Orașul Metsovo, al aromânilor din Pind: „Chini vini, oaspe!”

Colți de românime, ca și colții de lup dacic, așa aș numi aceste oaze de românitate, de vlahi și aromâni, care au rezistat pe spațiul peninsulei balcanice de mii de ani, chiar împotriva dorințelor populațiilor ce au venit din zări albastre și au dorit să le asimileaze, să le subjuge. Chiar dacă nu le place celor din țările unde se găsesc aceste „insule de Românime”, ei sunt acasă aici, în întreaga Europă și nu numai. Așa se întâmplă și cu frații noștri din Metsovo (Aminciu), ce trăiesc de mii de ani în capitala neoficială a vlahilor din Grecia. Dacă cineva ar avea curiozitatea de a căuta numele Metsovo pe Wikipedia, ar găsi următoarele informații: Meţovo (în aromână: Aminciu; în neogreacă: Μέτσοβο, Metsovo) este un oraş din nord-vestul Greciei (Munţii Pindului) cu o populaţie majoritară aromână (vlahă). Este un centru pastoral şi fructifer prosper. Mai multe mânăstiri, ca centre spiritiuale, se ridică în împrejurimi. Este şi unul din centrele culturale principale ale aromânilor. În anii 1941-1944, Aminciul a fost centrul „Principatului de la Pind şi Meglen, Voivodie a Machedoniei”, un aşa-zis „stat” auto-proclamat de Alcibiade Diamandis sub ocupaţia italiană şi „moştenit” de baronul ungur de origine aromână Gyula Cseszneky, când italienii au lăsat locul ocupanţilor germani. Populaţia locală nu a susţinut această iniţiativă, cum nu a susţinut nici proiectul liderului comunist Dimitri Vlahov de a întemeia aici o „regiune autonomă aromânească” după modelul sovietic, în cazul unei biruinţe a comuniştilor în războiul civil grec (1945-1949).

Autorităţile locale au proclamat loialitatea lor faţă de statul grec, pentru a evita acuzaţiile de „separatism” şi a păstra, pe cale paşnică şi pe lungă durată, patrimoniul cultural şi lingvistic aromân, conform articolelor despre limbile regionale şi minoritare (ETS 148) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În ghidul de țară editat de National Geographic (ediția în limba română din anul 2004), se precizează că vlahii sunt ultimii nomazi a Greciei. Interesant, nu? Poate cei de la National Geographic confundă transhumanța cu modul de viață nomad, specific altor etnii, dar în niciun caz nu poate fi „aplicat” acest nume vlahilor, fie că sunt de la nord de Dunăre sau de la sud de Dunăre, fie că sunt de pe coasta dalmată (Croația), sau din Albania, Ucraina, Slovacia sau Polonia. Numai aceste informații dacă le-ai avea ai fi foarte interesat ca român să vezi probabil ultima comunitate importantă de aromani din Grecia, la ea acasă. Așa că, la întoarcerea din Corfu și în drum spre Meteora (Grecia) puteți să faceți un popas la Metsovo. Din Egnația Odos se iese spre Metsovo pe un drum care șerpuiește pe versanții Munților Pindului și de unde se deschis priveliști amețitoare. Orașul se află la 1200 m altitudine, iar străzile din oraș sunt în pantă și foarte înguste.

