înlocuirea brutală a tot ceea ce mai era românesc în zona economică (curând și comercială) autohtonă. O înlocuire în care disoluția a ceea ce a fost cândva românesc, sub o presiune devenită în ultimii ani o grea povară fiscal-financiară, va deveni o extirpare dirijată a ultimelor firme românești. Companii care mai contau și care vor fi încălecate de o infuzie de firme maghiare, austriece…

Și chiar dacă patronatele ar fi trebuit să fie primele care să reclame (și) acest proces de înlocuire, ba, mai mult, să ceară o minimă legislație protecționistă pentru supraviețuirea unui procent de firme românești, având acționariat românesc, și nu societăți „paravan” pentru inserția de afaceri de afară, tăcerea generală este un semn evident al unei complăcerii ticăloase, trădătoare și distrugătoare. Pentru că, mai ales de la „rocada maghiară” prin instituțiile de bază ale statului, acum și la nivelul decizional al acelora financiar-fiscale, strategice, avalanșa de companii, mai ales maghiare, este de netăgăduit, fiind zeci de firme ce intră în economia românească având, chipurile, activități economice aparent obișnuite, comune… Dar care au în statutul lor activități ce se vor dovedi ca fiind, de fapt, segmentul lor principal ca acțiuni economice țintite… Inclusiv din sfera strategică, de nepermis ca infuzie străină într-un stat care își respectă viitorul… Și care vor ajunge să controleze sectoarele esențiale…

Să nu uităm că sunt deja firme ungurești ce au intrat în România sub paravanul activităților economice din zona „afacerilor imobiliare”… Și care au fost lăsate să achiziționeze tot ceea ce firmelor noastre nu li se permitea sub pretextul a fel și fel de avize și condiționări, inclusiv din perspectiva unor aprobări patrimonial-monumentale, și care au „virat”, fiind înființate în România pentru a presta strict anumite activități, spre scopul și obiectul lor principal, precum preluarea de licențe de exploatare a resurselor noastre. Sunt zeci de firme ce au stat la pândă cât a fost nevoie… Numeroase firme (și nu doar ungurești!) susținute financiar direct de către Budapesta (pentru o clară expansiune paneuropeană), un exemplu fiind și o societate ungurească abia intrată în țară pe un segment aparent „inofensiv”, reparația de material rulant, dar care are în domeniul de activitate un domeniu de interes strategic: transportul de marfă pe calea ferată… Acolo unde a fost desființată compania autohtonă, CFR Marfă, și înlocuită, prin decizia guvernanților, cu o „Carpatica Feroviar” bătând însă vizibil spre o „transcarpatica” în interesul Ucrainei și Ungariei.

Pentru că așa este acaparată o țară… Prin firme (maghiare, austriece etc) care încep să-și deconspire zona reală de interes!

Și vom ajunge curând într-un punct în care vom avea, în tot mai multe domenii, mai puțin decât am avut drept capital pur autohton (așa peticit și zdrențuit, dar era al nostru!) la intrarea în UE… Nu vom mai avea resurse, nu vom mai avea fabrici deținute de patronatul autohton, care va ajunge între timp forță de muncă „înalt calificată” pentru casieriile și sectoarele de depozitare și manipulare a mărfurilor din supermarketuri, pentru a fi, mai apoi, eliminată și de acolo până la punctul în care românii, în țara lor, vor mai avea doar obligații și norme de comportament față de un nou val de „optanți”. De data aceasta, însă, nu doar grofi maghiari, favorizați printr-o interpretare legislativă și juridică intenționat eronată, ci prin predarea la cheie a țării de către acești guvernanți trădători, dar și de către clicile lor politico-sindicale, de media, de lobby…


Jocurile politice, între balet și trucuri de magicieni…

Politica internațională a devenit un spectacol sofisticat de iluzionism și dramă, un amestec de pași de balet strategic și trucuri create cu mâinile la vedere, în timp ce adevăratul miraj se petrece în culise. Nimic nu este ceea ce pare la prima vedere, de aceea nu trebuie niciodată să reacționăm sub influența falselor impresii. Politica nu este despre impuls și nu se bazează pe instinct nici pe emoțiile pe care le creează, ci pe o tactică inteligentă, gândită, și bine calculată, pas cu pas. Lumea de astăzi este prinsă între două mari forțe ideologice care se luptă pentru rolul principal în viitorul omenirii: progresismul globalist, promovat de elitele oligarhiei mondiale, care visează la un guvern unic mondial, și suveranismul naționalist, care se opune categoric și luptă eroic împotriva acestui val al uniformizării. Sistemul Noii Ordini Mondiale nu mai este un concept abstract, ci o realitate tot mai evidentă, impusă treptat prin mecanisme economice, crize fabricate și propagandă ideologică. Corporațiile transnaționale, instituțiile financiare globale și organizațiile suprastatale dictează direcția economică și socială a lumii, slăbind suveranitatea statelor și aducând guvernele naționale într-o poziție de subordonare.

Această tendință este vizibilă și în politicile din Uniunea Europeană, unde statele membre pierd tot mai mult controlul asupra deciziilor proprii în favoarea unor structuri birocratice, aflate sub influența marilor puteri financiare. Totul se desfășoară sub pretextul „binelui comun”, dar în realitate asistăm la o enclavizare a lumii și la o dependență forțată de marile instituții globale, aceasta fiind calea spre scopul lor final: guvernarea totală. Acum, când realitatea pare din ce în ce mai incertă, e absolut firesc să ne fie frică pentru viitorul nostru și să ne punem întrebări. Va reuși oare oligarhia mondială să impună Noua Ordine Mondială pentru a avea în final un singur guvern mondial?

Aceasta întrebare atinge o temă complexă și controversată, care depinde de multiple variabile geopolitice, economice și sociale. Mulți oameni își pun aceleași întrebări pe marginea acestui subiect atât de sensibil și de controversat fără a găsi răspunsuri clare.

Lumea de azi nu încurajează dezbaterea liberă pe astfel de teme, se simte frica oamenilor pentru că există o presiune socială iar acest lucru în sine este un semnal de alarmă. Libertatea de gândire și de exprimare este esențială, iar faptul că astfel de întrebări sunt uneori privite cu scepticism sau cenzurate arată că există o luptă pentru controlul narativelor. Lumea nu este alb-negru, iar adevărul nu este întotdeauna ușor de găsit, dar faptul că îți pui aceste întrebări este un semn de luciditate. Cel mai important este să îți păstrezi discernământul, să analizezi informațiile din mai multe surse și să îți urmezi propriul raționament. Propun să căutăm câteva răspunsuri analizând diferite perspective. Există niște tendințe foarte clare care indică o mare dorință de centralizare a puterii la nivel global. Observăm consolidarea instituțiilor supranaționale (ONU, UE, FMI, OMS, Forumul Economic Mondial) care încearcă tot mai mult și chiar reușesc să impună politici globale peste suveranitatea națională. Controlul economic și financiar prin digitalizarea banilor ia o mare amploare, se urmărește eliminarea numerarului și implementarea unei monede digitale globale controlate de bănci centrale.

O altă tendință globalistă este uniformizarea culturală și ideologică cu ajutorul mass-mediei, a tehnologiei și prin educație, pentru a înlesni acceptarea mai facilă a unui model unic de guvernare. Însă, această tranziție nu este lipsită de opoziție pentru că statele naționaliste și suveraniste precum Ungaria și Polonia contestă aprig aceste tendințe iar în alte țări apare rezistenta populației prin mișcările conservatoare. Rivalitatea dintre marile puteri SUA, Rusia și China face dificilă instaurarea unui guvern unic, deoarece fiecare își urmărește propriile interese geopolitice. Oricât de influențate ar fi masele de rețeaua soroşistă bine infiltrată în interior, ideea impunerii unui guvern unic global întâmpină o opoziție puternică, în rândul popoarelor cu tradiții vechi care au culturi și identități naționale bine definite.

