Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție

Dacă tot cerul planetei noastre este străbătut astăzi de mii și mii de avioane cu reacție, un merit pentru toate acestea îl are un mare român. Este vorba despre Henri Coandă (1886-1972), cel care este considerat părintele avionului cu reacție și pe care l-a experimentat pentru prima oară în lume în 1910, lângă Paris. Dar, invenția care l-a făcut celebru este „efectul Coandă”. Coandă s-a născut la 7 iunie 1886, la București, fiu al generalului Constantin Coandă al al franțuzoaicei Hayda Danet. Studiază la Liceul Sf. Sava, dar pentru că tatăl său îi dorea o carieră militară l-a făcut pe acesta să-l mute la Liceul Militar din Iași, pentru o educație mai severă. Acolo, tânărul Coandă devine un elev excepțional și foarte pasionat de matematică datorită locotenentului Ion Papură. Își continuă studiile la Școala de Artilerie din București, iar apoi pleacă în Germania la Technische Hochschule din Charlottenburg unde-și obține doctoratul în științe inginerești. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București. Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română.

Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici. Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910 și care a zburat la Yssy-les-Moulineaux. Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol, Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. În următorii ani se întoarce în Franța, unde a construit un avion de recunoaștere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume și altele.

În 1934 obține un brevet de invenție francez pentru „Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid”, care se referă la fenomenul numit astăzi „Efectul Coandă”, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacție. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele. Henri Coandă revine definitiv în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Henri Coandă s-a distins de-a lungul vieții sale printr-o creativitate uimitoare, concretizată în peste 250 de brevete de invenție, cu aplicații în cele mai diverse domenii. În perioada primului război mondial, a inventat rezervoare pentru hidrocarburi construite din beton armatDe asemenea, a descoperit materialul „beton-bois”, destinat prefabricatelor pentru construcții, lista invențiilor sale cuprinzând, de asemenea, tunul fără recul din dotarea avioanelor militare, proiectul unei instalații de desalinizare a apei marine etc.

Dar, pentru că nu pot cuprinde în paginile unei singure cărți toți creatorii și inventatorii români, voi aminti pe câțiva ce au schimbat cursul civilizației noastre spre progres.

Astfel, avem în 1950, un român ce încerca să rezolve setea de energie a civilizației, construind un dispozitiv despre care afirma, cu o jumătate de secol în urmă, că o să funcționeze veșnic. Așa se face că Nicolae Vasilescu-Karpen devine recunoscut pentru „Pila Karpen” sau „Pila termoelectrică cu temperatură uniformă”, un perpetuum mobil ce generează energie la nesfârșit fără a primi vreo intervenție din exterior. La 56 de ani de la apariția ei, pila încă funcționa și este așezată într-un seif la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București.

Anastase Dragomir inventează la începutul secolului XX  o versiune timpurie a scaunului ejectabil, dar suficient de sofisticată, ce a fost testată cu succes atât în Franța, la 25 august 1929, cât și în România, pe aeroportul Băneasa, în luna octombrie a aceluiași an. Scaunul ejectabil  era confecționat dintr-un scaun detașabil, prevăzut cu două parașute, ce putea fi catapultat vertical dintr-o aeronavă sau din orice alt dip de vehicul în caz de urgență.

Petrache Poenaru nu este numai cunoscut drept primul român care a călătorit cu trenul în 1831, ci și pentru invenția sa ce a revoluționat domeniul obiectelor de scris  și care este folosită și în prezent de milioane de oameni. „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”, brevetat în 1827, este primul stilou modern inventat de Petrache Poenaru și  precursorul stiloului inventat în  1863 de Brissant și Coffin și perfecționat 20 de ani mai târziu de către Watterman.

Întemeietorul ingineriei mecanice în România, Teodor Drăgu, a introdus sistemul de frânare automata cu aer comprimat, iar în 1887, sistemul  de încălzire cu abur a trenurilor, coordonând și construirea mai multor locomotive cu abur.  Lui i se datorează, de asemenea, și prima  folosire a combustibilului lichid la locomotive.

La lunga listă a inventatorilor români mai putem trece pe sibienii Hermann Oberth (cel care a lansat prima rachetă cu combustibil lichid) și Friedrick Albert Bock (care a inventat fibra textilă sintetică), pe Ștefan Odobleja (inventatorul ciberneticii), dar și pe Traian Vuia și Aurel Vlaicu,  pionieri ai aviației mondiale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*