Municipiul Târgoviște, cel ce urma să devină capitală a României într-un plan care a rămas doar în forma sa teoretică, are ca „perlă a coroanei” sale istorice Cetatea de Scaun ce tronează aici, ca obiectiv turistic de prim rang. Fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, Târgovişte, a fost, vreme de 350 de ani, cea mai importantă zonă culturală, comercială şi militară din Ţara Românescă. De aici se emiteau „actele de domnie” şi tot aici se înscăunau, sau detronau, domnitori celebri. Târgovişte este cunoscută ca fiind și „Cetatea celor 33 de voievozi”, dar istoric, numărul lor real este de 40.
Primul domnitor de la Târgovişte a fost Mircea cel Bătrân (1386-1418), chiar dacă el nu a stat în Târgovişte, fiind domnul Ţării Româneşti (Maior Valachia). I-a urmat fiul său, Mihail (1409-1420), care îi era şi asociat la domnie lui Mircea cel Bătrân. Ultima domnie, dar una frumoasă, în care Târgovişte a înflorit cultural şi nu numai, a fost cea a lui Constantin Brâncoveanu, care a refăcut Curtea Domnească în totalitatea sa. „Domnia a început la Târgovişte cu Mircea cel Bătrân, chiar dacă el nu a stat în Târgovişte, pentru că el era domnitorul. El îi dă calitatea de capitală Târgoviştei, pentru că în 1396, un cavaler bavarez Hans Schiltberger, care luptase în bătălia de la Rovine, când a venit ca să lupte cu cruciada, la care a participat şi Mircea, spune într-o cronică mai târzie, că a trecut spre Rovine, prin cele două capitale ale Ţării Româneşti, Argeş şi Târgovişte” ne spune istoricul și jurnalistul târgoviștean George Coandă (două capitale avea Țara Românească, cu două Valahii (Mare și Mică), așa cum era și în Moldova (cu două Moldove, cea „de sus” și „cea de jos”; principiu reluat din Vechea Biserică Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali, pe principiul Egiptului de Sus și Egiptului de Jos). Deci atunci Târgovişte exista ca oraş.
Din 1396 şi până în 1714, când a fost ridicat din domnie Constantin Brâncoveanu, timp de 350 de ani, Târgovişte a fost capitală, uneori împărţind cu Bucureştiul acestă „onoare” (pe vremea lui Vlad Ţepeş). „Unii domnitori stăteau la Bucureşti şi veneau şi la Târgovişte”, ne mai spune istoricul George Coandă. Orașul Târgovişte se dezvoltă rapid, în primul rând datorită construirii drumului comercial care făcea legătura între Braşov şi portul Brăila, situat în extrema estică a statului muntean, iar în cel de-al doilea rând datorită poziţiei strategice a oraşului, devenit în anii 1368-1369 refugiu al familiei domneşti şi principalul centru de comandă al operațiunilor militare din timpul războiului dintre Vladislav Vlaicu şi regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conflict finalizat prin înfrângerea oştilor maghiare pe frontul de luptă de pe valea Ialomiţei.
Pentru informarea turiștilor, la intrarea în Cetatea Curții Domnești din Târgoviște există o placă de marmură pe care sunt trecuți „Cei 33 de voievozi” ce își leagă numele de această cetate, dar.. ei nu sunt de fapt doar 33, ci mai mulți (40). Cum s-a ajuns la acest neadevăr istoric? „S-a întâmplat în 1973. A fost o eroare a celor de la Muzeul Judeţean. Au pus atunci un muzeograf care nu era istoric de meserie, era un învăţător, să adune toţi voievozii care au domnit la Târgovişte. Era dispoziţie de la Bucureşti să se pună în valoare trecutul istoric şi, după vizita lui Nicolae Ceauşescu şi a generalului francez Charles de Gaulle, la Curtea Domnească, a spus dictatorul să punem în valoare şi noi domnitorii, că am avut unii importanţi la Târgovişte. Era indicaţie de partid. Acel muzeograf nu s-a uitat bine în documente şi a omis anumiţi domnitori. Nu sunt domnitori importanţi, au domnit o scurtă perioadă, dar contează la număr pentru că ei au domnit aici şi au emis acte în acea perioadă”, adaugă George Coandă. Și astfel au fost șterși din istorie șapte voievozi… Este adevărat că, în Ţara Românească, la acea perioadă, domnitorii erau la mâna boierilor bogaţi care îi trădau la Istanbul. „Erau schimbaţi precum mânuşile în teatru. Erau boieri trădători care făceau trădări la Istambul, dând bani mulţi sultanului. Sultanul îi schimba. Din când în când mai apărea câte unul mai tare: un Vlad Ţepeş, un Mihai Viteazul, un Brâncoveanu, care a stat un sfert de secol. Restul erau schimbaţi din cadrul aceleiaşi familii. Nu întotdeauna se impunea domnitorul prin războaie. Sultanul trimitea pe un om de bază, punea flamura neagră pe umărul domnitorului şi îl mazilea. A doua zi era schimbat cu altul. E o istorie complicată a Ţării Româneşti”, crede Coandă.
Și iată cum turistul român sau străin pleacă din Târgoviște cu ideea „Cetății celor 33 de voievozi”, nimeni necorectând în vreun fel acestă eroare impardonabilă. O fi bine așa?
Lasă un răspuns