România este o dansatoare de mâna a doua care joacă un rol secundar în acest spectacol fiind prinsă între interesele geopolitice ale marilor puteri și rețeaua soroşistă bine infiltrată în interior. Deși se declară un partener strategic al SUA și al Uniunii Europene, realitatea arată că deciziile esențiale sunt influențate din afara granițelor. Resursele României, fie ele energetice, agricole sau umane, sunt exploatate sub un control străin, în timp ce politicile interne sunt dictate de directive venite de la Bruxelles sau Washington.

De partea cealaltă, Rusia nu și-a abandonat interesele în regiune și mizează pe fragilitățile statelor din estul Europei pentru a-și extinde influența. Astfel, România se află prinsă între două forțe care joacă un balet diplomatic la nivel mondial, fiecare urmărindu-și propriile interese, fără a oferi soluții reale pentru dezvoltarea suverană a statelor. Războiul din Ucraina este mai mult decât un conflict regional. Este o piesă strategică în marele joc geopolitic, care ar putea duce la o nouă redesenare a hărților lumii. În funcție de rezultatul final al negocierilor, granițele unor state ar putea fi reconfigurate, scenariile intereselor economice schimbate și sferele de influență regândite. Pentru SUA, acest conflict este un mijloc de a slăbi Rusia și de a-și menține dominația globală. Pentru Rusia, Ucraina este un punct esențial pentru securitatea sa și un test de rezistență împotriva expansiunii NATO. În acest joc de putere, Ucraina este doar un pion plătit pe tabla de șah a marilor forțe globale, în timp ce U.E. este un partener interesat economic iar cetățenii săi plătesc prețul deciziilor luate de Ursula.

Politica globală funcționează exact ca un spectacol de magie. Liderii lumii afișează un discurs clar, declară obiective precise și promit soluții. Dar, în realitate, cele mai importante decizii sunt luate deja în spatele cortinei. Totul este un balet bine regizat, unde fiecare mișcare este calculată în amănunt pentru a menține iluzia că puterea se află în mâinile popoarelor. Adevărata surpriza e dată însă de un joker care răsare de nicăieri atunci când se părea că toate cărțile sunt deja aranjate, că deciziile au fost luate iar noi nu suntem altceva decât spectatorii unui spectacol prestabilit. Dar marii jucători dețin mereu controlul și câștigă prin tactică. În contextul actual ne putem aștepta la multe surprize și la o mulțime de jokeri pentru că, rețeaua oligarhiei soroşiste, UE și mișcarea progresistă doresc continuarea războiului. USA și Rusia negociază pacea la masa tratativelor fără Ucraina care aparent vrea sa continue războiul dar întreaga realitate este bine ascunsă.

Din cauza diversității intereselor și a conflictelor existente în diferite locuri ale lumii deși globalizarea avansează, este puțin probabil ca in viitorul apropiat, lumea să fie condusă de un singur guvern global, pe termen lung, însă, tehnologia avansată ar putea facilita un astfel de sistem prin inteligența artificială, supravegherea digitală și controlul resurselor. Deși nu ne-am mai confruntat cu o astfel de amenințare în trecut, totuși, istoria arată că orice încercare de centralizare absolută a puterii a dus la revolte și dezechilibre. Prin urmare, o guvernare mondială totală ar întâmpina obstacole majore. Tot ceea ce ne rămâne de făcut este să privim cu atenție la trucurile magicienilor, nu doar la mișcările de balet vizibile, ci mai ales la jocul din spatele scenei, acolo unde, adevărata putere este negociată și exercitată. (Mihaela CD)


Cenzura Născocită Anapoda

Dacă vreau să caut știri nefiltrate caut pe Site-ul oficial al CNA. Găsesc tot ce-mi trebuie să mai aud dar și alte păreri. Eu de exemplu ascult doar știrile oficiale, știrile adevărate. Când bătrânii noștri au scris constituția probabil că nu se gândeau până unde o să ajungem. Să vă dau un exemplu, articolul 30 din constituție: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisa. Libertatea presei implica si libertatea de a înființa publicații. Nici o publicație nu poate fi suprimată. Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publica sursa finanțării. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.” Acum mă întrebam din ce spune „mama legilor” câte articole au fost încălcate din ceea ce știm până astăzi. Avem o instituție care are datoria de a reglementa normele audio-vizualului. CNA România (Consiliul Național al Audiovizualului) este o autoritate publică autonomă sub control parlamentar. Este subordonat Parlamentului României, căruia îi prezintă un raport anual. Parlamentul numește cei 11 membri ai CNA pe mandate de șase ani. CNA are rolul de a reglementa domeniul audiovizualului în România.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) din România are mai multe atribuții esențiale în reglementarea și monitorizarea domeniului audiovizual. Printre principalele atribuții se numără… Reglementarea audiovizualului: CNA stabilește norme și reguli pentru funcționarea radiodifuzorilor și furnizorilor de servicii media. Acordă licențe de emisie pentru radiodifuzori și autorizații pentru furnizorii de servicii media audiovizuale. Urmărește conținutul difuzat de posturile de televiziune și radio pentru a se asigura că respectă reglementările legale. Poate aplica sancțiuni, cum ar fi amenzi sau suspendarea licențelor, în cazul nerespectării legislației audiovizuale. Asigură că programele difuzate respectă standardele de protecție a minorilor, interzicând conținuturile dăunătoare pentru aceștia. Încurajează producția și difuzarea programelor care reflectă diversitatea culturală a României. Oferă asistență și formare profesională în domeniul audiovizualului. Mă întrebam și eu ca un Gâgă când m-am uitat într-o carte pentru copii scrisă de un „mare” scriitor cum vulturul mare, „babardește” vulturoaica iar dacă se supără scriitorul nostru o „babardește” pe o doamnă regină. Mă întrebam: unde era CNA-ul când promova pe toate posturile scriitorul?

Un post de televiziune a fost amendat pentru următorul dialog, eu l-am preluat de pe site-ul CNA-ului. Dar repet, dacă vreți să vă distrați căutați site-ul și vă faceți ziua bună. Bancurile cu domnul Bulă astăzi sunt răsuflate, noroc că s-a născut la București domnul Bulă, dacă se năștea la Ploiești sau Pitești nu știu cum îl chema:

„Florin Zamfirescu: Nu am zis asta. Tu ești avocatul diavolului acuma? Nu te înțeleg, nici el n-a zis așa ceva, dar românii totuși suntem vreo 30 de milioane. Îmi pare rău, nu i-au omorât pe toți și ce să să-i negăm să zică ăia din Banatul Sârbesc nu sunt români, sunt, ei vorbesc românește. Adam Puslojić era în mare poet și român și încă mulți alții.

Simona Gheorghe: Vă imaginați, maestre, o Românie condusă, de exemplu, de Nicușor Dan din mai?

Florin Zamfirescu: Domnule, eu îmi imaginez orice după cum vedem acuma, România nu-i condusă de nimic și totuși plutește săraca, plutește așa ca un pește mort, nu se scufundă că are hidrogen în el. Cine e Nicușor Dan?

Simona Gheorghe: Primarul Capitalei, cum? Are cele mai multe voturi după președinte.