Metsovo este însă ca o bijuterie și se distinge clar prin stilul arhitectural de celelalte orașe grecești de munte. Casele care stau agățate pe versanți și care îmbină într-un mod ce vine din vechime piatra cu lemnul, amintesc oarecum de construcțiile din satele noastre de munte și chiar de unele construcții din zona montană a Bulgariei. Locul cel mai animat al orașului este o superbă piață centrală, de jur împrejurul căreia sunt restaurante, locuri de cazare și magazine care vând artizanat local, vinuri, dar și faimoasele brânzeturi vlahești. Despre aceste brânzeturi numite azi „metsovone” și „metsovela”, au scris și cronicarii bizantini începând de pe vremea dinastiei Comnenilor, ele fiind foarte apreciate, inclusiv la curtea imperiala de la Constantinopol. Dacă cereți brânză, s-ar putea să primiți un răspuns în limba aromână, de genul: „Avemu caş di căşărie, oaie, capră…” Este un adevărat miracol modul în care au supraviețuit acești oameni ai muntelui, cu limba lor străveche, cu obiceiurile lor milenare, cu modul lor de viaţă şi meşteşugurile lor aproape nealterate în ciuda tuturor nenorocirilor prin care au trecut (deşi au fost cetățeni loiali sub toate stăpânirile). Şi tot un miracol este că deşi am evoluat istoriceşte în contexte foarte diferite, ne putem înțelege fără a recurge la o altă limbă de circulație internațională. Getul tot be – get rămâne. Urmași ai Geților de Aur primordiali, cei ce au salvat omenirea după ultimul mare potop planetar (rezidirea lumii), acești vlahi au acceptat modul de trai auster de pe vârful munților din întreaga Europă și au acceptat ca principala lor ocupație să fie creșterea animalelor, pentru că știau că aceasta ne va fi salvarea în cazul următorului cataclism care va veni. Animalele domestice vor supraviețui mâncând și iarba uscată și sărăturată după schimbarea ce va avea lor, iar din produsele lor, vom putea și noi, oamenii, trece peste acest impas periodic. Se pare însă că tinerii vor rupe încet-încet legătura cu această moştenire milenară.

Dintr-un reportaj al ziarului „Gândul”, din anul 2006, aflăm următoarele: „Moș Zisu, un bătrân impunător, îmbrăcat în tradiționalul veșmânt de culoare neagră al vârstnicilor (legătura cu legenda lui Negru Vodă, adevăratul creator și distrugător al Lumilor în materie – Vechea Biserică Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali – n.a.), vorbește cu regret despre timpurile în care el și mulți alți localnici aveau câte 50.000 de oi, răspândite în toți munții din jurul Metsovoului. Acum toate turmele vlahilor de aici, la un loc, mai numără 5.000 de oi, cât să aibă din ce face faimoasa brânză „metsovone”, vestită în toată Grecia. Cu acel simț al afacerilor specific vlahilor, locuitorii din Metsovo (Aminciu, în vlahă) s-au apucat, cu mic cu mare, de turism. Satul are 3.500 de suflete, cu cătunele dimprejur ajunge spre 5.000, dar în cele 18 hoteluri și nenumărate pensiuni mai mici pot fi cazați simultan 1.500 de turiști. Prin casele tradiționale vezi ba un sediu de bancă, ba birourile companiei grecești de telefoane, iar restaurante și cafenele sunt la tot pasul. Când mai dai cu ochii și de un Internet Cafe ascuns într-o căsuță toată numai lemn și piatră veche, ieșită parcă din povești, îți dai seama că Aminciu de azi a intrat hotărât în mileniul III. Cine nu are un mic hotel sau o pensiune face vin sau brânză care sunt cumpărate tot de turiști sau sculptează diverse suveniruri din lemn. Numai meșterii care lucrează mobilă căutată în toată Grecia nu depind direct de turism. În rest, cu mic cu mare, mai toți vlahii de aici așteaptă cu nerăbdare venirea iernii, când grecii iau localitatea cu asalt.” Dacă din piața centrală pornești pe o straduţă foarte pitorească şi foarte îngustă (circa 1 metru lăţime) care coboară până la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Metsovo, poți avea parte de o privelişte minunată asupra văii. Biserica poartă hramul „Sfântului Nicolae Vlahul” martirizat de turci la Trikala, pe 17 mai 1617. Toți românii care trec prin Munții Pindului către vestul Greciei, pot petrece câteva clipe de neuitat, vizitând un loc cu adevărat minunat. În drum spre Corfu (sau alte insule Ionice; Zakynthos, Lefkada, sau Kefalonia) sau Meteora, puteți avea și „surpriza” numită Metsovo. De la Giurgiu până în Metsovo sunt 870 km care se parcurg în 9 ore și 40 minute. Pe autostrada Egnația Odos se plătește aproximativ 10 euro pe sens. Prețul mediu pentru o noapte de cazare este de 30 euro. Drumul care se desprinde din Egnația Odos șerpuiește printre munți și în doar câțiva kilometri poți admira privelistea satului „etajat”, cu aspect tipic de stațiune de ski. De pe drumul principal admiri casele dezvoltate mai degrabă pe verticală decât pe orizontală, cu două, trei sau chiar patru etaje, cu pereții din piatră și acoperișuri acoperite cu țiglă sau ardezie.

