Situată în localitatea Pasărea, din comuna Brănești a județului Ilfov, Mănăstirea Pasărea se află pe malul râului cu același nume, râu ce formează un minunat lac chiar în jurul mănăstirii, după care străbate cea mai mare pădure de lângă Bucureşti, pădurea Cernica-Pasărea. Pentru a ajunge la ea, turistul, credincios sau mirean, va trebui să meargă din șoseaua de centură a capitalei, pe DN 3, înainte de localitatea Brănești, pe un drum comunal, spre satul Pasărea. Aici, oglindindu-se în albastrul apelor și reflectându-se în verdele vegetației bogate, ochii vor vedea amsamblul architectural unic al acestui așezământ monahal, având Codul LMI (Lista Monumentelor Istorice): IF-II-a-B-15301.
Prima atestare a mănăstirii datează din anul 1813, când aici se afla o biserică din lemn ridicată de arhimandritul Timotei, stareț pe acea vreme la Mănăstirea Cernica. Biserica mare, cu hramul „Sf. Treime” are ctitor pe Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, fiind zidită între anii 1846 –1847. Pictura inițială în frescă, în stil neobizantin, a fost realizată chiar de pictori aduși special de la Muntele Athos. Catapeteasma este din lemn de tei sculptat, iar icoanele împărătești sunt pictate și îmbrăcate în argint aurit. Biserica de cimitir cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în 1834 și este pictată de Nicolae Polcovnicu și ucenicii săi în anul 1838. Clopotnița mănăstirii aflată la intrarea în incintă are 25 de metri înălțime, iar fosta trapeză a fost organizată ca muzeu. Colecția muzeului cuprinde icoane din lemn din sec. al XVIII-lea de școală italiană cu influență grecească, școală grecească, icoane pe sticlă – școala din Țara Românească, icoane îmbrăcate în argint, icoane din Palestina, cruci din filigran și sidef, evanghelii și cărți din sec. al XIX-lea, goblenuri din sec. al XIX-lea, o stampă-acuarelă de Szatmari, cu regele Carol I participând la slujbă. În incinta mănăstirii se află și un atelier de croitorie unde se confecționează haine preoțești. Într-una din cele peste 30 de case monahale ale așezământului mănăstiresc a locuit și a lucrat cunoscutul sculptor Gh. Anghel (1904 – 1966). Aici a sculptat busturile lui Eminescu și Pallady și tot aici s-a stins din viață, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii. În acest cimitir și-au mai găsit odihna profesorul compozitor de muzică psaltică Ion Popescu Pasărea, generalul Cămărășescu, colonelul Macca, Alexandra Șuțu, soția doctorului Carol Davila și alții. O parte din aceste monumente funerare sunt opere ale sculptorilor Gh. Anghel și Carol Storck (1854-1926) și ale arhitectului Heidewich, aleile cimitirului apărând ca o adevărată galerie de artă.
Din punct de vedere geografic, teritoriul pe care se află Sfânta Mănăstire Pasărea, face parte din Câmpia Vlăsiei, situată la o altitudine care variază între 50-100 m faţă de nivelul mării. Numele de Câmpia Vlăsiei a rămas de la vestitul Codru al Vlăsiei. Resturi ale acestui codru se mai păstrează şi astăzi în Judeţul Ilfov. Datorită celor două ape curgătoare – Dâmboviţa şi Colentina, această zonă a Vlăsiei a fost locuită de oameni din vremuri imemoriale. Aceste ape, potolite în numeroase lacuri bogate în peşte şi păsări sălbatice, în tufişuri întinse de stuf, papură şi trestie, îngemănate cu codrul Cernica-Pasărea, au oferit poporului din zonă, un sistem natural de apărare şi refugiu din faţa numeroaselor încercări istorice la care a fost supus, cât şi un valoros rezervor de hrană şi materiale necesare vieţii. Labirinturile de stuf şi codrul din împrejurimi au oferit adăpost de asemeni şi vestiților haiduci locali.
