Încă 200…

La 18 iulie 2006, transmteam câtorva agenții de presă următorul text:

„APEL  CĂTRE… TURNĂTORI

Încă de prin 1996, de cînd am terminat de scris romanul Nu eşti obligat să mori tîmpit, cu subtitlul Mărturia informatorului, tot încerc să explic, în diferite interviuri la Radio, în ziare, la TV, mai de curînd la conferinţa de presă organizată de Teatrul Naţional, cu prilejul premierei piesei mele, Comedie roşie, că o greşală de tinereţe, ca aceea a semnării unui angajament cu Securitatea comunistă, nu trebuie să te facă robul acestei rătăciri.

De aceea Apelul meu de azi li se adresează tocmai celor care au făcut pactul cu diavolul. Lor le spun: Aveţi curajul, călcaţi-vă pe inimă şi mărturisiţi-vă. Societatea noastră, aşa pestriţă cum e ea, n-a condamnat pe niciunul dintre cei care au recunoscut că au colaborat cu Securitatea – cazurile mitropolitului Corneanu, al scriitorului Paleologu sunt grăitoare. Iar cel al Preotului din Ardeal – difuzat de BBC – este chiar relevant: după ce le-a marturisit enoriaşilor despre legăturile lui cu Securitatea, numărul acestora a crescut.

Mulţi se scaldă în iluzia că, dacă au fost membri de partid, ca urmare a unei decizii date de Ceaușescu, nu au dosare de colaborator sau informator. Se înşeală: Securitatea ar fi fost, cu adevărat, tâmpită, dacă nu şi-ar fi păstrat, într-un sertar special, urmele activităţii lor. Ea se află microfilmată. Mai mult, în aceste micro-filme se găsesc – cu certitudine – şi rapoartele sau notele informative ale celor care, după Revoluţie, au pus mâna pe propriile dosare de la Securitate. Unele guri rele spun că ar mai exista chiar un al doilea rând de microfilme, pentru cazuri de forţă majoră. Şi dacă spionul Caraman, aflat la Paris pentru a subtiliza documente NATO, dădea, în ţară, un raport de două-trei pagini, iar KGB-ului sute, nu este exclus ca Securitatea însăşi să fi predat sovieticilor – ca orice subordonat disciplinat, al treilea rînd de microfilme. Şi ele să se afle azi în arhiva KGB-ului… Mă rog, fostul KGB!

Aşa că, domnilor informatori, nu vă culcaţi pe-o ureche! Chiar dacă n-aţi procedat ca mine – adică să vă anunţaţi obiectivul – aveţi totuşi motive suficiente să vă deconspiraţi, mai cu seamă dacă aţi fost siliţi, şantajaţi, forţaţi, ameninţaţi cu diverse represalii, să semnaţi nefastul angajament. Iar dacă l-aţi iscălit, dar nu prea aţi fost productivi, e şi ăsta un motiv să nu vă mai ascundeţi trecutul Aşadar, curaj. În caz contrar, la deconspirarea de către CNSAS, care va veni inexorabil, veţi fi blamaţi. Şi nu doar voi, ci şi copiii voştri. Nu e păcat? Constantin Turturică, 18 iulie 2006”

Nu știu câte publicații mi-au preluat Apelul – eu l-am  regăsit în Ziua – dar mare efect n-a avut. Dovadă că, periodic, CNSAS-ul a mai deconspirat câte unul sau două nume de intelectuali respectabili – ca Stolnici, de pildă – care au colaborat cu Securitatea și care, culmea!, n-au avut curajul să-și plece capul și să recunoască, spăsiți: „Da, e adevărat!”. Nu. S-au grăbit că amenințe că vor face plângere la tribunal, evident, pentru calomnie. Nebănuind că va veni un nou val de deconspirari – cele 200 de nume ale colaboratorilor Securiății, publicate de revista 22, pare să fie începutul unei serii. Așa că, domnilor turnători, vedeți ce faceți!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*