Chiar dacă nu toate casele sunt la fel de vechi și mulți locuitori și-au construit pensiuni, au făcut-o respectand perfect arhitectura locală, așa că nimic nu deranjează ochiului din tot ansamblul cocoțat în munți. Mușcate roșii sau în diverse nuanțe de portocaliu, roz, corai abundă la fiecare fereastră, iar culorile vii din ferestre se continuă în stradă unde la fiecare pas găsești o tavernă, un magazinaș de suveniruri, o patiserie frumos ornată. Condițiile geografice au impus această dezvoltare pe verticală și totodată o organizare a spațiilor de parcare în pantă, sau la subsolul clădirilor. Accesul e destul de dificil, mai ales când străduțele sunt înguste, întortocheate și extrem de aglomerate de mașini mici sau mari, dar și de pietoni, pentru că trotuarele lipsesc cu desăvârșire. Este un haos ordonat în care locuitorii se descurcă de minune fără să își atribuie diverse vorbe de duh unii altora, iar mica înțelegere funcționează de minune. Pe străduțe, aromanii se salută cu „ce faci?”, iar răspunsul vine repede „ghini”. Metsovo este și o veritabilă stațiune de munte și de ski, având un teleferic ce servește pe timpul iernii. Tot aici există Parcul Național „Valia Kalda” din munții Pindului, singurul loc din Grecia unde trăiesc urșii bruni. Se organizează excursii cu mașini de teren în parcul natural, sau spre lacul artificial „Aoos”, existând trasee special amenajate pentru doritorii de drumeții. În centrul orașului, vis-a-vis de parc, pe partea stangă se află biserica satului, „Agias Paraschevi”, cu o curte încăpătoare orânduită în jurul unui arțar umbros, iar pe partea dreaptă se află „Muzeul de Artă Modernă Averoff”, creat la inițiativa unui mare filantrop din Metsovo, a cărei statuie o veți găsi în parcul de care tocmai am vorbit. În toate satele aromâne veți vedea în centru localității un arbore mare, bătrân. Se spune că aceștia, atunci când hotărau să înființeze un sat plantau în centru un pom (de obicei platan), iar dacă pomului îi mergea bine, acolo ridicau și locuințele. Simbolul Pomului Vieții este unul milenar. Pe  meterezele Bisericii Omului de la Adamclisi apar, în spatele fiecărui reprezentant al unei semniții al poporului multietnic al Geților de Aur primordiali Pomul Vieții specific neamului lui. Acest Pom devine Arbore Genealogic mai apoi, pentru fiecare (Arborele genealogic este o reprezentare grafică între urmașii unei persoane, pentru a arăta schematic gradul de înrudire al acestora, în diferitele familii între ele.

