Primul oraș iluminat electric din Europa a fost Timișoara

Din cauza necunoașterii și a accesării doar a informațiilor facile și nerealiste, în mintea multora, România ultimelor două secole pare să fie una a subdezvoltării tehnologice, în raport cu marile puteri occidentale. Realitatea este însă cu totul alta, dacă ar fi cunoscută: în multe direcții, România a dat tonul și a fost chiar pionier la nivel european sau chiar mondial. Printre multe alte reușite se distinge și evenimentul din data de 12 noiembrie 1884 când, în Timișoara, au fost aprinse 731 de lămpi electrice, o premieră în Europa, lucru care a transformat orașul de pe Bega în primul oraș iluminat electric din Europa. În acea zi, lămpile incandescente cu filament din cărbune au iluminat un traseu stradal cu o lungime de 59 de km, o performanţă realizată în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Company Ltd.”, cu sediul la Viena. Pe timp de noapte, până şi cele mai înguste străduţe au devenit puncte luminoase pe harta oraşului, datorită lămpilor incandescente cu filamentul din cărbune, sporind protecţia, dar şi confortul celor care se plimbau prin urbea de pe Bega la ore târzii.  Iată cum întâmpina presa vremii inaugurarea acestui eveniment: „Lumina lămpii electrice este puternică şi întrece de departe pe cea a flăcării cu gaz; lumina este de tot blândă, aproape identică cu luciul lunei, nu numai că nu conturbă vederea ochiului, ci şi o îndulceşte oarecum“ („Luminătorul“, nr. 76/22 sept. – 4 oct. 1884).

Momentele esențiale din domeniul energetic pe care le-a traversat orașul de pe Bega au fost: 1882 – în 15 decembrie, Primaria încheie un contract de concesionare cu societatea Anglo-Austrian Bruch Electrical Companz Ltd. pentru iluminarea electrică a străzilor din Timișoara; 1884 – premiera europeană: în 12 noiembrie s-au pus în funcțiune 731 de lămpi de iluminat electric pe străzile Timișoarei, în lungime de 59 de kilometri. Lămpile incandescente erau cu filamentul de cărbune; 1889 – 12 iulie, începe alimentarea cu energie electrică a tramvaielor care erau trase de cai; 1893 – 1 ianuarie, Uzina Electrică a Timișoarei a fost cumpărata cu 200.000 de florini de la societatea engleză și intră în proprietatea comunală sub denumirea de Uzina Electrică a Orașului Timișoara; 1910 – 3 mai, se pune în funcțiune Uzina Hidroelectrica, echipată cu trei turbine; în timpul războiului și în perioada următoare dezvoltarea uzinei a stagnat. 1938 – la 1 aprilie, au fost unificate Uzina Electrică și Tramvaiele Comunale și s-a înființat Întreprinderea Electromecanica Timișoara, care a funcționat până în anul 1948, anul naționalizării; 1942 – În timpul razboiului, iluminatul public a fost scos din funcție în 16 septembrie, cu excepția a 63 de lămpi camuflate. S-au depus mari eforturi pentru menținerea instalației în funcțiune; 1948 – După naționalizare se comasează CET Timișoara cu CET Arad și se separă activitatea de transport cu tramvaie Timișoara. Noua unitate s-a numit Societatea de Electricitate Banat, care după un an, în 1949, se va redenumi Întreprinderea Regională de Electricitate Timișoara – IRET; 1995 – În proiectarea rețelelor electrice de medie și joasă tensiune s-au introdus soluții noi; se modernizează posturile de transformare; se dezvoltă sistemul informatic; se modernizează iluminatul public. În prezent – a fost implementat Sistemul Informatic Integrat SAP, un sistem informatic complex integrat, care asigură condițiile unui management performant al tuturor activităților specifice din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice. În anul 2004 – 19 iulie, a fost semnat contractul de privatizare a celor două Filiale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica Banat și Electrica Dobrogea S.A., cu investitorul „Enel SpA”, societate din Italia, realizându-se astfel prima privatizare din sectorul energetic.

Este adevărat că la Sulina, în oraşul aristocrat de pe vremea Comisiei Europene a Dunării ce funcționa aici, în anul 1882, Sir Charles Augustus Hartley, cel supranumit „părintele Dunării“, a adus din Statele Unite ale Americii de Nord primul generator electric cu care a iluminat interiorul Palatului Comisiei Europene a Dunării de pe faleză, dar şi grădinile şi cheul. Din anul 1903, de beneficile electricităţii au parte avut parte şi locuitorii cosmopolitului oraş. În acelaşi an, şi la Bucureşti se inaugurează o reţea de iluminat şi se pune în funcţiune o centrală electrică ce asigură printr-o linie electrică de 2 kV curent continuu iluminatul palatului de pe Calea Victoriei.

Dar Timișoara, datorită interesului municipalității și a spiritului novator al locuitorilor, a devenit primul oraș cu străzi iluminate electric din Europa, iar de atunci aici și noaptea este lumină ca ziua, de peste 134 de ani. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*