Municipiul Constanța, în afară de vecinătatea undelor albastre ale Mării Negre, cu întreg potențialul turistic aferent, mai are o taină a sa, intimă. În străfundul gliei sale se ascund încă valoroase artefacte ale celor care au populat orașul acum mii de ani, când acesta purta numele antic de Tomis. Astfel, inițiativa forurilor locale de a efectua săpături în zona peninsulară din Constanţa, pentru înlocuirea vechilor conducte, au dus la o descoperire extraordinară pentru arheologi. În anul 2004, în zona dintre Piaţa Ovidiu şi actualul Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, au fost scoase la lumină fragmente dintr-o splendidă statuetă de marmură albă, întruchipând-o pe Zeiţa Venus sau Zeița Diana. Interesant la această descoperire este faptul că statueta actuală din vitrina muzeului MINAC este formată din două fragmente.
Cele două fragmente ale statuetei (capul şi corpul) s-au potrivit perfect (ca într-un joc de puzzle), deşi s-au găsit în două şanţuri diferite, în acelaşi loc, dar la 31 de ani distanţă în timp. Mai exact capul zeiţei a fost găsit de arheologi în anul 1973 și depus în colecțiile MINAC, iar corpul cu braţul drept au fost descoperite în anul 2004, cu ocazia săpăturilor sus amintite. Arheologul Octavian Mitroi, cel care a descoperit în 2004 fragmentele din corpul zeiţei, ne-a declarat că acestă statuetă a fost ca un „copil” al prof. Zaharia Covacef (Zizi, cum o cunoșteau colegii), specialist în sculptură antică, regretat arheolog implicat în recuperarea, restaurarea, expunerea şi cercetarea acestei piese. Octavian Mitroi susţine că a fost un mare noroc să descopere, la distanţă de trei decenii şi în acelaşi loc, cele două piese: „Aşa ceva se întâmplă extrem de rar”. La rândul său, arheologul Constantin Chera a declarat că cele două fragmente ale statuetei s-au potrivit perfect. „Din păcate, lipsesc unele părţi din anatomia statuetei, iar arheologii speră să le găsească cu prilejul altor săpături. Statueta este executată din marmură de cea mai bună calitate, iar zeiţa este aşezată pe un soclu pătrat. Piesa este datată din sec. II d.Hr. Colega mea, care din păcate nu mai este printre noi, Zizi Covacef, era de părere că statueta o întruchipează pe Venus. Eu, însă, sunt convins că este vorba de o Diana (Zeița Vânătorii – n.a.), pentru că la picioarele statuetei apar urme ale unor animale, iar în jurul umerilor este sugerată o tolbă cu săgeţi. În plus, pe umărul stâng este sugerată existenţa altui animal, eventual a unei păsări (Mama Gaya Vultureanca? – n.a.)”, a subliniat arheologul Chera. Chiar dacă statuetei îi lipsesc braţul stâng de la umăr, piciorul stâng de la genunchi în jos, mâna dreaptă, piesa are o valoare deosebită.
„Întreaga piesă, inclusiv soclul şi suportul de susţinere din spatele zeiţei, este lucrată dintr-o singură bucată de marmură. Realizarea soclului este iarăşi foarte interesantă: partea de jos, susţinută de patru picioare, are forma unui altar (symbol al pământului întins, al pământului cu patru colțuri, ca teren de vânătoare al Zeiței Diana – n.a.). Statuia este executată cu multă acurateţe, trădând mâna unui sculptor meşter de atelier mare, de influenţă microasiatică. Diferenţa de nuanţă dintre cap şi restul statuetei se datorează patinării acestuia din cauza mediului: capul a stat în vitrină timp de 31 de ani, perioadă în care corpul a fost protejat de solul în care a fost găsit”, potrivit descrierilor făcute de Zaharia Covacef. Arheologul Octavian Mitroi a subliniat că, din păcate, cercetări sistematice de amploare nu se mai pot face, deoarece „situl Tomis” a fost suprapus de actuala aşezare urbană a oraşului și din acestă cauză „s-au produs distrugeri însemnate”.
Iată cum din pulberea mileniilor mai apare câte o splendoare antică spre a ne delecta privirile și a putea fi mândri de înaintașii noștri, cei ce realizau astfel de opere de artă și care își bucurau cu ele viața lor cotidiană. (G.V.G.)
Lasă un răspuns