Florin Zamfirescu: Domnule, s-a zbătut să fie primarul Capitalei? A fost ales a doua oară, în ciuda tuturor credințelor? Să rămână acolo, de ce trădează? S-a luptat pentru asta, ce e asta? Hai de colo, ba vreau aia, ba vreau aia, ce suntem copii să tragem de jucăria  ăluilalt? Dar Crin Antonescu te uiți la el parcă e fantoma din… e un film fantoma…

Simona Gheorghe: Dar știți că el spune despre Călin Georgescu că Călin Georgescu e fantomă, nu el.

Florin Zamfirescu: Păi, bineînțeles că fantoma nu vede altceva decât fantome, mi-e milă de el, mi-e milă de toți, mi-e milă de Ponta, mi-e milă de….

Simona Gheorghe: Ia uitați-l ce spune. Haideți, să vi-l arăt pe Crin Antonescu ce spune despre Călin Georgescu și care e strategia să câștige alegerile.

A fost difuzată o declarație înregistrată a lui Crin Antonescu despre alegerile anulate în decembrie 2024, precum și despre fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. În studio declarația a fost comentată de invitatul emisiunii.”

Acum am înțeles, totul ar fi fost bine dacă nu se comenta. Vorba proverbului tăcerea e de aur, și nu găsim aur în gura lumii slobodă. Bulă la ora de gramatică. Profesorul: -Eu nu am mâncat, tu nu ai mâncat, el nu a mâncat, noi nu am mâncat, voi nu ați mâncat, ei nu au mâncat! Repetă și tu, Bulă! -Nu a mâncat nimeni! Dar să ne trăiască aleșii care au inventat această instituție în ciuda articolului 30 din Constituție. Să fie pace!

P.S.: Nu vorbiți despre ceva „anulat” sau pace și nu dați numele persoanelor importante ce vor să ne conducă destinele, toate sunt extraordinare, iar (gurile rele spun) multe au stele pe umeri și centuri de castitate.


Filosofia indiană și sublima ei subtilitate: intercondiționalitatea specific geografic, specific istoric, specific cultural-filosofic (I)

Întrucât, vorba cronicarului Miron Costin, „Nu sunt vremurile supt cârma omului, ci bietul om supt vremuri” (altfel spus, nu-i timpul la cheremul omului, ci omu-i la bunul plac al timpului), practic este imposibil să ne imaginăm profilul moral-spiritual al lumii noastre fără covârșitoarea contribuție a culturii antice indiene, ba chiar fără acel ceva caracteristic ei, care a fost generat în urmă cu mii de ani de intercondiționalitatea specific geografic – specific istoric – specific cultural-filosofic. Da, căci citându-l pe istoricul englez Henry Thomas Buckle, iată ce scrie gânditorul român Petre P. Negulescu în primul volum al tratatului Geneza formelor culturii (BPT, Editura Minerva, 1993): „(…) întinderea și adâncimea misticismului la indieni, în trecut, s-a datorat influenței deprimante a naturii în mijlocul căreia au trăit și a organizării apăsătoare ce le-a reglat activitatea. Cea dintâi, cu măreția ei copleșitoare, i-a făcut să-și simtă prea mult slăbiciunea sau chiar neputința în fața forțelor ei uriașe; cea de-a doua, cu regularitatea castelor ei tradiționale, le-a mărginit prea mult inițiativa și le-a împiedicat prea mult dezvoltarea. De unde, renunțarea inteligenței și exaltarea sensibilității, adică atitudinea mistică în fața lumii și a vieții”.

Acuma, tot ce se poate ca Buckle, deodată produsul și promotorul pragmatismului occidental, să aibă dreptate în ceea ce privește inițiativa, dezvoltarea economico-socială, sensibilitatea și atitudinea mistică a indienilor. Dar tot Negulescu (și în același tratat) recurge la Arthur Schopenhauer, un redutabil gânditor occidental și bun cunoscător al filosofiei indiene încă din anul 1816, pentru explicarea diferenței categorice dintre omul obișnuit și filosof: „Pe când omul obișnuit e compus din trei sferturi voință și un sfert numai inteligență, la filosof raportul este invers: trei sferturi inteligență și un sfert numai voință”.

Punctul de vedere schopenhauerian ne ajută să înțelegem următoarele două lucruri: a) Cu o asemenea structură sufletească, filosofii sunt realmente condamnați „să se țină departe de viața practică, al cărei factor de căpetenie este voința” (P.P. Negulescu); b) Având în vedere fascinanta profunzime și subtilitate demonstrată de indienii antici în întinsa lor literatură filosofică, teologică și profană (Vede, Brahmane, Upanișade, Sūtre, budism, Codul lui Manu, Mahābhārata, Rāmāyana), nu doar că sintagma „renunțarea inteligenței” (fie că locuitorii Indiei au lăsat inteligența să dormiteze, fie că aceasta – „ofensată” din pricina gradului scăzut de întrebuințare – se îndepărtează de ei) nu este nicicât întemeiată, dar, potrivit opiniei avansată de cugetătorul german, vechii hinduși stăteau la acest capitol mult mai bine ca alte popoare megieșe și de mai departe, la drept vorbind chiar cu o idee mai bine ca mesopotamienii, vechii egipteni, chinezii antici și greco-romanii, cu toții mari furnizori de spiritualitate întru constituirea culturii universale. Însă, potrivit unor spectaculoase descoperiri arheologice făcute cu ceva timp în urmă pe teritoriul României (precum misterioasele tăblițe de la Tărtăria) și spre mândria tuturor românilor, urmașii daco-geților, hindușii nu stau cu cultura și civilizația lor mai bine ca tracii, nici la capitolul vechime (dimpotrivă, mulți învățați din străinătate și de la noi sunt de părere că axul spiritual al lumii antice era la nordul Dunării!) și nici la cel axiologic.

Iar dacă luăm aminte la reușitele economico-sociale ale Indiei zilelor noastre (una dintre țările emergente îmboldită de ambiții pe măsura enormelor resurse umane și materiale de care dispune), se poate vedea că ea nici la capitolul voință nu stătea rău. Atâta doar că, de-a lungul mai multor veacuri („indienii nu sunt grăbiți și timpul nu joacă mare rol la ei”, ne înștiințează ilustrul indolog ieșean Theofil Simenschy în cartea Cultură și filosofie indiană în texte și studii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978), mai exact până la dobândirea independenței, voința națiunii a fost ținută în frâu ba de anacronicul și contraproductivul sistem al castelor, ba de contemplativismul îmbibat cu misticism…

Acesta fiind sistemul tridimensional al specificului indian, consider că el poate fi mai lesne înțeles și, desigur, mai corect încadrat în istoria omenirii doar după lămurirea sintagmei „specific național”.

Mai întâi, ne face cunoscut P.P. Negulescu, se impune concluzia că „viața în comun este principalul factor determinant în formarea caracterelor psihice ale individului” și că, în pofida deosebirilor fizice dintre indivizii ce compun un popor, se constată cu ușurință un aer de familie  comun, manifestat printr-un mod specific de reacție la acțiunea factorilor naturali și sociali, respectiv printr-o anumită comportare cu semenii. Apoi că nu trebuie confundată ideea de rasă cu aceea de popor sau națiune, deoarece „cea dintâi e o noțiune biologică, cea de-a doua o noțiune psihologică și sociologică”. În fine, dar nu în ultimul rând, pentru că nu poate fi caracteristică o trăsătură unificatoare, ci doar una diferențiantă, Negulescu subliniază faptul că „ortodoxismul nu e specific românesc”, tot ortodocși fiind „și grecii, bulgarii, rușii și sârbii”. În aceeași ordine de idei, gânditorul român consideră că literatura constituie compartimentul cultural predilect pentru afirmarea/detectarea specificului național și că știința sau filosofia nu pot avea caracter național din simplul motiv că acest aspect le-ar deposeda de valoarea universalității. Vasăzică, susține Z. Ornea în Prefața tratatului, nu se poate vorbi de filosofii naționale, cu toate că există „moduri naționale de filosofare”.


