REALITATE
Extremele sunt insuportabile, marcând drama omului, dualismul.
Succesiunea modelului anulează esenţialitatea la cel mai profund nivel, neţinând cont de bipolaritatea libertăţii. Există posibilitatea alegerii: petala iluziei sau spinul realităţii?
În fapt au aceiaşi esenţă absolută, unul amăgeşte, iar celălalt trezeşte.
Să nu ceri niciodată libertate pentru că o ai, dar nu eşti conştient de asta, de aceea există sclavi. Curajul de-a călătorii către marea competiţie a principiilor e o stare binecuvântată de Dumnezeu, în care spiritul este suveran. Săracul nu ştie că-n casa lui se-ascunde o comoară şi-şi trăieşte decepţiile purtând cicatrici pe frunte.
Spiritul vrea să evadeze, însă, somnul vieţii zguduie micul univers ce adoră efemerul alegând moartea în locul nemuririi. În toată această dezordine ascuţită se aud încă acorduri de Bach ce-şi aduc aportul la simfonia inimilor, eliberând bătrânul orologiu din gherele timpului.
Jucăriile stau cuminţi şi tăcute în pod. Sania melancoliei şi renii preistorici întorc pentru o clipă fiinţa spre lumea copilăriei unde pruncii poartă straie de gală inaltandu-şi palmele deasupra ruinelor lumii. Totul e mistic.
-CUVÂNTUL ESTE CURCUBELUL ALFABETULUI-
O LUME
Are părţi ascunse Luna. Drumul violaceu ce duce către latura ei incongnoscibilă, trece prin temniţa alba ce deschide poarta către ecosistemul planetelor.
Lumina ce întâmpină tăcerile este un poem sublim, ca o năframă fină ce mângâie trupuri ascunse în clişee nevinovate. Această experienţă mistică, dincolo de crusta aparenţelor, răzbate într-un miros de noapte încărcat de aur şi parfum. Modalităţile
elegante prin care traseul karmatic operează desprinderea de trecut, dă omului pios libertatea de-a fI.
Dumnezeu în Eminenţa Sa este un intermediar preţios ce lasă severitatea dimineţii să străpungă corzile tăcerii. Dincolo de umbră, jocul besmetic şi feeric, rod al energiei întregului, rupe vraja odiseelor neconditionând nimic. Lumea este un tablou vechi, valoros, ce-şi continuă drumul regal spre autocontrol, încercând să-şi depăşească slăbiciunile. Bărbia întunericului nu are nici o putere. Inimile caste şi-au pus pe frunte ramuri de măslin, experimentând extazul în aşteptarea momentului trezirii.
Un glas lăuntric se infiltra în trup ca o sirenă ruptă din mare, transformând frământările ego-ului gânditor în surprize astrale. Uneltele minţii lucrează uneori cu probabilităţi matematice ce modifică variabilele loteriei genetice schimbând conceptul realităţii după bunul plac.
Probabil a fost doar o iluzie, o apocalipsă declanşată artificial, un accident atomic secundar, paradoxurile unor ignoranţi care vor să schimbe lumea, distrugând-o.
– Fluturele când se-apropie de foc îşi sacrifică aripile. O face totuşi dar nu ştie ce implică –
EFECTE
Am avut curajul să călătoresc printre lupi şi-am simţit forţa distructivă a pietrelor deşertăciunii şi nemernicia inconştienţei colective. Mai bine trăiesc frigul şi tremurul Siberiei, decât să accept resturile zeilor.
Un animal metafizic îmi dă târcoale încercând să-mi invadeze memoria. Sângele vocalelor a curs peste şoapte închinându-se în faţa curenţilor imperiali. Am simţit muşcătura gerului astral şi fiordul cuvintelor bolovănoase, dar am rezistat căci sentimentele mele făceau piruete într-o stare de tranşă.
N-am plantat niciodată otravă şi n-am permis profesorilor de morală să-mi dea speranţe oarbe. În Turnul de Fildeş este o tăcere fără chip, nu ştii cine urmează să ucidă. Trăim imprevizibilul pe viu, unii au colţi de aur. Clipa flămândă priveşte la viitorul care scârţâie trist, un biet pribeag condamnat la speranţă. Ce va fI?
Întrebându-mă, era să-mi prind tâmpla în moara iluziilor, dar în ultimul moment mi-am spălat chipul cu gânduri. Nu este vremea să cerşim îndurare, am greşit destul, am văzut Universul sângerând de-atâtea ori.
O conştiinţă sfărâmată încearcă să înoate singură către liman, n-o
aşteaptă nimeni, doar palate ingenunchiate.
CE DEZAMĂGIRE . . .
Lasă un răspuns