Lisabona, mirabila coincidență…

Lisabona te copleșește prin numărul mare de clădiri istorice, implicit prin bisericile și muzeele sale. Totul este aici artă și istorie, religie și cultură, ca întreaga Portugalie, de altfel, căci oriunde mergi, la Porto, Evora, Fatima, Braga, Cascais (unde a trăit o perioada Eliade), Estoril (legat de Blaga și Carol II), Santarém, Coimbra sau Faro, această țară mică își dezvăluie măreția milenară.

Și pentru noi, românii, Lisabona este un simbol de evadare și protecție. Am avut șansa să stau câteva săptămâni la Lisabona, perioada în care m-am documentat și am scris un amplu scenariu pentru un serial pe care l-am numit „Mirabila coincidență”, pentru că Lisabona a fost locul unde s-au intersectat viețile a trei personalități: exilul lui Carol al II-lea, care avea să sfârșească la Estoril, faimoasa stațiune din apropiere de Lisabona, un fel de Las Vegas al Europei, iar la Legația României au lucrat o perioadă de timp Lucian Blaga și Mircea Eliade. Blaga și-a scris aici, pe malul Atlanticului, multe din poeziile sale, inclusiv „Mirabila sămânța”, iar Mircea Eliade multe studii, printre care și „Jurnalul portughez”, poate cel mai interesant jurnal românesc, document rarisim despre viața intimă a lui Eliade, despre familia sa, dar unde găsim și multe explicații privind perioada intrebelică, legăturile cu legiunea, pagini despre Carol al II-lea, impresii despre război și politica românească, implicit mărturisiri unicat, tuburătoare, despre Nae Ionescu și Mihail Sebastian, prietenul trădat al lui Eliade.

Pregătisem excelent acest film, găsisem înțelegere și în Portugalia, la ministerul culturii, care mi-a aprobat să filmez gratuit unele obiective, cum ar fi vila în care a trăit Carol al II-lea, găsisem și un sponsor, un mare iubitor al României, dar nu am găsit sprijin în România. Este marele meu regret că nici TVR, unde lucram, nici CNC, unde am depus dosarul proiectului, nu s-au arătat interesate de realizarea unei asemenea documentar, conceput ca docudramă, o pagină unicat din istoria culturii și politicii românești! Mare păcat! Va mai face cineva vreodată așa ceva? Blaga a găsit aici, în Portugalia, cea mai perfectă echivalență pentru cuvântul „dor” – saudade. Dovadă că aici și-a scris volumul „Nas Cortes da Saudade / La curțile dorului”.

Cei care vizitează Lisabona, o să afle la tot pasul despre cel mai mare cataclism natural care s-a abătut asuora orașului: cutremurul apocalptic din 1755, urmat de un tsunami și de un mare incendiu, care a distrus orașul aproape în intregme. Scenariul apocaliptic s-a repetat și în 1988, când un mare incendiu a distrus toată zona comercială a orașului, inclusiv faimoasa Praça do Comércio. În al doilea război mondial, Portugalia a fost o țară neutră, de aceea ea a fost leagănul multor refugiați.

Am rememorat acest loc, fiindcă istoria Lisabonei are similitudini izbitoare cu istoria Gibraltarului, adică e impregnată de urme feniciene și romane, vizibile și din avion. Fenicienii au numit acest loc Alis Ubbo, „Golf încântător”, iar Julius Caesar, „Felicitas Julia”. Paralela merge și mai departe, fiindcă Lisabona, ca și Gibraltar, a fost ocupată de vizigoti, cucerită de Mauri, apoi de către portughezi, ca în 1260 să devină capitala Regatului portughez. Portugalia a fost un regat foarte puternic, cu mari exploratori geografici, iar în urma cuceririi unor colonii, Lisabona a devenit unul dintre cele mai bogate orașe ale Europei. Se spune că decăderea lui s-a datorat în mare parte ocupației spaniole (1580-1640). Dar orașul și-a revenit și azi este la fel de bogat ca în trecut.