Maria Elena Bjornson, singura femeie din lume care a câștigat două premii „Tony” pentru decor și costume

Tot spunem că ne-am vândut țara, dar nu includem în paginile istoriei noastre valori care într-un fel sau altul aparțin de acest popor greu încercat. Printre acestea putem trece și reușita scenografei de valoare mondială Maria Elena Prodan Björnson, cunoscută în întreaga lume ca Maria Björnson. Aceasta a fost o artistă de renume internațional care a reușit să lase o amprentă de neșters în lumea teatrului și a muzicii. Născută la Paris, pe 16 februarie 1949, românca Maria a fost un geniu al scenografiei, o femeie cu un talent ieșit din comun, care a reușit să redefinească arta costumelor și decorurilor teatrale. Este recunoscută mai ales pentru contribuția sa extraordinară la celebrul musical „Fantoma de la Operă”, unde a creat costumele și decorurile care au făcut ca această producție să devină un simbol al teatrului mondial.

Pe lângă realizările sale în domeniu, Maria Björnson a fost și o femeie cu o poveste de viață fascinantă, marcată de sacrificii, luptă și o viziune artistică unică. Maria Björnson s-a născut într-o familie cosmopolită, cu tată norvegian și mamă româncă, într-un mediu înrădăcinat adânc în lumea teatrului. Tatăl său, fiul câștigătorului Premiului Nobel pentru literatură, Bjørnstjerne Bjørnson, a fost un om cu o mare influență culturală, dar relațiile familiei au fost adesea complicate. Maria a copilărit la Londra, acolo unde a urmat cursurile Lycée Français și Byam Shaw School of Art, unde și-a dezvoltat pasiunea pentru arte și design. Aici, talentul său pentru desen și creație a fost rapid remarcat, iar mama sa, Mia Prodan, o artistă deosebită, a fost prima care i-a descoperit darul. Deși viața nu a fost deloc ușoară pentru Maria în acea perioadă, ea a găsit în artă un refugiu și o cale de a-și exprima imaginația și emoțiile. La începutul carierei sale, Maria Björnson a început să își creeze un nume în lumea teatrului britanic, având oportunitatea să colaboreze cu unele dintre cele mai importante teatre din Marea Britanie. În 1970, a debutat la Teatrul Citizens din Glasgow, unde a lucrat la mai multe producții, inclusiv „In the Jungle of the Cities”, „Cinderella”, „Life of Galileo” și „Puss in Boots”. Talentul său excepțional a fost rapid observat de producătorul de teatru Cameron Mackintosh, care, impresionat de abilitatea sa de a crea lumi impresionante prin costume și decoruri, a ales-o pentru un proiect monumental.

În 1986, Maria Björnson a fost invitată să creeze costumele și decorurile pentru producția de la West End a musicalului „Fantoma de la Operă”, regizat de Andrew Lloyd Webber. Acesta a fost momentul care a consacrat-o pe plan mondial. Crearea universului opulent și dramatic din „Fantoma de la Operă” a fost o provocare extraordinară, iar Maria Björnson a abordat-o cu o meticulozitate rară, aducând la viață o atmosferă misterioasă, plină de pasiune și trăire emoțională. Costumele și decorurile sale au devenit un simbol al spectacolului, iar ea a câștigat numeroase premii pentru această producție, inclusiv „Premiul Tony” (două premii 1988) pentru cele mai bune costume și scenografie, devenind astfel singura femeie din lume care a primit această distincție. Creativitatea și atenția la detalii ale Mariei Björnson au fost esențiale în succesul piesei, iar acele costume și decoruri au transformat „Fantoma de la Operă” într-o capodoperă teatrală. Candelabrul iconic din spectacol, un simbol al „Fantomei de la Operă”, a fost un detaliu semnificativ al operei sale. În 2011, la al XXV-lea concert aniversar al piesei, candelabrul a purtat numele Mariei Björnson, un omagiu adus talentului său și unei realizări care a marcat istoria teatrului. Maria Björnson nu s-a limitat doar la „Fantoma de la Operă”.

În cariera sa, ea a lucrat și la alte producții remarcabile, cum ar fi „Aspecte ale iubirii” regizat de Trevor Nunn. De asemenea, a continuat să creeze decoruri și costume pentru teatre din întreaga lume, fiind admirată și apreciată pentru abilitatea sa de a aduce un plus de emoție și semnificație în fiecare producție la care lucra. În 1975, Maria a primit medalia de aur la „Quadrenniala de scenografie” de la Praga, iar în 1999 i s-a acordat premiul „Franco Abbiato” pentru realizările sale în domeniul scenografiei. Munca sa nu a fost doar apreciată la nivel profesional, ci și respectată pentru dedicarea și meticulozitatea cu care aborda fiecare detaliu al fiecărei producții. Deși Maria Björnson a trăit o carieră extraordinară, viața ei nu a fost lipsită de dificultăți. Mama ei, Mia Prodan, a avut o viață marcată de refugiu, de dificultăți și de sacrificii, iar Maria a fost martora unei existențe marcate de absența paternității și de nevoia constantă de a face față greutăților. Tatăl Mariei, un bărbat influent în Norvegia, nu a recunoscut-o niciodată ca fiind fiica lui, iar acest fapt a marcat-o profund pe Maria, chiar și în perioada de succes.

Deși Maria Björnson a avut o educație artistică și a fost susținută de mama sa, viața sa a fost una de luptă, de autodeterminare și de reziliență. La moartea tatălui său, Maria a moștenit o avere considerabilă, inclusiv o fabrică de perne și plăpumi și o fermă de vulpi. Însă, spre surprinderea multora, Maria nu a fost interesată de averea pe care o moștenise. Celebra scenografă a avut o aversiune față de bogăție și a preferat să trăiască modest, concentrându-se pe cariera sa și pe pasiunea sa pentru artă. Maria Björnson a murit cumva prea devreme, pe 13 decembrie 2002, la vârsta de 53 de ani, în locuința sa din Londra, lăsând în urmă o moștenire artistică de neegalat. Moartea sa prematură a fost un șoc pentru toți cei care o cunoșteau și care apreciau realizările sale extraordinare. Maria a fost o artistă dedicată, iar fiecare lucrare pe care a creat-o a fost un testament al talentului și al pasiunii sale pentru teatru. În ciuda greutăților din viața personală, Maria a reușit să își construiască o carieră impresionantă, lăsând în urmă o moștenire care va trăi pentru totdeauna în lumea teatrului. „Fantoma de la Operă”, cu costumele și decorurile sale iconice, va rămâne mereu un simbol al viziunii sale artistice. În concluzie, Maria Björnson a fost o femeie de o rară măiestrie artistică, ale cărei lucrări au influențat profund teatrul și muzica contemporană. Cu o viață marcată de sacrificii și luptă, scenografa a demonstrat că adevărata valoare nu stă în bogăție sau recunoaștere, ci în pasiunea și dedicarea față de ceea ce iubești. Prin creațiile sale, Maria Björnson a adus magie pe scenă și a transformat „Fantoma de la Operă” într-un simbol al artei teatrale. Iar noi putem completa istoria artei teatrale din țara noastră cu aceste minunate contribuții venite din vest, acolo unde talentații artiști români și-au adus contribuția la evoluția minunată a artelor pe plan mondial. Cinste lor, aplauze și reverențe!


