Despre poeta Renata Verejanu în „Anul Renata Verejanu”

La propunerea Academiei Europene a Societății Civile din Basarabia Românească, Centrul Academic Eminescu a inaugurat în 16 Ianuarie 2017 ineditul și generosul proiect literar, cultural, artistic și patriotic  „Anul Renata Verejanu”, anunțat de către Elena Dabija, reputata Doamnă Director  al  Centrului Academic Eminescu, în cadrul evenimentului dedicat lansării primului roman al trilogiei „Geniul invizibil”, reprezentând  a cincizecea carte a inegalabilei scriitoare basarabene Renata Verejanu, despre care, distinsa amfitrioană, a „postulat”: „Creând permanent evenimente de o rară frumusețe, poeta s-a creat pe sine, a demonstrat că e o personalitate cu caracter, cu demnitate, cu dragoste față de neam și țară”.

Fiind o scriitoare incomodă regimului totalitar, aflată în consemnul aparatului represiv proletcultist, a reușit să publice abia începând din 1989, nu doar în limba română, ci și în engleză și rusă, debordând de forță creatoare și inspirație mai ales după 2009.  Începând din 2014 își internaționalizează notorietatea prin lansarea proiectului transfrontalier Festivalul Internațional de Poezie – Renata Verejanu, după ce  s-a implicat activ în manfestările de renaștere a conștiinței naționale sub egida „Limba Noastră Română” și, implicit,  în proiectul de larg răsunet al academicianului Mihai Cimpoi, Congresul Mondial al Eminescologilor. Doar și publicând cele trei antologii de mare întindere și valoare – Ofranda omeniei, Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare și Poetul Dintre Milenii – și organizând an de an festivalul internațional căruia i-a consacrat propriul nume de excelență,  Renata Verujanu este percepută drept cea mai performantă personalitate contemporană din spațiul basarabean și un  ambasador inegalabil al românismului cultural în lume.

Notorietatea și recunoașterea unanimă a personalității Renatei Verejanu, în calitatea de romancier, poet, prozator, eseist, scenarist, regizor, jurnalist, moderator de emisiuni, organizator de festivaluri și concursuri și, nu în ultimul rând,  de expert și militant civic, o plasează pe prolifica scriitoare și gânditoare în areopagul valorilor autentice românești și universale de la sfârșitul mileniului doi și începutul mileniului trei, prin activitatea publicistică de mare valoare, descrisă plastic și sintetic drept o „ploaie de cărți”, de către acad. Mihai Cimpoi, autorul unui sugestiv și expresiv portret scriitoricesc și civic al Renatei Verujanu, „poetă atât de angajată în luptele noastre politice, culturale, dar și în luptele sufletești” și care „nu poate să accepte condiția de învinsă”, remarcând „spiritul justițiar al poetei”, dar și„meritul deosebit de a cultiva formula poeziei de inspirație socială și națională…”

Nu puțini scriitori, creatori de artă, critici, jurnaliști, universitari, academicieni și oficiali de marcă scriu și colocviază despre realizările „surioarei mele întru limbă, neam și patriotism”,  așa cum îmi place să o gratulez public și publicistic pe fenomenala Renata Verejanu, între ale cărei numeroase și prestigioase  inițiative se situează Festivalul-Concurs Internaţional al Talentelor Lumii „Micul Prinţ” și Festivalul Internaţioal de Poezie – Renata Verejanu, dedicate descoperirii și încurajării  copiilor și tinerilor creatori de literatură și muzică.

Parcurgând numeroasele articole și prezentări biografice din mediul publicistic digital, aflăm și despre  numeroasele ONG-uri lansate de către Renata Verejanu, printre care Academia Europeană a Societăţii Civile,  Federaţia din Moldova a Cluburilor UNESCO, Organizaţia Mondială a Copiilor Talentaţi,  Agenţia de Presă a Tinerilor Jurnalişti, Revista „Micul Prinţ”, Ziarul „Copiii Europei”, etc., dar și despre  conexiunea specială a scriitoarei la nivelul Consiliului Europei prin intermediul ONG-urilor domniei sale care au dobândit dreptul de consultant și participant activ la dezbarteri și decizii. Aflăm, de asemenea, cât de lungă este lista evenimentelor prilejuite de festivaluri, spectacole literar-artistice, lansări de cărți, conferinţe, colocvii în cadrul Cenaclului „Grai Matern”, întâlniri cu cititorii din Basarabia și nu numai și alte apariții și contacte publice este impresionantă.

Onorat fiind de invitația fondatoarei și coordonatoarei Festivalului Internaţional de Poezie – Renata Verejanu, la III-a ediție – 2016, Chișinău, de a face parte, alături de distinși confrați de breaslă, din juriul internațional al Concursului de Poezie și Eseu, nu mică mi-a fost bucuria să apar cu un medalion scriitoricesc în Antologia evenimentului și să primesc  „Diploma de Ambasador al Culturii Păcii” din partea remarcabilei editoare și titulare a proiectului ”Alternativa Societății – PAS”, Renata Verejanu, în numele Institului de Filologie al Academiei de Științe a Moldsovei, al Asociației Naționale a Oamenilor de Creație din Moldova, al Primăriei municipiului Chișinău și al Academiei Europene a Societății Civile, gest pentru care le mulțumesc și pe această cale, iar  poetei de valoare universală Renata Verejanu, în calitatea mea de modest confrate poet și co-editor, îi selectez spre publicare un prim un grupaj  de poezii în care m-am regăsit, fiind eu însumi un eminescian, rezonând pe aceeași lungime de undă a simțirii românești și a simțirii „eminești”, citându-i, totodată, un fragment din propria confesiune literară La Bucureşti eu am trăit o viață și asigurând-o că cel norocos și privilegiat sunt eu: „La Bucureşti e foarte uşor să deprinzi bunătatea, dacă eşti un om norocos. Aici îţi poţi descoperi cel mai bun prieten, de existenţa căruia nici nu bănuiai. (…) Hai, lasă şi tu o şoaptă dulce când te plimbi pe unul dintre cele mai lungi bulevarde sau te reţii în centrul istoric, sau cauţi un om frumos, sau ţi-i dor de un neam de oameni frumoşi…”