Legenda înființării la anul 1813 a Mănăstirii Pasărea, spune că starețul Mănăstirii Cernica, Arhimandritul Timotei, a fost rugat de trei călugărițe să le facă și lor un mic schit în pădurile din jur. Starețul Timotei a pornit alături de ele și încă un părinte prin desișul codrului. Pe cale, tot timpul i-a însoțit o pasăre care zbura prin copaci și ciripea într-un fel anume. Când au ajuns la locul unde se află actuala Mănăstire, pasărea s-a așezat pe un stejar bătrân și ciripea din ce în ce mai tare, de teamă ca nu cumva să nu fie sesizată. La tulpina stejarului era un mușuroi mare de furnici. Atunci starețul Timotei, îndemnat de Duhul Sfânt, a înfipt toiagul în pământ și a zis: „Aici să fie altarul bisericii”, apoi a binecuvântat locul acesta și, întorcându-se către maici: „Să vă înmulțiți ca furnicile acestea”. Iar de la pasărea aceea ce i-a însoțit în codru, primul schit care s-a înființat aici s-a numit „Pasărea”, denumire care se păstrează și astăzi. Când a pus piatra de temelie a complexului mănăstiresc de la Pasărea, Sf. Calinic avea experienţa ctitoriei de la Cernica, pe care a căutat s-o imite arhitectural şi pictural. Şi Mănăstirea Pasărea, ca şi Cernica nu a fost înconjurată de ziduri înalte de piatră, cu metereze şi drum de strajă, cum sunt mănăstirile din nordul Moldovei, ci are un gard simplu, din beton. În schimb are portal, iar turnul clopotniţei este retras şi prins în ansamblul chiliilor în formă de “U”. Spre deosebire de structura clasică a mănăstirii româneşti, în care chiliile sunt lipite de zidul de incintă, la Mănăstirea Pasărea acestea sunt înlocuite cu construcţii de tip „casă de locuit”, într-o arhitectură populară românească tipică sec. XVIII şi XIX, desfăşurându-se de o parte şi de alta a drumului de incintă care înconjoară suprafaţa propriu-zisă a Mănăstirii.
Biserica Mănăstirii Pasărea este monumentul principal al întregului complex. Plasată în mijlocul incintei, aceasta se remarcă prin mărime și eleganţă, simplitate decorativă şi echilibrul proporţiilor. Datorită dimensiunilor sale (39m lungime şi 17m pe axul longitudinal al barelor laterale din zona naosului), poate fi apreciată fără greş drept o impunătoare catedrală. Arhitectura bisericii Mănăstirii Pasărea reprezintă o sinteză originală şi reuşită a unor elemente din structura bisericilor din sec. XVII-lea din Ţara Românească. Are formă treflată cu navă centrală şi pridvor, dar prevăzut cu ferestre. Este dotată cu trei turle de formă octogonală. Cea mare este deschisă până în plafon; este centrată faţa de axul Bisericii şi susţinută de naos. Are 4 ferestre dreptunghiulare situate pe laturile cardinale, care împreună cu cele 10 ferestre practicate în pereţii laterali ai bisericii, aduc lumină în interior. Acoperişul nou şi strălucitor este din tablă zincată. Pereţii laterali, înalţi de cca. 8 m sunt împărţiţi în trei registre. Interiorul spaţios este împărţit în pridvor, pronaos, naos şi altar. Deasupra uşii la intrarea în pronaos se află pisania scrisă cu litere chirilice. Se păstrează pictura în frescă, restaurată de pictorul Toma Lăscoiu, în perioada 1980-1982. Tâmpla Bisericii este cea originală, sculptată în lemn de tisă la Viena. Ea reflectă influenţe occidentale precum: coloane cu cornişe în stil corintic; ornamentele şi stucaturile cuprind bogate motive florale şi viţă de vie îmbrăcată în foiţă de aur. Fiecare detaliu este lucrat cu o minuţiozitate extremă, iar privitorul este copleşit de bogăţia şi măreţia întregului ansamblu.
Pașii mă conduc către ieșire și, o dată ieșit afară, parcă aud un cântec de pasăre ce vine din păpurișul aflat în jurul lacului, ce încearcă să spună ceva… Sau mi s-a părut…
Lasă un răspuns