„Astrid-Paniti”: meteoritul care a schimbat istoria Terrei!

Poate dacă era unul dintre noi cel care explora peștera, am fi trecut voioși pe lângă marea descoperire. Dar, cu o experiență de 30 de ani în explorare, inginerul chimist Marius Paniti este cel care a anunțat descoperirea meteoritului. S-a întâmplat în vara anului 2012, pe când acesta explora Peștera de sub Carsa, din Cheile Carașului – o peșteră cu o dezvoltare de 1300 de metri, pe două nivele. Aflându-se la un moment dat, într-o galerie, a găsit un perete imens cu o textură neobișnuită. Și-a dat seama imediat că este vorba despre un meteorit căzut acum milioane de ani din cer și „cuprins” apoi în structura sedimentară a planetei noastre, păstrându-se astfel în condiții excelente. A trimis atunci spre analiză mostre către universități și muzee celebre din lume, dar și la NASA. Primele rezultate au venit din Napoli (Italia), unde specialiștii au confirmat vechimea meteoritului. Specialiștii au stabilit că meteoritul a fost supus unor temperaturi de trei ori mai mari decât cele existente pe Terra și ar fi dus, odată cu căderea sa, la disparitia mai multor specii de animale, printre care și dinozaurii. Marius Paniti, inginer: „Roca nu putea fi obținută la temperaturile existente pe lava terestră, deci temperaturile au fost de 2-3 ori mai mari decât temperaturile obținute pe pământ, aceasta este cea mai importantă dovadă că asteroidul este găsit. Vorbim de o vechime între 90 și 160 de milioane de ani.” Cercetătorii presupun că în ultima parte a erei Mezozoice, în urmă cu peste 60 de milioane de ani, un asteroid gigant a lovit Terra. Iar la intrarea în atmosferă s-a fragmentat în mai multe bucăți care au fost găsite în Golful Mexic, în deșertul Sahara, Mongolia și China. Se bănuia că o parte din asteroid s-ar afla și pe teritoriul Europei, însă până acum nimeni nu găsise vreun indiciu. Odată cu căderea lui ar fi dispărut și multe specii de plante și animale, printre care dinozaurii. Roca prinsă în pereții peșterii are câteva mii de tone și o duritate aparte, apropiată de cea a diamantului. Cel care a descoperit-o a venit la Colegiul „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia și i-a fascinat pe elevi cu povestea ei. Autoritățile speră ca descoperirea să fie valorificată și în scopuri turistice, însă până la meteorit se merge sute de metri, mai mult târâș, prin galerii înguste. Meteoritul poartă acum numele celui care l-a găsit: Astrid-Paniti.

Cheile Carașului se numără printre cele mai lungi și sălbatice chei din România (având o lungime de 19 km) și reprezentând două sectoare de chei despărțite de Lunca Prolazului, loc în care versanții s-au retras pentru a face loc celor câtorva sălașe și gospodării de pe malurile râului Caraș. Aceste chei formează unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din sud-vestul României având forma unor canioane care cuprind nenumărate specii de plante și animale alături de pădurile de fag, care în special toamna formează un peisaj mirific. Intrarea în chei se face din comuna Carașova, mergând pe o potecă de-a lungul râului Caraș, parcurgerea cheilor se face pe jos, având posibilitatea de a vedea vegetația, peșterile și peisajele superbe din chei. Principalele obiective turistice din Cheile Carașului sunt: Peștera Văleaga, Peștera de după Cârsa, Peștera Liliecilor, Peștera de sub Cetate, Cetatea Caraș (numită și Cetatea Turcului), Peștera din drumul Prolazului, Poiana Prolaz. (G.V.G.)


Micul barbut de pe marele bulevard. Al Victoriei!

Farsa numită și alegerile pentru președinte din România continuă. După cum ne spune mica săgeată a sistemului, zis și ăla „fără apă, fără hrană și fără energie”, anularea alegerilor (lovitura de stat) a fost corectă. La diasporă, tati! Băi, cât de imbecil să fii să scoți asemenea porcării, de față cu românii cărora li s-au închis în nas porțile ambasadelor, în timp ce ei mergeau sute de km uneori ca să voteze?! Ori ești prost, ori ești foarte prost! Altă variantă nu există! Trebuie să ai tupeu, nu glumă! Nu săgeata! Nu! Sistemul și tătucul de-l împinge în măcelul de pe TikTok, ca să se facă de rahat. Total! Românii noștri sunt mult mai inteligenți decât ai lor. Nu așa se zice de la Cațavencii citire?! Săgeata e mică și nătângă, vorbitoare și studiată, mă, în Francia micului micron de Paris care se vrea Marele Napoleon de Uie, pe banii tătucului. Să ne ocupăm un pic de francia lu’ micron. O țară care a avut în dotare cultura, vinul și destrăbălarea în toate aspectele sale. Pictură, muzee, muzică, arta în general. Locală și mai ales cea „adusă” uneori cu forța din coloniile sale. Și la această ora Franța se vrea imperiu. Deși coloniile nu prea mai există. Micul micron se căznește să-și facă colonie din România, via so.roș(nicu), via inte.rimar, via idioți utili. Micron, obligat de scandalul și circul cu nevasta care nu se știe dacă e, ce e, a găsit o soluție să-l bage sub preș. Răzbelul! Își încordează mușchii de chihuahua în fața americanilor, dându-se drept napoleon de sena. El săracul nemaiștiind pe unde să se ascundă. O țară fără resurse reale, dar cu un real desant de diplomație feroce, mizând pe faptul că a fost imperiu cândva, în negura istoriei, se vrea mare conducător de oști. Să se bată cu rușii ca să nu se termine deranjul din slavă. Niște trădători prin definiție în istorie, de mână cu cel mai mare dușman al lor UK. Deși dușmani, de multe ori și-au dat mâna și au adus prăpad asupra Europei. De fiecare dată americanii au poposit să le salveze dosurile. Acu’ ce să vezi, americanii „ie dujmanii lor”! Democrație să fie, dar în diktatură. Nu așa oricum! Ce drepturi, ce alegeri libere, ce voturi liber exprimate?! Nicicum!

Să „iese cine vrem noi/francia” din urne! Să vă iasă din cap democrația. Sena asta, ca să nu zic pe nume, că ne ia miliția demoncratului gabor ‘doiu, a adus pe capul lumii ghilotinele și mai ales cea mai mare minciună din istoria lumii Contractul Social din 1762, carte care începe cu următoarea frază:„Omul se naște liber și pretutindeni este în lanțuri.” Vi se pare actual?! Cred că da. O farsă mai mare nici că se putea. Acest contract vorbește despre binele impus cu forța. Fiecare dintre noi l-am trăit sau simțit de ani mulți si mai abitir în ultimii cinci ani, culminând cu „alegerile libere” din uie, din 2024 până azi. Alea anulate, cu candidați umflați și băgați la beciuri. Napoleon de sena nu are bani. Nu are resurse și atunci și-a spus el și demoncratul tătuc, zis și so.roș de mahala, și s-au gândit să facă rost de bani. Din buzunarele europenilor via ur-sula, via slava! E mai simplu așa! Să golească buzunarele tuturor, ca să aibă cum să ascundă ăștia devalizările totale. În același timp, napoleon de sena, nu are armată. Că nu are, orice ar face! În schimb singurul lor mod de a acționa armat a fost cel scurt, direct. Cu Legiunea Franceză. Nu comentez eu dacă Legiunea Franceză a făcut bine sau nu. Până la urmă băieții de acolo sunt antrenați ca niciunde în lume. Cu siguranța au făcut mult bine de care habar nu avem. Spun doar că prin ei, francia și-a păstrat un colidor pe zona armată, indispensabil multor guverne care au fost contractori ai acestora. O mână a spălat-o pe alta, și amândouă diverse state. Eu zic că doar prin existența acesteia francia s-a evidențiat în „muncă”. Atât!

