Cartea „Iulian N. Vlad. Confesiuni pentru istorie” (Editura Proema, Baia Mare 2017, 817 p.), prefațată de acad. Dinu C. Giurescu, este un dialog și un testament: „ […] Las urmășilor mei faptele, așa cum au fost ele, să le judece ei, să le aprecieze, să le cântărească și să dea verdictul, pentru că, fără îndoială, un verdict până la urmă va prevala. […] În ce mă priveşte, tot ceea ce am făcut, am făcut gândindu-mă la popor şi la ţară. Pentru acest motiv, pot privi în ochii oricui. […] Peste un număr de ani, îşi va da verdictul şi istoria, care va fi scrisă fără ură şi părtinire, cu privire la evenimentele din decembrie 1989 şi la rolul pe care l-am avut şi eu, şi instituția pe care o conduceam atunci, în acel moment de răscruce al destinelor ţării noastre. De aceea, vă solicit un singur lucru: sentinţa pe care o veţi da dumneavoastră să coincidă cu verdictul Istoriei, pentru ca să nu fie infirmată de această. Vă mulţumesc”. (General-colonel Iulian N. Vlad).
Fiind vorba de confesiuni, cartea a fost lansată la Slatina, Brăila, Vaslui, Craiova, Tg. Jiu…, mă simt obligat să relatez cum l-am cunoscut pe gen. Vlad, pentru că e greu de imaginat interlocutori mai diferiți, la antipozi. Un consilier academic pe viață în Germania, cu „România în sfera de interese a marilor puteri, 1774-1990”, un doctorat ce depășea autocefalia unei culturi și șeful Securități demonizate: „Securist-Terorist!”. Și totuși, în mod paradoxal, o atmosfera de empatie reciprocă, fără prea multe cuvinte, s-a instalat de cum am dat mâna. Pentru că nu îi eram un necunoscut, i-am promis, dacă-l interesează tematica mea, că-l voi ține la curent și nu mică mi-a fost mirarea când m-a sunat de ziua mea și mi-a confirmat primirea unor analize, folosind, în glumă, câteva fraze în germană, care evident, nu-i era străină. Avea umorul discret, neostentativ al unui intelectual, care într-o altă conjunctură istorică, ar fi fost un profesor apreciat, pentru că era autentic.
Oamenii slabi sunt brutali, gălăgioși, nepoliticoși și clachează în momente de criză. Geneneralul Iulian Vlad era exact contrariul. Blând, discret, de o politeță curtenitoare de modă veche, nu ridica niciodată vocea, se exprima mereu liniștit, cu măsură, ca cei resonsabili, de care depinde soarta altor oameni în vreme de criză. S-a văzut asta în decembrie 1989, când, alături de generalul Gușă au salvat integritatea statului, țara de un carnagiu și mai ales de o invazie militară din est, sud și vest.
Personal, îi sunt recunoscător că m-a recomandat în Consiliul științific al revistei „Periscop”. Publicațiea Serviciului de Informații Externe are o rubrica de analize social-politice, cam ce fac și eu de decenii în turnul de fildeș privilegiat, protejat de lege, ca să fac față presiunilor de tot felul. Astfel de analize întocmesc, după cum se știe și cei din serviciile secrete, chiar dacă nu atât de liberi și dezinteresați, ca universitari tot timpul în agora, supuși altor constrângeri.
Dacă în Rusia, K.G.B.-ul a lichidat Partidul găunos, marxist-leninist, păgubos Imperiului, în a două țară ortodoxă că mărime, Securitatea a eșuat în a opri marșul victorios al Partidulului comunist P.M.R., P.C.R., F.S.N., P.D.S.R., P.D.L., P.S.D., dar a împiedicat cu succes un războiu civil cu „60.000 de morți”, planificați. (inventaţi de cei interesaţi şi anunţaţi cu mult tam-tam de agenţii postului de radio „Europa liberă” – n.r.). Consecințele, uneori cutremurătoare, nu numai pentru acad. Giurescu, le vedem și în cărțile la fel de dramatice și bine documentate, „Factorului intern. România în spirala conspiraţiilor” și „Fereastrei serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, ale generalului Rogojan și mai ales în faptul că cinci milioane au votat cu picioarele, cum spun americanii, s-au băjenit în vest, unde se nasc deja mai mulți români decât în țară̆.
La înmormântarea de la Cimitirul Ghencea-militar, pentru care, firește, am venit din Germania, generalul Vlad, care a refuzat să tragă în propriul său popor, fapt pentru care a fost amenințat cu plutonul de execuție, care a refuzat să participe la un război civil regizat, a dejucat planul unei invazii străine și a fost condamant la 25 de ani de pușcărie, care a fost expus la opt atentate, „Partidul” i-a refuzat onoruri militare. În cuvântul său la catafalc, în față unei mari mulțimi de oameni, generalul Rogojan prefigura această carte – „testament, pentru istorie”.
Dacă în arhitectură, cheia de boltă reprezintă piatră din vârful unui arc arhitectural, fiind simultan elementul de susținere al întregii structuri, „Iulian N. Vlad. Confesiuni pentru istorie”, este cheia de boltă a „Factorului intern. România în spirala conspiraţiilor” și „Fereastrei serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, cele trei cărți însumând două mii de pagini, fără de care nu se poate intalege mai nimic din ultimele trei decenii. Am toată considerația și încrederea că muncă generalilor Vlad și Rogojan va da roade, prin adevăr la demnitate și renașterea României. Habent sua fata libelli!
Lasă un răspuns