Corbii de Piatră (jud. Argeș) – cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră

Purtând numele păsării negre ce încununează heraldica neamului huniade, dar și al unui simbol al vechii religii pământene, localitatea Corbi din județul Argeș adăpostește Mănăstirea „Corbii de Piatră”, cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră (datează din secolul XIV), ce găzduieşte şi cel mai vechi ansamblu de pictură românească. La aproximativ 50 de kilometri de Piteşti şi 170 km de Bucureşti, într-una dintre cele mai frumoase comune din Argeş – Corbi, mai precis în satul Jgheaburi, se află o adevărată minune a artei aflatră într-o simbioză specială cu natura. Aţi auzit fără îndoială de Mănăstirea Corbii de Piatră, cunoscută peste tot ca „biserica din piatră”, lăcaşul de cult construit direct în stâncă, un loc special menţionat în mai toate ghidurile turistice, asta şi pentru că aici este şi cel mai vechi ansamblu de pictură din România, realizat undeva în secolul al XIV-lea, înaintea celui de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Folosit probabil încă din antichitate, ansamblul a fost reînfiinţat în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512 – 1521).

Mănăstirea rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată într-un perete masiv de stâncă, înalt de circa 30 m şi lung de 14,5 m. Corbii de Piatră este singurul lăcaş de cult din Romania care are două altare funcţionale pe acelaşi naos. A existat supoziţia că cele două altare ar fi fost construite pentru a servi atât cultului ortodox, cât şi celui catholic, însă aspectul lor bizantin infirmă această supoziţie, împingând vechimea construcţiei în primul mileniu al erei creştine. Există voci între specialişti care plasează săparea acestui locaş chiar în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor. Argumentul lor ar fi intrarea minusculă în biserică (sub 1 metru înălţime; tip „gaură de cheie”), care ar fi fost perfect adaptată acelor vremuri şi uşor de camuflat. Mănăstirea-unicat este ignorată de către oficialitățile Ministerului Culturii. Şi asta în condiţiile în care peste 80% din pictura interioară este afectată, iar fără un proiect care să înceapă cât mai repede, această mănăstire-minune riscă să ajungă o ruină. Din centrul comunei până la mănăstire faci pe jos vreo 20 de minute, timp suficient ca să admiri peisajul superb, cu multă verdeaţă, case frumoase şi oameni gospodari. Deşi drumul până la mănăstire a fost asfaltat acum câţiva ani, turiştii sunt din ce în ce mai mult… o raritate.

În faţa porţii de la intrare, văzându-ne privirile curioase, un localnic ne abordează: „E păcat că nu vin mai mulţi oameni aici, să vadă bijuteria asta. Lipsa de promovare, asta ne mănâncă pe noi românii. Avem atâtea locuri frumoase, cum e şi biserica din piatră, şi nimeni nu face nimic. Gândiţi-vă ce de turişti ar veni aici dacă ar afla ce minuni avem. Au fost ani buni prin 2004-2006, veneau numeroase autocare, erau şi străini, şi japonezi, şi negri. Ba chiar am văzut şi un român care venise cu nevastă-sa, o negresă din Tanzania, şi cu cei patru copii ai lor”, spune cu amărăciune nea Marin. „Nu mă pozaţi pe mine, pozaţi mai bine mănăstirea asta frumoasă. Ea trebuie promovată, să ştie lumea de ea”.  Cele câteva zeci de trepte care duc până la biserica săpată în piatră sunt uzate de patina timpului şi fac urcarea o mică aventură. Însă priveliştea şi lăcaşul de cult merită orice efort. La intrare dăm peste trei turişti veniţi tocmai din Timişoara şi care fac o haltă de câteva ore la Corbi. Înainte au fost la Curtea de Argeş, dar le place mai mult la Corbi. „Zona asta e pur şi simplu minunată, ca şi biserica, o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu. Oamenii de aici sunt norocoşi să aibă asemenea privelişti şi monumente. Păcat că pictura din mănăstire s-a cam degradat. Ar trebui ca cei de la Bucureşti să facă ceva, e păcat să se distrugă picturile”, spune doamna Simona Andreescu. Urgenţa intervenţiilor specializate, destinate conservării sau restaurării monumentului istoric, este dată atât de posibilitatea pierderii picturii interioare, unicat, afectată de igrasie – pe fondul lipsei unei ventilaţii corecte sau a unui mijloc tehnic de îndepărtare a umidităţii.