Doar că acum, micron se vrea mare. Cu aere de napoleon, dar fără anvengura acestuia, ridică sabia. Că altceva nu are ce. Și pentru că nu are cu ce și cu cine, s-a gândit el să-și facă niște colonii prima dată prin leana și mai nou prin micul mucușor. Desantul făcut asupra inteligensului din România, vezi penetrarea serviciilor, decorarea fustelor, asaltul asupra cecereului, ceneaului și penetrarea cotrocenilor prin așa zisul interimat&consiglieri, îi asigură napoleonului pârlit niste resurse, frontiere și indivizi băgați la înaintare ca să aibă și el cu ce. De altfel e terminat săracul! În curând, populația fraceză, căci numai popor nu e, devenit 80% musulman, se va răzvrăti. Și o va face urât de tot. Atât de urât încât acest napoleon de mahala va fi ori dat la o parte, ori va fi lăsat fără nici o putere. De cine? Fix de ăia care-i cântă în strună. Și-l împing pe scări cu pian cu tot. Deposedat de toate prerogativele napoleoniene. În speță de puterea care i-a luat mințile. Nu mai e mult!

Vom trăi și vom vedea.

Revenind pe plaiurile dâmbovițene, cu mucușor de mucava, via francia, sper ca în mai acest individ să fie șters ca pe un muc care deranjează. Drumul oricum îi arată independentului și onestului cap de gumă că groapa de la Glina e ultima stație. Și ca circul să fie total, aștept cu înfrigurare ca primii doi clasați în farsă să fie suveranist și cel vopsit suveranist. Să-i vedem pe ăia, idioți utili cum își „înoadă venele” după rezultate. O să fie frumos. Totuși, ca orice farsă, când gluma se îngroașă, o să vină unchiul Sam să dea cu mătura. Că așa e în golf! Fiecare minge cât de mică ar fi trebuie să intre în groapa făcută pentru ea. Și groapa lor, a pârâților demoncrați de Dâmbovița va fi: „TURUL 2 Și ȚARA ÎNAPOI!”… Orice ar încerca ei să facă cu pisici, ceneauri, cecereuri și sprâncene. Neepilate! Pentru că au încercat un mic barbut pe marele bulevard: al Victoriei unui Neam!

P.S.: am uitat! Omul cu pisica a zis pe la teve că-și „vrea veața înapoi”! Păi, ia-ți-o nene de la serei! Că nu ți-am anulat-o noi! Cere-o de la edy, gură de rai! Dacă poți! Domnul să vă miluiască!


„Freking niuz”…

Zilele astea trusturile media, știrișții, canalele televizuinilor se întrec care mai de care să ne prezinte numai bombe de presă, fiecare ce crede sau consideră că ar fi marea surpriză sau marea bombă a zilei. Nu mai poți naviga pe canalele televizuinilor că te împiedici de un „freking niuz” și uneori, te oprești fără să vrei, că poate cine știe, trece vestea pe lângă tine și nu ești ”în trend”. Da de unde, stați liniștiți tovarăși, nimic nou pe nicăieri. „Cum vor fi eliminate pensiile speciale” titra un jurnalist care era convins că va avea cel puțin câteva milioane de viziualizări și va lua și el măcar o primă de Paște dacă nu un Premiu Pullitzer. Apoi, în primul rând ni se spune că „Pensiile speciale vor fi eliminate, chiar dacă CCR a decis că măsura este una neconstituțională.” Citind articolul afli că de fapt ministrul Boloș încearcă să dea vina pe „pensiile speciale” pentru pierderile sau lipsa finanțărilor din PNRR,acesta era scopul intervenției. Deci avem în față, o dezinformare, cea privind desființarea pensiilor speciale, o gogoriță, cea privind motivul neîncasării ratelor PNRR și o încercare de instigare la nerespectarea prevederilor constituționale, că nu văd cum altfel poate fi interpretată afirmația că pensiile speciale (ale magistraților) vor fi eliminate chiar dacă CCR a decis că măsura e neconstituțională. Dacă Boloș a afirmat așa ceva, atunci trebuie stabilit dacă deciziile CCR se mai respectă sau nu. Dacă ziarul care a prezentat „știrea” și -a permis „libertatea” de a instiga la nerespectarea deciziilor CCR, cineva trebuie să sesizeze Parchetul. Până nu va plăti cineva pentru aceste manipulări nu se vor învăța minte știriștii de doi bani.

Tragedie mare, ziariștii, posturile tv au aflat, după 35 de ani de moțăială, că „doar cinci la sutădin populația României ar încăpea în adăposturile de protecție civilă în cazul unui atac”. Ce să spun, este o mare surpriză, până acuma toți știam sau credeam că suntem protejați în caz de atac chimico-biologico-nuclear dacă nu de debaralele cu murături și țuică, măcar de scutul de la Deveselu și articolul 5. Și când colo, acuma vin băieții și fetițele din presa noastră cea fudulă și ne anunță că avem o …situație dezastruoasă, nu avem unde să ne ascundem dacă ne atacă Alioșa, că de luptat nici nu se pune problema. Mă întreb așa ca prostul, dacă nu venea Trump să ne spună să ne apărăm că nu ne apără nimeni nici gratis și nici pe bani, noi când aveam de gând să scoatem capul din nisip? Bineînțeles că nu se întreabă nimeni ce au păzit autoritățile până acuma, sau CSAT-ul, sau primarii, sau mai știu eu cine, nu, toți se uită unii la alții și vor ca cineva să le facă imediat adăposturi ca să poată transmite ei „freking niuz-urile” în condiții optime. Parcă văd că o să se găsească niște „exemple” care vor fi înfierate cu mânie proletară, niște pensionari care au transformat fără să știe nimeni, „adăposturile anti-atomice” de la doi metri de sub blocurile făcute de Ceaușescu, în debarale cu murături și zacuscă, vor fi deferiți justiției, iar primăriile se vor pune pe dat amenzi asociațiilor de locatari pentru că nu au avut grijă de subsolurile blocurilor care stau să cadă la prima pală de vânt. În timpul ăsta Guvernul a reușit să aprobe „Ghidul carierei cadrelor militare în activitate din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din unităţile subordonate.” De ce a fost nevoie de atâta timp, căci proiectul lâncezește de pe vremea lui Ciucă? Probabil au așteptat să vadă „ghidul carierei militare” din Comandamentul Logistic al Armatei”, ca să știe ce fel de ceasuri, tablouri și alte bunuri sunt acceptate ca șpagă pentru promovare. Pe de altă parte dacă te uiți la organigrama acestui „inspectorat” care practic s-a remarcat prin „măsuri de urgență” luate împotriva populației în campaniile de vaccinare, te crucești câte funcții de bătut apa în piuă sunt pe ștate, sau mai bine spus, câți îmbuibați au frecat menta 21 de ani fără să gândească și să implementeze un plan real pentru protecția populației în situații de război, bombardamente, calamități, etc. Iar acuma strigăm vai vai vai ce ne facem suratelor?