Procesul de pregătire a arborelui genealogic al unei persoane sau a unei familii este o parte a științei genealogiece sau chiar și de etnografie. Relațiile dintre diferitele specii sau de alte entități, de la care se presupune că au un strămoș comun sunt reprezentate de arborele filogenetic. În științele auxiliare ale istoriei se vorbește de arbore genealogic numai în cazul în care, gradul de înrudire este reprezentat grafic în formă de arbore). „Testul” pomului era o modalitate de a testa voința divină, de a afla dacă locul e bun sau rău, dacă viața viitoare  a satului va curge cum trebuie în acel loc și va fi ferită de rele, pentru că locurile nu sunt neutre – cum am spune noi azi – ci încărcate de un spirit al lor, care aduce fericire și noroc, sau dimpotrivă, neșansă și ghinion. Mircea Eliade ne vorbește pe larg în opera sa despre importanța Arborelui Cosmic și proiecția acestuia pe pământ. Toate satele din „Vlahohoria” (așa cum numesc grecii așezările locuite de aromâni) și toate cele 45 de sate din Zagori păstrează, fără excepție, acest detaliu „arhitectonic” natural, adică Pomul, care este inima așezării și în jurul căruia este construit satul. Este adevărat că Grecia a inventa „agora”, dar nu acesta este tipul cel mai vechi de piață; acesta aparține vechilor aromâni (vlahi; Geți de Aur primordiali) adunați în jurul Marelui Arbore din timpul începutului de lume ce a venit după ultimul mare potop.

De altfel, la Iliohori, Dobrinovo, sat aromân din Zagori de răsărit, se află unul dintre cei mai bătrâni pomi din Grecia. Acesta are o circumferință de 11 metri, iar crengile formează o coroană de 35 de metri în diametru. Sub el se desfășoară întreaga viață a comunității; acolo se adună cogeabașii, acolo se țin sărbătorile, acolo se întâmplă totul. Urcând în munți întâlnești localitățile Kalarrytes (Călărași) și Syrrako (Seracu, Săracu), Stau față în față pe doi versanți opuși. Jos în vale este mănăstirea vlahă de la Kipina, a cărei biserică se continuă cu o peșteră naturală, lungă de 20 de kilometri (în ideea unui zeu Mitra, născut din piatră, dintr-o peșteră; și Iisus s-a născut într-un grajd găzduit într-o grotă – mesaj: „la rezidirea lumii nu va sta piatră pe piatră”).  Satul Kalarrytes (Călărași) este atestat de pe la anul 1000, când era locuit tot de vlahi. La nord de Dunăre nu avem încă un sat atestat la acea vreme. Kalarrytes și Syrrako aveau relații comerciale importante, cu Veneția și Franța. Făceau țesături prețioase și bijuterii. În Zagori (din slavă: „dincolo de munte”) mai sunt 45 de sate, spre granița cu Albania, locuite tot de aromâni. Peisajele sunt de poveste, iar dintre acestea se decupraeză ca unicat canionul râului Vikos, intrat în cartea recordurilor datorită pereților lui ce ajung la un kilometruînălțime. Zagori este un loc încă sălbatic și natural unde se vorbește vlaha.

La Metsovo (Aminciu), bătrânele duminica la slujbă poartă costum popular. În zonă avem satele aromânești Ameru, Doliani, Tristeno, Flamburari, Băiasa, Perivoli. Pensiunile și tavernele de aici au nume – grafiate cu alfabet latin sau grecesc – precum: „La munte”, La moară”, „Casa Caldă”, „La casa di lemnu”, „La codru”, „La noi”, de parcă ești cumva acasă. La Anthusa, Lipinița, lângă nelipsitul mare platan, este o inscripție ce spune: „Chini vini, oaspe!” „Oaspe” înseamnă „prieten”, așa că veți fi bine primiți aici de frații noștri aromâni. Sper ca v-am convins că Metsovo (Aminciu) merită vizitat, chiar și pentru o după-amiază, în drumul vostru spre insulele grecești unde vă veți petrece un concediu de neuitat. Veți descoperi un orașel superb unde mai mult ca oriunde vă veți simți „ca acasa”.

Chini vini, oaspe!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*