Statueta zeului egiptean Bes descoperită în cetatea getică Argedava (jud. Giurgiu)

La Argedava, în cetatea getică de la Popești (orașul Mihăilești, jud. Giurgiu), cea considerată capitala marelui rege dac Burebista, sau Cetatea uriașilor, s-a descoperit printre alte artefacte și o mică statuetă de sticlă a zeului egiptean Bes, protector al nașterilor, ce se purta de gravide la gât, în chip de amuletă. Nu este prima statuetă egipteană descoperită pe teritoriul României, dar poate cineva se întreabă ce caută asemenea artefacte așa departe de „casa” lor, Egiptul faraonic? Dar iată, printre alte dovezi ce fac legătura între două lumi aparent destul de îndepărtate, respectiv spațiul carpatic al geto-dacilor și anticul Egipt (fost centru spiritual al lumii vechi; un fel de Stat Papal Mondial) se numără și scrierile lui Strabon care ne spune despre Zalmoxis că ar fi deprins o parte a cunoștiințelor astronomice de la Pithagoras, iar pe altele de la egipteni. Un alt mare preot din vremea lui Burebista, respectv Deceneu, se spune că ar fi rătăcit „multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de proorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor”.

Despre presupusa călătorie a lui Deceneu în Egipt ne vorbește și Iordanes. Preoții egipteni erau și vindecători și nu este exclus să fi colaborat foarte bine cu cei geto-daci, în virtutea vechilor legături din cadrul Vechii Biserici Pământene Valaho – Egiptene a Geților de Aur Primordiali. Trebuie să știm că în mitologia egipteană Bes era un zeu foarte urât, însă binefăcător, reprezentat ca un pitic care se schimonosește (cap mare, trup uniform, ochi bulbucați, limba scoasă, barbă de câlți și pe corp piele de leu și pene de pasăre; un amestec al mai multor animale și defecte umane, ca taină a nașterii). Bes era ocrotitorul familiilor și al oamenilor contra duhurilor rele și animalelor primejdioase. Bes, și omologul său feminin Beset, reprezintă o pereche de zeități egiptene vechi, declarate ca protectoare ale gospodăriilor, în special a mamei și a copiilor, dar și a nașterii. Mai târziu a venit a devenit un apărător a tot ce este bun și dușman a tot ce este rău. Unii specialiști declară faptul că acest zeu ar fi fost importat în timpul Regatului mijlociu din Nubia, dar cercetări mai recente indică faptul că el a fost prezent în Egipt de la începutul Vechiului Regat. Mențiuni despre Bes pot fi descoperite în culturile pre-dinastice din Valea Nilului; cu toate acestea cultul său nu a devenit larg răspândit până la începutul Noului Regat. În Muzeul Petrie al Arheologiei Egiptene, din Londra, zeul Bes apare ca un soldat roman, cu sabia în mâna dreaptă și sulița și scutul în mâna stângă, reprezentat pe o placă de calcar, în relief, din Perioada Romană (descoperire din Egipt). Cercetătorii moderni, cum ar fi James Romano, susțin că în prima sa inițiere, Bes era o reprezentare a unui leu care se ridica pe picioarele din spate (leul, ca Forță a Vieții; stema veche a Daciei avea o piramidă și doi lei rampanți, față în față). După cea de-a treia perioadă intermediară, Bes este adesea reprezentat doar cu capul sau fața, adesea purtată ca amuletă. Imaginile divinității au fost ținute în case și a fost descris în mod diferit față de ceilalți zei. În mod normal, zeii egipteni au fost prezenți din profil, dar Bes a apărut și în portret prezentat din față, ithyphallic (cu falusul aflat în erecție) și, uneori, în tunica unui soldat, astfel încât să pară gata să lanseze un atac asupra oricărui rău care se apropie.