Lisabona poate fi considerat un oraș al reconstructiilor. Așa este și Piața Restauratores, Piața Pombal, bulevardul Libertății și faimosul ascensor Santa Justa, un punct de atracție turistic de neevitat. Tot ce s-a construit nou, păstrează patina vechiului, oricum, este marcat de o arhitectură aparte, cum ar fi Turnurile Amoreiras, magnificul Oceanarium, complexul Vasco da Gama și alte centre culturale și muzeale. Aici m-am întâlnit pentru prima oară cu numele lui Santiago Calatrava, care a construit stația Oriente, așa cum peste ani avea să construiască la New York stația de la World Trade Center. Pe Calatrava aveam să-l cunosc direct la New York, în Manhattan, la vernisajul expoziției sale „Recent Works” de la Marlborough Gallery, unde mi s-a dezvăluit că un emul al lui Brâncuși, evident, în zona sculpturală, fiindcă Calatrava este cunoscut ca fiind cel mai important architect urban al momentului.

Dar se vede clar și Apeductul, construit în stil roman, pentru aprovizionarea orașului cu apă potabilă. Un erou al Lisabonei este fostul prim ministru Marques de Pombal, care a reconstruit orașul după cutremurul din 1755.

Iar când am zburat spre New York, cu un Airbus gigant, un zbor perfect, cu un serviciu impecabil, avionul a făcut o rocadă de 180 de grade deasupra Lisabonei, de parcă a vrut să ne vâre bine în ochi celebra statuie monumentală a lui Iisus, care o concurează pe cea de la Rio de Janeiro. Evident, cele mai pregnante imagini sunt podurile mai sus amintite. La începutul podului 25 de Abril, care marchează intrarea peste răul Tejo în Lisabona, se află și monumentul Jesus Christ, aflat pe dealul Almada, de unde se vede capitală Portugaliei ca din avion. E o perspectivă gigantică, așa cum ai din New Jersey când privești New York-ul peste Hudson River.

Lisabona este unul dintre cele mai importante porturi ale Europei, oricum, cel mai important de la Oceanul Atlantic, fiind un mare constructor de nave, iar industria pescuitului este cea mai activă. Numeroase detalii despre această activitate, despre lumea portugheză în amănunt, cititorul interesat le poate află din romanul meu „Utopia” (2010).

Pe malul Oceanului, când parcurgi impresionantă faleză, sunt alte importante monumente, simboluri ale civilizației portugheze, Mănăstirea Jerónimos, fondată de regele Manuel I, și Turnul Belém, ca observator portuar, monumente aflate pe lista patrimoniului UNESCO.

Apoi ai imaginea foarte clară a răului Tajo (anticul Tagus), care se varsă în Oceanul Atlantic. În apropierea răului se află și cel mai vechi cartier, Alfama, cu o rețea fascinantă de străduțe în pantă străbătute de tramvaie de epoca (Lisabona are și un muzeu al căleștilor de epocă). Ca și despre Roma, se spune că Lisboa (nume dat de portugezi) e situată pe șapte coline!

Fenomenală este vederea orașului din avion. N-am zburat până acum niciodată cu TAP, cu transportul aerian portughez, despre care se spun multe neadevăruri. Dar compania realizează zboruri perfecte. Și are un personal model, plin de eleganță, plăcut, ca și limba portugheză, foarte vocalică, dulce, seamănă mai mult cu româna decât spaniola. Când am venit de la Malaga, am traversat Lisabona pentru a ateriza pe aeroportul principal, „Humberto Delgado”, care este chiar în interiorul orașului, fapt unicat în lume, căci poți ajunge repede în oraș, nu necesită deplsari costisitoare, nu e la distanță, ca Otopeni de București, de pildă, sau că JFK de New York. Și zborul de aterizare a fost la mică înălțime, așa că am putut distinge clar locurile importante, precum celebra piață din inima orașului, numită Baixa, apoi în partea veche Castelul Sao Jorge, situat pe cea mai înalta colină a orașului, de pe terasă căruia se deschide o panoramă măreață, unde ai în ochi și faimoasa catedrală „Santa Maria Major”.

Am revăzut Lisabona, un oraș splendid, unul dintre cele mai vechi și frumoase din Europa. Are și istorie, e puternic și pe verticală, dar are și modernitate, ba monumentalitate, putând fi comparat cu San Francisco, dacă mă gândesc la măreția și frumusețea celor două gigantice poduri care îl străbat, podul Salazar (25 de Abril) și podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa (peste 17 km).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*