Limes-ul nord-estic al provinciei Daciei romane urma traseul dealurilor submontane ale Carpaților nordici și orientali, având în castrele de la Ilișua, Livezile și Orheiu Bistriței centrele sistemului de apărare ale acestui sector al graniței. Castrul roman de la Livezile are o suprafață de circa două hectare și este amplasat pe platoul de la nord de satul Livezile (jud. Bistrița-Năsăud), în locul numit „Poderei”, lângă cimitirul evanghelic al sașilor. Este în stadiu de ruină. Acesta a fost o fortificație secundară, dar cu un rol strategic important, pe linia castrelor Cășei – Ilișua (Arcobadara) – Orheiul Bistriței – Brâncovenești (jud. Mureș), amplasate pe granița de nord a Daciei Romane (Dacia Porolisensis). Vatra actualei comune Livezile ocupă spaţiul situat la poarta vestică a Bârgaielor, un larg şi frumos teritoriu intens zbuciumat şi adânc frământat în lungul istoriei. Atestată încă din anul 1311, odată cu celelalte sate bârgăuane, localitatea cu populaţie săsească a purtat mai multe denumiri: Jaad, Jood, Iad (1311), Livezile Bârgăului (1964), Livezile (1968). Anul 1311 reprezintă o atestare comună a ţinutului primelor aşezări bârgăuane şi a actualei comune Livezile, care au făcut parte dintr-o singură mare latifundie oferită prin danie regală de Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, care dăruieşte, printr-un act datat la 24-II-1311, lui Ioan zis Henul, fiul lui Geubul din Bistriţa (Iohannes dictus Henul de Bystricia), drept răsplată pentru fapte de arme, o moşie cuprinsă între această localitate, Iaad (actualmente Livezile) şi Eppendorf (sat dispărut care se presupune a fi fost vatra străveche a bârgăuanilor, ocupată de saşi).
De la acest Ioan, zis Henul, se trage şi denumirea celui mai înalt munte din Munţii Bârgăului ce se profilează la orizont, pe stânga Heniul, înalt de 1612 m, pe care în prezent se află şi releul de televiziune. Vechea denumire a Heniului era Parângul, pentru bârgăuani şi Herugu, pentru someşeni. Cercetările arheologice au descoperit la Livezile ruinele castrului roman, dar și un drum atribuit romanilor, care se cunoaşte din vremuri imemoriale în Pasul Bârgăului, având tronsoane cu trăsături specifice, foarte bine conservate, ce pot rivaliza cu „Via Apia” din Roma. Acest posibil „Drum al romanilor”, denumit ca atare, dar şi „Drumul cel vechi” sau „Vârful Părăului”, urmărea culmea muntoasă ce străjuieşte bazinul hidrografic al Bârgăului de cel al Ilvelor şi al Dornei, având rol militar, de supraveghere şi apărare a imperiului. Acest drum, posibil roman, avea legătură cu „Castrul de la Livezile”, în acest caz existând legătura lui, foarte bine conservată, între satele Strâmba (Josenii Bârgăului) şi Dumbrava (Livezile). Asupra vechimii acestui drum există numeroase reţineri, dar şi părerea că ar fi construit de austro-ungari, sau că aceştia ar fi refăcut vechiul traseu roman, în ideea ocolirii Bârgaielor, cu religie neunită, printr-o legătură între Jaad (Livezile) şi localităţile din Valea Someşului, cu religie predominant greco – catolică. Indiferent de realizatorii acestor „drumuri romane”, austriece, sau poate chiar dacice, până la definitivarea unor cercetări geo-arheologice, în această direcţie, tronsoanele încă bine conservate ar trebui protejate prin stabilirea unor perimetre de protecţie. Marele nostru istoric Nicolae Iorga ajungând aici în Livezile (pe atunci Iaad) scria că „Nu seamănă deloc cu Iadul fioros care aşteaptă pe vinovaţii lumii acesteia”. Localitatea Livezile a fost şi este şi în present, o comună frumoasă, cu veche arhitectură tipic săsească, a unor case şi gospodării mari, în mare majoritate modernizate, având în centru Biserica Săsească, din sec. XV, şi pe cea românească, ortodoxă, Primăria şi „Muzeul de sub poartă” sau „Casa Săsească”, ce cuprinde mii de exponate, foarte interesante, începând din epoca primitivă şi până în zilele noastre. Este primul muzeu realizat în Valea Bîrgaielor și care chiar merită vizitat.
De curând Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei,au realizat un proiect în cadrul căruia vestigiile romane din Bistriţa-Năsăud, de pe tronsonul nordic al Limes-ului fostei provincii Dacia, au fost fotografiate din avion în vederea viitoarelor cercetări arheologice. „Au fost demarate o serie de zboruri la câteva puncte principale: castrul roman de la Livezile, turnurile romane zona Spermezeu-Sita, castrul roman de la Ilișua pentru obținerea unor fotografii aeriene extrem de necesare viitoarelor cercetări arheologice. Toate aceste activități s-au desfășurat în cadrul proiectului „LIMES. Frontierele Imperiului Roman în România”, proiect în care „Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud” este partener”, a anunţat instituţia de mai sus. Limesul este numele frontierei fortificate a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape întreaga Europă, de la Nistru și Marea Neagră și până la limesul lui Hadrian (valul lui Hadrian) din Scoția de azi, având deci o lungime totală de mii de kilometri. Pe această linie de graniță legiunile (armatele) romane au construite diverse fortificații cu scopul de a păzi teritoriul imperiului, pentru a da alarma imediat când se apropiau de graniță oștiri străine, și mai ales pentru a supraveghea circulația de graniță, pentru care ele încasau vame. Frontiera era de obicei compusă din: un drum ce urma linia hotarului, un așa-numit „val de pământ”, ca o ridicătură înaltă de circa 3 m, cu o lățime de circa 10–12 m, întărit pe porțiuni cu palisade (care, fiind de lemn, s-au pierdut aproape în totalitate) sau, în unele locuri, cu ziduri de piatră cu șanț de apărare, precum și, din loc în loc, cu turnuri de pază și chiar garnizoane militare complete, bine organizate, numite „castru” („castrum romanum”). Se bănuiește că la nevoie, din turnurile de pază se transmiteau mesaje la cele imediat învecinate prin semnale de foc codificate, acestea ajungând din turn în turn până la castrul cel mai apropiat. Astfel, o alarmă de pericol se putea propaga rapid din orice punct de pe limes, pentru a chema în ajutor pe militarii din castre. Resturi de fortificații de la limes (valul de pământ, șanțul, fundamente de turnuri etc.) se mai disting pe teren în unele locuri până și în ziua de azi. Pe teritoriul României – al fostei Provincii Romane Dacia – se găsesc următoarele secțiuni de limes: limes Alutanus, limes Transalutanus și Brazda lui Novac (limes). Prin studiile aeriene efectuate se pot face cercetări mai ample asupra modului în care erau legate aceste fortificații și cum comunicau între ele. Prin punerea în valoare a unor potențiale obiective istorice și turistice in zonă se pot atrage vizitatori și crea un „vad” cultural de amploare. (G.V.G.)
Lasă un răspuns