Dar uite că presa ne anunță și „lucruri bune”. Mai pe burtă, mai pe brânci, ministrul apărării se implică în „dotarea armatei” căci a dat o fugă prin Turcia pe la Otokar și a semnat un contract de 4,26 milioane lei pentru achiziționarea a 1059 „blindate”. Bănuiesc că majoritatea celor care au citit știrea își închipuie că ar fi vorba de transportoare blindate, dar nu e așa. Cobra II sunt de fapt un fel de ARO cu ceva blindaj și o mitraieră la pălărie, bune de patrulat prin Congo pentru intimidarea rebelilor sau a „protestatarilor”. În România nu știu unde ar putea fi folosite, că „legionarii” își văd de treaba lor în Congo, dar scopul acestor „blindate” este de a impune ordinea în zone civile, căci pe terenul de luptă sunt victime sigure, un TAB cu 14,5 distruge o companie de Cobre cât ai bea cafeaua de dimineață. Îndrăznesc să bănuiesc că aceste pretinse blindate sunt numai bune de înzestrat „trupele de menținere a păcii din Ucraina” că altfel nu văd ce atâta urgență și care e scopul acestor jucării de-a războiul. Dacă nu va fi așa, să îmi ziceți mie cuțu.

Culmea la această știre este că MApN a anunțat-o după ce s-a parafat docomentul, probabil ca să nu întrebe țugulanii „ce-ai cu noi măăă, pentru ce să dăm cu var?” Puși în fața faptului împlinit, acuma orice întrebare e retorică.

Tot de la MApN aflăm că totuși, după lupte seculare și negări inutile, ale unor opinii privind participarea unor militari activi la misiuni „externe” prin Congo, Irak sau Afganistan „pe burtă”, în urma unui „control la sânge” s-a ajuns la concluzia că și din MApN au fost cazuri de militari activi care, pretinzând că sunt în concediu maternal, sau de altă natură, patrulau prin Congo. Nu comentez cifrele avansate, sunt convins că multe cazuri au fost mușamalizate din motive diverse, important este că după ce au negat vehement aceste informații, spunând că „nu e adevărat, la noi nu s-a întâmplat așa ceva, doar la MI”, finalmente, MApN a cedat, a admis că s-a întâmplat și „în grădina lui Ion”, unde toate păsările dorm, dar mai puțin. Și se încearcă bagatelizarea, vezi Doamne nu au fost cadre militare în concediu fără plată, au fost doar doi subofițeri în concediu maternal (adică și mai grav, în concediu plătit) care au desfășurat în mod „nejustificat” misiuni în Congo. Cum adică nejustificat? Nu au putut să justifice ce au făcut, nu au prezentat caietul de program sau planurile de desfășurare, sau nu au putut justifica documentele de transport pentru decontare? Oamenii ăștia nici măcar aburelile nu știu să le servească bine. Auzi nejustificat!

Stimați conducători ai armatei române, oamenii aceia au obținut sume de bani fraudulos, e caz penal, și mă refer la banii plătiți de MApN pentru îngrijirea copilului, în timp ce ei patrulau prin Congo. Și se mai pune întrebarea ce au păzit organele „de profil” care sunt ochiul și timpanul sistemului, care îi urmăreau pe cei care nu se vaccinau sau ieșeau afară din casă fără „bilet de voie” pe timpul pandemiei??? Ei nu au știut că luni de zile militari din unitatea lor erau plecați din țară? Toate cazurile sunt cazuri penale, pentru că aveau obligația cei care au plecat să predea documentele de evidență militară la CMZ, iar comandanții lor și „organele” aveau datoria să cunoască situația, locul unde se află subordonații lor. Dar ei nu, ei vorbesc despre „misiuni nejustificate”. Pe bune? Așa se mușamalizează incompetența, și/sau șpaga? Dar se creează problema falsă a celor care după ce s-au întors, au devenit rezerviști voluntari sau militari angajați. Serios? Care e problema? Ei trebuiau să raporteze unde au fost deși nu aveau nicio obligație, iar cei care aveau obligații să raporteze, sunt scoși din cauză ei doar au fost „plecați nejustificat”?

Și mai apare un aspect. La MApN o grămadă de oameni sunt plătiți să verifice și să combată Faking- news-urile adică dezinformările, printr-un site numit INFORADAR, unde eram înștiințați că „scurgerile” din presă privind participarea activilor din MApN în Congo sunt dezinformări grosolane. De data aceasta ni s-a dovedit că de fapt Inforadar ne-a dezinformat transformându-se (oare pentru prima oară?) în manipulator. Treziți-vă domnilor din conducerea MApN și terminați cu prostiile!

Aflăm din toate părțile că domnul Ciolacu a trimis niște câini cu covrigi să dea din coadă pe lângă Trump la Mar-a-Lago. Indiferent care va fi rezultatul, inițiativa arată că scumpa noastră clasă politică ori nu vrea, ori chiar nu pricepe „circuitul apei în natură”. De fapt eu cred că nu vor să admită că sunt în găleată, că indiferent ce vor face ei linia a fost trasă iar Trump nu poate fi „îmblânzit”. Trump a văzut că conducerea României este în siajul Bruxell-ului, că actuala clasă politică e vândută totalmente Uniunii Europene și îi va trata ca atare. Dar Ciolacu nu pentru „iertare” și-a trimis emisarii acolo ci pentru a arăta „prostimii” că el face eforturi pentru menținerea „partenerului strategic” cât mai aproape și că se zbate pentru viză. Să fim serioși, toată lumea i-a înțeles jocul, cheltuie bani de pomană.

Tot de pomană acționeză și Bolo, care după ce a primit palme din partea Ambasadei SUA care a criticat procentul mic alocat apărării de către România, a crezut că o poate îmbuna acordând o cocorație Camerei de Comerț a SUA, pentru cei „peste 30 de ani de activitate”. Că totul a fost o „șpagă mascată” și o limbă lungă-lată, o dovedește și faptul că nu s-a celebrat o vârstă rotundă, AmCham s-a înființat în 1993, deci acum 32 de ani, o cifră oarecare. Decorarea asociației nu „este justificată”, ca să folosesc și eu un termen consacrat, deci s-a încercat o îndulcire a relațiilor, ceva de genul, „voi ne dați un picior în fund, noi vă pupăm mâna”. Mentalitate și viziune de slugi. Dacă și asta era o informație de breaking-news înseamnă că ne-am pierdut cu totul simțul realității.

Concluzia este că avem o clasă politică de toată jena, care este servită de o presă de doi bani și tolerată/susținută de o populație contemplativă, amorțită, bleagă, incapabilă să reacționeze.