El speria demonii din case, așa că statuia lui a fost pusă ca protectoare. Bes a fost un protector de uz casnic, în toată istoria egipteană, devenind responsabil pentru sarcinile atât de variate precum uciderea șerpilor, lupta împotriva spiritelor rele, urmărind copiii și ajutând (prin lupta împotriva spiritelor rele) femeile în muncă (și astfel prezentându-l pe Taweret la naștere). În mitologia egipteană, Taweret (de asemenea scris Taurt, Tuat, Taouris, Tuart, Ta-weret, Tawaret, Twert, Taueret și în greacă Θουέρις, Thouéris sau Toeris) este zeița egipteană a nașterii, protecției și a fertilității. Numele „Taweret” ( Tȝ-WRT ) înseamnă „ea care este mare” sau pur și simplu, „mare este”, o adresă de pacificare comună a zeităților periculoase. Ea este de obicei descrisă ca un biped hipopotam de sex feminin cu atribute feline, sânii umani de sex feminin căzuți, și partea din spate a unui crocodil de Nil. Ea poartă de obicei epitetele „Lady of Heaven”, „amanta Orizontului”, „Ea care elimină apa”, „Doamna apei pure” și „Doamna nașterii și Casei”. Trimitere la apa pură poate avea legătură cu potopul planetar care are loc periodic. Din moment ce îndepărtează răul, Bes simbolizează și lucrurile bune din viață: muzică, dans și plăcere sexuală.

Mai târziu, în perioada Ptolemeică a istoriei egiptene, au fost construite camere, pictate cu imagini ale Bes și ale soției sale Beset, despre care egiptologii au crezut că au fost create în scopul vindecării problemelor de fertilitate sau a ritualurilor generale de vindecare. Multe măști și costume de „Bes” din timpul Noului Regat și de mai târziu au fost descoperite. Acestea arată o uzură considerabilă, considerată a fi prea mare pentru utilizarea ocazională la festivaluri, și, prin urmare, se consideră că au fost folosite de către artiștii interpreți sau executanți profesioniști, sau că au fost închiriate. În Noul Regat, tatuajele cu zeul Bes se găsesc pe coapsele dansatorilor, muzicienilor și fetelor servitoare. La fel ca mulți zei egipteni, închinarea la Bes sau Beset a fost exportată în străinătate, iar zeul a dovedit popular la fenicienii și ciprioții antici, dar și în Creta minoică. La sfârșitul anilor 500 î.Hr., imaginile lui Bes au început să se răspândească în Imperiul Persan, de care Egiptul a aparținut la vremea respectivă. Imaginile lui Bes au fost găsite în capitala persană Susa și la fel de departe, ca în Asia Centrală. De-a lungul timpului, imaginea lui Bes a devenit mai „persană” în stil, așa cum a fost descris, purtând haine pe frizele persane. Insula Balearică din Ibiza îți trage numele actual de la acest zeu, adus împreună cu primii coloniști fenicieni din anul 654 î.Hr.

Acești coloniști, uimiți de lipsa oricăror creaturi veninoase pe insulă, credeau că este insula Bes. Mai târziu, romanii l-au numit Ebusus. Bes este zeul pitic egiptean al muzicii, războiului, protector împotriva șerpilor, ghinionului și spiritelor rele. Piticii sunt proverbiala „cireașă” mitologică. Indiferent de mitologie sau civilizație, îi vei regăsi. De la gnomi și dwarfi, la pitici sau hobiții lui Tolkien. Mitologia nordică și irlandeză vorbește adesea despre micii oameni. Dar cu precădere, un zeu pitic este mult mai interesant. Numele lui este Bes si este o figură grotescă. Același nume era folosit în Egipt pentru a descrie numeroase zeități și demoni. Acestea erau  Aha, Amam, Hayet, Ihty, Mefdjet, Menew, Segeb, Sobdu și Tetetenu. Toate aveau caracteristici asemănătoare zeului asociat. Astfel, Bes sau Bisu este un zeu ascuns și foarte complex. Nu a fost o figură mitologică înțeleasă pe deplin. Dar, în timpul Egiptului antic, a ajuns unul dintre cei mai populari și răspândiți zei. Însă nu se știu prea multe despre originile sale obscure. Nașterea fiind un fenomen ce putem spune că este imaginea inversată din oglindă a Morții (Thanatos; ca fenomen de graniță, dintre cele două Tărâmuri) și care nu poate exista fără aceasta, aduce sufletul omului în lumea materială, într-o lume de durere, ce nu-i este chiar la îndemână. Se crede că rădăcinile sale pot fi africane sau estice. Dar în Egipt era atestat ca un zeu puternic încă din timpul Regatului Vechi. În timp, reprezentarile lui Bes s-au schimbat de multe ori. Se credea că este un zeu caritabil, ajutând oamenii și făcând fapte bune. A fost asociat în mod special cu protejarea copiilor. Adesea era reprezentat alături de tânărul Horus. Îl proteja pe acesta în drumul său spre maturitate (proteja noua specie umană care se năștea odată cu trecerea unui prag al timpului; sfârșit și început de lume). Deasemenea, era protectorul gravidelor. De multe ori era reprezentat alături de zeița-hipopotam, dar și asociat cu Re sau Hathor.

