Viața în… „cost sharing”

Dar de ce să-l ni-l ia cu de-a sila?… Că poate devine poporul vigilent și iese în stradă… Și nu le mai ies alte grozăvii neconstituționale, mult mai grave. Mai bine îl lucrează chiar cu instrumentele delicate ale democrației. Că în setul de inox al „implementării/consolidării democrației” mai există și un forceps, asta e!, parte de ghinion neluat în seamă (trei decenii). Și apoi, de unde să aibă habar omul simplu ce se poate face printr-o „intervenție” macroguvernamentală?…

Guvernanții s-au repliat. Nu mai trag de Pilonul II să semene îmbrânceala lor cu banii noștri a naționalizare. Vorba Istoriei: dacă o faci să semne a altceva (nici măcar să semene, ci doar să-i dai un nume derutant!), poți să faci și un genocid în masă, nu?!

Așa că, Pilonul II devine „opțional”! Păi,’ nu în asta constă esența democrației: libertatea de a alege? Fie și ca impresie a existenței posibilității de a opta… Că esența asta „tare” a ajuns să stea într-o fiolă pe care o va sparge Statul, când va avea nevoie, nu se mai spune la „prospect”. Pentru că pentru o democrație funcțională nu există prospect… Sau cel puțin nu ne-am îngrijit noi să creionăm unul în aproape trei decenii postdecembriste (decenii nu atât de democrație cât de atacuri la democrație…). Ar fi fost mai important chiar decât piatra aia funerară pe care ne-am mai bătut o dată (și atât!) capul să o punem la căpătâiul unui sistem defunct. Ce s-a zvârcolit a moarte, dară care, fără o lustrație (măcar atât!), a renăscut în ceea ce ar putea deveni chiar coșmarul democrației noastre: somnul rațiunii…

Tehnica de lucru e simplă. Îi lăsăm norodului impresia că are un drept fundamental, acela de a alege, ba, o să-i și subliniem cât de important este să aleagă. Iar pentru a-i face „alegerea” mai ușoară, în cazul de față, aplecarea mai grabnică spre ceea ce trebuie să aleagă, mutarea banilor de pensii în Pilonul I, se vor croșeta și scenarii ce vor face sinistrele fonduri de investiții din deja trecutul nostru de contemporani (!) să pară simple adieri de „vânt” față de ceea ce pot stârni guvernanții.

Am uitat cum a aranjat „Statul” (de fapt, „ei”!) lucrurile când o companie privată de asigurări a devenit prea vocală vizavi de ce voia să facă statul cu banii noștri din pensiile private? Cum a fost pus sistemul privat cu botul pe labe după ce s-a dat o amendă uriașă, nici până azi motivată credibil (bașca legal…)?

La fel se va proceda și acum… Ba, vor apărea și „dovezi” (că între timp guvernanții nu au stat degeaba, au întins capcane fondurilor de pensii private, au agățat cuie, au pus piuneze!) că administratorii de acolo, dacă nu și-au bătut deja joc de banii deponenților, tocmai se pregăteau să o facă.

Tot nu va fi suficient de credibil? Mergem mai departe! Antamăm o coadă de topor, îi dăm „mălai” să-și cumpere parcele în Madagascar și îl punem să facă un matrapazlâc exact cât să dovedească intenția de fraudă și pentru ceilalți. Că dacă nici la generalizarea răului nu se pricep guvernanții, atunci la ce?!

Or, chiar și cu o simplă campanie de intoxicare iar deponenții vor avea tot dreptul să acționeze, cu mult înainte de a se întreba unde este adevărul… Iară când vor sta să caute și un răspuns, după ce-și vor fi mutat deja banii, oricum nu va mai conta. Banii de pensii vor fi acolo unde au vrut guvernanții: la temelia pilonului bugetar. Cât să susțină șubreda structură a statului, a prezentului tot mai peticit cu banii noștri pe mai multe generații

Statul nu mai are bani… Nimic nou. Dar nu lipsa banilor ar fi o problemă. Ci lipsa de viziune a celor ce ne conduc. Care nu știu să facă bani, ci doar să-i cheltuie pe cei luați cu japca, guvernanții rămânând în mare parte niște fătuci de prompter de partid. Fără analize proprii, fără curajul de a-și asuma anumite decizii.

Se simte prăpădul, guvernanții aducând Statul în situația de a-și pune fustele în cap pentru un ban la buget. Dar cum nici un privat nu va trage pe centura politică pentru a da bani unei traseiste depășite, atunci, guvernanții devin agresivi. Și vor lua de peste tot.

Iar pentru asta au pregătit și un nume ispititor: Împrumuturi de stat cu dobândă zero. Că așa face mârlanul ajuns în fundul gol: deși nu are un chior în buzunar strigă că dă împrumuturi. Și fără dobândă.

Unde bat aceste „împrumuturi” atât de generoase? Simplu. La inserarea, la început prin neprihănite „note de subsol”, a principiului „cost sharingului”.

Vor începe cu învățământul (prin „implementarea unui sistem de acordare a unor credite în vederea susținerii cheltuielilor legate de accesul, studiul și întreținerea elevilor/studenților”), unde, dacă țara va accepta aceste „împrumuturi” fără dobândă, care ne vor înrobi copii, statul va ajunge să scadă din cota sa de participare. Se va ajunge să se „îngrijească” doar de banii profesorilor (mărite, să nu comenteze liderii de sindicat măgăria!), restul finanțărilor necesare urmând să vină dinspre progeniturile cu drag de școală și părinții/tutorii acestora. Că dacă ultimii tot fac bani pe afară, măcar să-i trimită în țară cu folos, nu după modelul altui fost sinistru, ministrul Rus.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*