Despre ghidul de conduită bugetară a UE pe 2026, ca instrument de remodelare a omului de plastilină…

În sesiunea plenară de la Strasbourg din 1-3 aprilie 2025, Parlamentul European a adoptat liniile directoare pentru bugetul UE aferent anului 2026, cu 441 voturi pentru, 173 împotrivă și 70 abțineri. Documentul trasează priorități generoase în formă, dar vagi și profund inegale în fond, precum consolidarea capacităților de apărare și securitate ale UE, stimularea investițiilor publice și private, reducerea decalajelor de competențe și finanțarea tranziției digitale și verzi, alături de obiective pur teoretice și declarative privind coeziunea economică și socială și piața unică. Dincolo de aceste formule pompoase și atât de generale, acest ghid de conduită bugetară continuă să reflecte aceleași mecanisme vechi, rigide și direcții părtinitoare cu care birocrația UE ne-a obișnuit în ultimii ani. Fonduri care ar trebui să contribuie la reducerea inegalităților între statele membre și regiunile UE sunt reorientate către zone precum militarizarea sau obiectivele ecologice abstracte, cu beneficii iluzorii, dar consecințe negative certe – sărăcirea populației, falimentarea întreprinderilor mici și mijlocii și acutizarea inegalităților economice. Fonduri care erau, oricum, aproape inaccesibile celor care au nevoie cel mai mult de sprijin real, vor fi acum reorientate întru satisfacerea unor ambiții birocratice sau a unor himere pseudo-științifice, mai multe ideologice decât socialmente legitimare. În același timp, propuneri precum introducerea unei taxe de trei la sută pe averile ce depășesc o sută de milioane de euro (taxă care ar aduce la buget 121 de miliarde de euro) sunt respinse și tratate cu dispreț, deși ar putea aduce o corectare minimă a dezechilibrelor structurale și a inegalităților economice generatoare de sărăcie, foamete și extremism. Modelul francez al „taxei de solidaritate pe avere”, abandonat de Macron, a demonstrat că asemenea măsuri sunt posibile și că pot funcționa. În mod ironic, tocmai aceste inițiative, bazate pe un minim simț al echității, sunt considerate prea radicale, în detrimentul marilor corporații care își cresc marjele de profit și cauzează prin această creștere jumătate din inflația recentă (o recunosc FMI și Banca Centrală Europeană!).

Legat de multinaționale, conform Observatorului fiscal al UE, acestea au înregistrat în 2022 peste 1.000 de miliarde USD în paradisuri fiscale, dintre care jumătate chiar în interiorul UE. Acest tip de „optimizare fiscală” ar trebui abordat frontal, prin introducerea unei rate minime de impozitare de 25 la sută, aplicată echitabil în toate statele membre. O propunere de amendate a ghidului bugetar pe 2026 în acest sens, pe care am votat-o, a fost respinsă de majoritatea „corporatofilă” din Parlamentul European – mă refer la PPE (populari, foști conservatori, azi cam neo-marxiști), S&D (socialiști, adică de stânga…) și Renew (progresiști, globaliști, sexo-marxiști).

Cifrele sunt grăitoare: în ultimii ani, 0,5 procente din populația UE și-a crescut averea cu 65 la sută, în timp ce noi, restul societății, am avut de suportat costurile unei crize sanitare, (inventat)climatice, geo-politice, energetice și economice care ne-a fragilizat continuu și ne-a vulnerabilizat. E greu de ignorat faptul că, deși pandemia, lupta cu schimbările climatice și războiul au fost dezastruoase pentru marea majoritate a cetățenilor UE, au funcționat ca acceleratoare de acumulare a averilor pentru o elită restrânsă, voit și declarat neo-feudală. Suntem, azi, într-o situație similară evului mediu timpuriu, doar că avem de suportat taxe și impozite mai mari și mai iraționale decât taxa pe fumărit și zeciuiala aplicabilă iobagilor.

Dincolo de retorică, liniile directoare privind bugetul UE pe 2026 par a fi construite pentru a conserva status quo-ul în care se mimează grija pentru coeziune și echitate, se direcționează bani către înarmare și se fac alocări bugetare ambigue pentru finanțarea informării și a „turnătoriei moderne” (acest tip de cultură a denunțului nu este o garanție a justiției, dreptății și adevărului, ci un instrument în esență totalitar, care anihilează treptat încrederea în democrație și în justiția socială). În același timp, se resping propuneri de alocare de fonduri pentru o reformă profundă a politicii agricole comune, pentru a combate inegalitățile dintre fermieri și pentru a restabili suveranitatea alimentară, pentru investiții reale în locuințe publice, pentru a face față efectelor crizei costului vieții și adâncirii sărăciei, pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor. În loc să devină un instrument de corecție și de sprijin pentru cei mulți, UE rămâne o structură tehnocrată care mimează progresul, dar reproduce și adâncește dezechilibrele.

Toate acestea vin pe fondul unei evoluții geopolitice neliniștitoare, în care distanțarea de Statele Unite ale Americii devine din ce în ce mai clară și periculoasă. Încercarea irațională, oarecum infantilă, de a imagina o „autonomie strategică” europeană, fără o legătură puternică și credibilă cu SUA, este nu doar hazardată, ci și autovătămătoare. Se propune ca măsurile de retorsiune comercială contra SUA, ca răspuns la noua politică tarifară și vamală a Administrației Trump, să fie în solidar susținute și suportate de toate cele 27 de state membre ale UE, deși facilități au avut doar țări puternic industrializate, ca Germania, Franța, Italia și Olanda, iar țări din plutonul doi, ca România, Ungaria și Polonoia, obligate la dez-industrializare treptată, au avut parte, mai degrabă, de lipsa facilităților americane. Iar acum, pierderile vor și la comun, așa cum au fost și pierderile cauzate de scumpirea fără precedent a energiei și din ruperea relațiilor economice al Germaniei și Franței cu Rusia.

Precum știm, SUA a închis finanțările prin USAID (să nu uităm că FBI a anchetat plăți ilegale de zeci de miliarde de dolari din acest fond), dar liniile directoare pentru bugetul pe 2026 impun ca acești bani să fie asigurați din bugetul UE, deci din banii noștri… Pare că redactorii și votanții acestui ghid bugetar sunt convinși că finanțările golului lăsat de desființarea USAID vor umple găurile deja prefigurate de cheltuielile cu înarmarea și perdanta tranziție climatic. În orice caz, a spera într-o creștere economică antrenată de „relaxarea inflației” este cinic și de două ori nociv. Cinic, pentru că datoriile publice enorme cauzate de politicile publice eșuate din anii 2019 – 2025 vor fi reduse prin efectul diluării valorii lor nominale (minim 40 la sută în ultimii șase ani…). De două ori nociv pentru că, (i) inflația este un furt din averea cetățenilor normali dobândită prin muncă, o taxă ascunsă și anti-constituțională pe veniturile omului de rând, și (ii) inflația va comprima consumul, deci producția și comerțul, deci locurile de muncă, antrenând și mai multă sărăcie. Îngrijorător este că devine tot mai evidentă direcția spre control digital centralizat, prin implementarea identității digitale unice la nivel european, proiect care, sub pretextul eficienței administrative, ar putea deveni un instrument de monitorizare și control al cetățenilor de care se va abuza cu siguranță, căci avem modelul Chinei care condiționează accesul la anumite servicii (de ex., credite, joburi, educație, cultură, turism) de scorul/ratingul social care include conduita digitală. În acest cadru, recent introdusa opțiune de a alege „X” ca gen pe actul de identitate nu este doar o măsură simbolică, ci un pas suplimentar spre decuplarea datelor de realitățile biologice, juridice și administrative. Identitatea digitală nu mai este un simplu instrument de control, este deja terenul de luptă între realitate și construcție, între adevăr și remodelarea ideologică a omului, după liniile directoare ale ideologiilor toxice ale secolului trecut, nazismul și comunismul.

Nu sunt foarte confortabil cu gândul că onorabila Comisie Europeană va lua de bune aceste linii directoare și le va transpune într-o propunere de buget care va veni, cel mai probabil, în vara acestui an, căci precedentul nu inspiră încredere….


Numărul 721

Descarcă PDF