E puţin să-l admirăm

EMINESCU…
E PUȚIN SĂ-L ADMIRĂM!
Acest preludiu
În flăcări dezgolite de scrum și întuneric,
Reținut pe-o clipă
Pe marginea râpei ce duce-n oricine,
și răbdător oricum în crivățul credinței,
hoinărind chiar și-n deprinderea de a fi:
un arbore de-a fi, încuibat
cu roada în ochii noștri,
un vânt imens de solitar ce e
râvnind clamoarea inimii senine,
un larg de a fi
menit de a prevesti și gândul cel distrat,
un zid de a fi, dăinuind fiecare visare…
EMINESCU…
E PUȚIN SĂ-L NĂSCOCIM!
E o necesitate a acestui popor,
E o întâmplare a acestei vieți
Cu obiceiuri magnifice,
Până în sine însăși încordate;
E un adevăr al destinelor deprinse
Cu frumuseți înrădăcinate și suferinți.
EMINESCU…
E PUȚIN SĂ-L AVEM!
Acest nume erupt din unica înflorire a bucuriei
Ar trebui păstrat însăși în propria soartă.

Mă vei găsi cândva

Mă vei găsi cândva în palmele frumoase
Ale unei actriţe ce recită superb,
Intrând mai întâi în inima mamei,
Apoi în fiecare verb…
Mă vei afla insistent în glasul unui strop
De lumină aprinsă şi nespus de amară
Ce aleargă şi sărută fiecare plop
Pe care Eminescu l-a crescut în ţară…
Mă vei găsi în această mână
Tânăra, în gestu-i cald și măreţ –
Căci eu sunt limba română
În glasu-ți curat, frumos și isteț…

Mă vei găsi răspândită în lume
Cu cele mai alese poeme…

Nu fac schimb

Spre nenorocul meu – nu-s tufă de măcriş,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier…
Eu viaţa nu mi-o schimb pe-un mărunţiş,
Şi gândul orişicui nu voi să-l cutreier.
Gândiţi, semenii mei, frumosu-i fără capăt,
Gândiţi cât mai profund, şi mai ales…
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Şi răspândesc cu el întregul Univers…
În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e ţesut al meu destin,
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă,
De mare bucurie – şi mari dureri se ţin.
Spre mirarea mea – când norii dau năvală
Şi tot ce am măreţ înnăbuşă în ceaţă,
Nu schimb nicicând ţărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de aţă.

Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.

Ce aş putea fi, decât un adevăr

Ce aş putea fi, decât un adevăr,
O speranţă a unui neam frumos,
Ce aş putea fi, decât o clipă
A timpului reîntors,

.

Ce aş putea fi, decât libertatea
Pentru care-am muncit o veşnicie,
Pentru care-am pledat un veac
Şi cu care zilnic iubirea
Îmi hrănesc, şi mi-o îmbrac.

.

Ce aş putea fi, precis nu un gangster
Şi nu traficant de copile
De pofte nocive devastat
Și zile umile…

.

Ce aş putea fi pentru semenii mei
Care nu au deprins zborul înalt –
Nu stăpânul unor mișei,
Și nu un destin decapitat.

.

Ce aş putea fi în amiezile pline
De mari speranţe din inima ta –
Poate că numai o şoaptă
Ce-o viaţă poate salva.

Un grănicer la vamă îmi surâde

Un grănicer la vamă îmi surâde
Eu i-am răspuns în gându-mi cu un vers:
Aici, la frontieră se adună
Destinul unui univers…

.

Un grănicer care stima poetul
Şi-n suflet nu dorea să-i facă percheziţie,
Îi surâdea, şi-atât, deşteptul:
Oferind o bună dispoziţie.

.
Un grănicer, cu versul meu în gând
(Eu la frontieră de regulă nu râd:
Nu-mi trădez surâsul rebel)
Senină, i-am răspuns cu un vers,

.
Ci el (de ce anume pe mine m-a ales)
Și peste un deceniu nu-mi permite
În ţara mea să intru,
Din ţara mea să ies…

.

Un grănicer la vamă îmi surâde
Eu i-am răspuns în gându-mi cu un vers:
Aici, la frontieră se adună
Destinul unui univers…

Licărire
Unui poet

O lumânare în beznă e glasul tău când pleci.
Răsufletul râde în hohote lungi, înadins.
Vorbele de care te împiedici şi nu le ridici
Coboară tăcute la alţii în vis.

.

În scoica zilei ceasornicul mai bate
Ori potcoveşte un cal cineva
Să poată trage trăsura vremii
Până dincolo de bătrâneţea ta.

.

(Timpului arunc grăunţele grijilor,
Vezi să nu vină cocoşul din ograda vecină –
Îl ştiu întărâtat de demult –
Şi să facă din ele un pumn de făină.)

.

Drumul rămas – această glumă, în treacăt
Până în mirarea ta, şi înapoi.
Seamănă cu o licărire, îndepărtată,
Din pragul nemorţii spre noi.