Stadiul precar de conservare a fost semnalat, în nenumărate rânduri, atât de specialişti locali în domeniu, cât şi de reprezentanţi ai instituţiilor de specialitate din ţară şi străinătate. Într-adevăr, marea problemă este reprezentată de faptul că pictura din interior, de o valoare inestimabilă, se degradează pe zi ce trece. Trebuie spus că pictura de aici nu a fost niciodată restaurată. După cum a declarat părintele ieromonah Ignatie Gorunescu, între 2007 şi 2010, o echipă de cercetători de la Bucureşti, condusă de prof. univ. dr. Dan Mohanu, a realizat un amplu studiu privind restaurarea picturii. Astfel, prin efortul Universităţii de Arte Bucureşti şi prin implicarea directă a prof. univ. dr. Ioana Gomoiu, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării, Universitatea Bucureşti şi cu ajutorul unei cunoscute firme din domeniul studiilor şi proiectării pentru Industria Materialelor de Construcţii, a fost întocmit un amplu studiu de specialitate, în urma cercetărilor realizate între anii 2007 – 2010, în care sunt prezentate soluţii tehnice viabile pentru conservarea schitului rupestru de la Corbii de Piatră. Studiul cuprinde informaţii atât din punct de vedere al arhitecturii, cât şi al integrităţii structurale. Studiul a fost trimis autorităţilor, dar birocraţia de la Bucureşti face ca să se bată pasul pe loc, iar „restaurarea mănăstirii nu e o prioritate” Din cauza umidităţii foarte ridicate din interior – 95% – pentru restaurare ar trebuie tehnologie avansată, iar costurile s-ar ridica la multe miliarde. Ar fi nevoie de un efort financiar susţinut, dar restaurarea rămâne deocamdată doar la stadiul declarativ.

Aşezământul, dăltuit într-un petrete masiv de gresie galbenă, fost adăpost al sihaştrilor, transformat mai târziu de daci în loc de rugăciuni şi sacrificii şi devenit, ulterior, biserică, este considerat drept o vatră ascetică românească. „Sus, pe podişul numit de localnici „Plaiul de Mijloc” s-au găsit urmele unei dave, o aşezare ce poate fi Geridava – legendara cetate antică” explica directorul direcţiei de cultură Argeş, Cristian Cocea, care crede că grota a fost folosită de sacerdoţii daci. Schitul întemeiat aici are o poveste veche, mai cunoscută fiind cea de după reînfiinţarea, în 1512, de o monarhie de pe vremea domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). „De-a lungul timpului, biserica  de la Corbi a fost, pe rând, schit de călugări şi de maici, care şi-au găsit adăpostul numit „La Chilii”, pe versantul opus al Văii Doamnei, unde şi-au săpat grote. Schitul rupestru „Sf. Apostoli-Jgheaburi” este monument istoric de importanţă naţională, datat în sec. XIV-XV. Tradiţia orală atribuie ctitorirea schitului unei monarhii, Magdalina, soţia lui Hamza, care îl închină mănăstirii Argeş” mai explică Cristian Cocea.  Bisericuţa încastrată în rocă, înrudită tipologic cu lăcaşurile rupestre din Capadocia, are două altare pe un singur naos. „Există un altar ortodox şi unul catolic, ceea ce ne aduce aminte de urmaşii lui Basarab I, care, însoţindu-se cu doamne de religie catolică, au avut de ales între Roma şi Constantinopol”, spune Cristian Cocea.  De-a lungul bisericuţei, săpată tot în stâncă, se află trapeza mânăstirii, un spaţiu amenajat ca un fel de tribunal în aer liber, despre care tradiţia locului spune că i-ar fi slujit voievodului Neagoe Basarab drept divan pentru judecarea multelor pricini ale supuşilor săi, cu prilejul hramului bisericii – Adormirea Maicii Domnului. „Potrivit mărturiilor, locul era folosit de Neagoe Basarab pentru a face judecată publică în cauzele care erau de competenţa sa, iar cei ce asistau la judecată, formau un semicerc pe dealul ce coboară de la mănăstire spre drumul de acces”, spune același Cristian Cocea.

Masivul stâncos în care este săpată biserica mănăstirii are aspectul unul tron al zeului, asemănător cu cel ce se vede de la Lepenski Vir (Serbia) pe malul românesc al Dunării (Vârful Trescavăț), sau cu Tronul lui Zeus din muntele Olimp (Grecia). Poate de aici inspirația domnitorului Neagoe Basarab de a folosi locul pentru  judecată, alături de apropierea lăcașului de cult existent aici. Amintind de vechea religie ce ascundea în peșteri momentul nașterii creației (zeul Mitra, sau chiar Iisus, născut într-un staul dintr-o grotă), acest lăcaș de cult rupestru ascuns într-o stâncă, ca o tainică mitră născătoare, deși creat din piatra ce îi dă o notă de eternitate, se degradează din cauza neatenției oamenilor. Un semnal de alarmă trebuie tras, pentru a avea grijă de moștenirea noastră strămoșească ce poate schimba și astăzi felul în care suntem priviți pe mapamond, ca vechi locuitori ai acestui colț de Europă, veșnic aflat în mișcare și frământat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*