Înfățișarea lui părea să fie cea a pigmeilor africani (în ideea că procreerea se întâmpla la un nivel microscopic, al tainei și al seminței aproape invizibile). În special reprezentările din Regatul Nou (cca. 1550–1070 d.Hr.) ne prezintă o figură de statură mică, cu barbă, picioare scurte, un cap foarte mare și ochi pe măsură. Câteodată are limba scoasă și coadă de leu (Leoaica Sarmis=Forța Vieții; ritualul cozii din Vechea Religie Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali). Bes era declarat și zeul pitic egiptean al muzicii și războiului. După această perioadă, aparițiile lui Bes se schimbă. El apare îmbrăcat în piele de leopard (simbol al petelor (alba-neagra; calea de mijloc), ca și în cazul boului Apis ce nu era „unicolor”). Această piele „pătată” era purtată în timpul anumitor ceremonii. Alteori, zeul e îmbrăcat ceremonios și are o burtă imensă (semn al gravidității). Ca protector împotriva șerpilor este adesea înfățișat mușcând șerpi sau ținându-i în mâini (precum zeița Astarte). Astfel, el este avatarul demonului Aha, care ucide șerpii cu mâinile goale. Bes – zeul pitic egiptean al muzicii și războiului, purta chiar și instrumente muzicale. Uneori dansa, dar ținea în mâini săbii sau cuțite (dansul morții). Se crede că putea alunga spiritele rele. Datorită calităților sale, era adesea recunoscut ca o zeitate militară. Bes nu are un centru cultural sau un altar specific. Statuile sale au fost găsite în casa nașterilor la Dendera. La fel, în templele din Abydos și în toate casele din Egipt unde era adorat. Au fost găsite și multe picturi cu el în camerele palatului lui Amenophis II, la Malqata. La fel și în casele muncitorilor la Deir el-Medina. Bes nu a fost un zeu oficial al Regatului, nici un zeu exclusiv sau exclusivist. Era pictat pe oglinzi, borcane, perne, paturi pentru că se spunea că protejează somnul. Era zeul comun și popular al oamenilor de rând. Bes este un zeu fascinant și uimitor. În vremurile dinastiei Ptolomeu, îl găsim într-o cameră ritualică. Aceasta era legată de ritualurile de vindecare. Era iubit și în Cipru și în Siria, iar romanii îl înfățișau în uniforma de legionar (la datorie!).

Prezența misteriosul zeu-pitic Bes în cetatea getică de la Argedava aduce noi semne de întrebare legate de „comunicarea” ce exista între regatul dac și statul aflat pe malurile Nilului, dar și „partea comună” a credințelor acelor timpuri. Astfel avem și o confirmare a faptului că Zalmoxis ar fi deprins o parte a cunoștiințelor astronomice de la Pithagoras, iar pe altele de la egipteni, iar celălalt mare preot din vremea lui Burebista, respectiv Deceneu, ar fi călătorit „multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de proorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor”. Să privim zeitățile egiptene cu capete de animal și să le comparăm cu „mascații” ce vin în cete de Sfintele Sărbători de Crăciun („zilele zeilor”, sau „zilele pentru nimic”). Putem vedea similitudini incredibile ce au putut avea o bază comună acum mai multe mii de ani. Preoții egipteni erau și vindecători și nu este exclus să fi colaborat foarte bine cu cei geto-daci, în virtutea vechilor legături din cadrul Vechii Biserici Pământene Valaho – Egiptene a Geților de Aur Primordiali. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*