Panteon: David Urs de Marginea şi Octavian Goga

Cel dintâi era fiul unor ţărani însăriţi dintr-un vechi sat din Ţara  Făgăraşului şi a Bârsei, localitate de la care şi-a împrumutat „porecla de fală”- aceea de Marginea. Cel de-al doilea, era copil de dăscăliţă din Răşinarii Mărginimii Sibiului şi de preot ortodox din Crăciunelul de Sus-Cetatea de Baltă de pe Târnava Mică. Le-am adunat datele biografice şi poveştile în acelaşi buchet primăvăratec numai pentru că amândoi s-a brodit să fie născuţi în aceaşi zi de 1 aprilie, însă în ani tare îndepărtaţi unul de altul.

David Urs de Marginea (n. 1 apr.1816, Mărgineni, Făgăraş – d. 10 sept. 1897, Sibiu)

Cu trecerea timpului avea să-şi adauge prestigiosului său nume şi titlul nobiliar de „Baron de Marginea”, menit să continuie o mai veche tradiţie nobiliară a familiei sale. Mai mult de nevoie, decât din vocaţie şi plăcere, îmbrăţişează cariera militară, înrolându-se în Regimentul 1 Român de Graniţă, iar anul revoluţionar 1848 îl găseşte în fruntea Companiei Militare din Racoviţa văii Oltului. În această calitate va însoţii, pe Câmpia Libertăţii a Blajului, un numeros grup de grăniceri români, participând cu entuziasm patriotic la Marea Adunare Naţională, din zilele de 5–8 mai 1848. Bucurându-se de încrederea şi simpatia episcopului ortodox din acea vreme, nimeni altul decât viitorul Mitropolit al Ardealului, Andrei Şaguna, va fi inclus în componenţa delegaţiei care înaintează împăratului de la Viena „jalba naţiunii române ardelene”.

Două emoţionante episoade, din acele vremuri tulbure vor defini curajul şi patriotismul grădicerilor români ardeleni, aflaţi sub comanda sa, ascunzându-l de urmăritori pe tribunul Simion Bărnuţiu, iar pe alţi doi fruntaşi ai revoluţiei române, pe istoricul Nicolae Bălcescu şi pe preotul-filolog August Treboniu Laurean, îi eliberează din arestul trupelor imperiale austriece.

Luând parte activă la principalele evenimente care au urmat, David Urs de Marginea înaintează în grad până la colonel, iar în anul 1866, pe timpul desfăşurării războiului prusac, devine comandantul militar al insulei fortificate „Lisa” din Marea Adriatică. Patru ani mai târziu, aflat în retragere, datorită vârstei înaintate, se stabileşte definitiv la Sibiu, consacrându-şi toată priceperea propăşirii economice şi culturale a populaţiei româneşti, inclusiv în sprijinirea Asociaţiunii Transilvane ASTRA, ca membru fondator al acesteia. Se stinge din viaţă în data de 10 septembrie 1897, la vârsta de 71 de ani. Îşi dorme somnul de veci în mormântul săpat lângă aleea principală a „Panteonului cărturarilor revoluţionari ardeleni”, din cimitirul grădinii „Bisericii dintre Brazi”, situată în partea de jos Sibiului, pe malul stâng al râului Cibin. Aici îi are alături pe unii dintre marii corifei ai neamului său românesc, între care: Alexandru Papiu-Ilarian, George Bariţiu, Iosif Sterca Şuluţiu şi Alexandru Vaida Voievod.

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari – d. 7 mai 1938, Ciucea)

Satul cu vechi şi dragi amintiri, din ţara cu dor

Un bătrân oier, unul dintre vrednicii fii de astăzi ai satului, îmi povestea că îşi aminteşte cum, copil fiind, tare mult îi admira pe colegii săi de şcoală şi de joacă ai căror părinţi, bunici şi străbunici erau mai sărăcuţi şi puţin ştiutori de carte, dar care mereu îşi îndemnau urmaşii să fie harnici la învăţătură şi cuminţi în ascultarea sfaturilor dascălilor şcolilor şi preoţilor bisericilor. Iar ca dovadă că pruncii răşinărenilor respectau strămoşeasca rugăminte şi poruncă, baciu’ Toader prinde a-mi povesti una dintre vechile şi plăcutele sale amintiri. Ia ascultaţi-o şi dumneavoastră.

„De cum se intra în Postul Mare al sfintelor sărbători de Paşti, draga noastră dăscăliţă ne punea pe fiecare copil să învăţăm, pe de rost, o poezie din scrierile lui Octavian Goga. Ca urmare, aveam de învăţat, cu toţii, la un loc, 25 de poezii. Apoi, după o vreme, doamna învăţătoare ne asculta recitând, unul câte unul, de faţă cu toţi ai clasei, alegând câte-o strofă-două din fiecare poezie, pentru a pregăti serbarea şcolară dedicată cinstirii zilei de naştere a mult îndrăgitului nostru consătean. Şi cum acea zi de sărbătoare a poeziei şi a primăverii cădea în data de 1 aprilie, curtea acelei mândre şcoli pe care Mitropolitul Ardealului, Sfântul Andrei Şaguna, a înzestrat-o cu hramul de cinstire al „Bunei Vestiri”, era, de fiecare dată, neîncăpătoare pentru mulţimea doritorilor de a ne vedea îmbrăcaţi în haine româneşti, recitând poezii, acompaniaţi de cel mai vestit diplaş al Prisloplui, cătun situat la doar o palmă de loc de Răşinari. Aşa se face că terminând șapte clase primare am reuşit să învăţ şi să pricep nu numai poeziile care îmi reveneau mie pentru a le recita, dar şi cele ale colegelor şi colegilor mei de clasă. Şi cu toate că am trecut pragul a 90 de ani de viaţă, pe unele dintre ele încă le mai ţin minte şi acum”.

Dovadă că atunci când dau să ne despărţim, numai că-l văd pe moş’Toader că îşi coboară privirea peste filele îngălbenite ale unui caiet cu părăţele din clasa a 4-a, cu scrisul stângaci al creionul chimic, recitând-mi cu glas domol şi răguşit: „Bisericuţă din Albac,/Tu eşti al vremurilor semn,/Tot bietul nostru plâns sărac/E-nchis în trupul tău de lemn”; „Rătăcitor, cu ochii tulburi,/Cu trupul istovit de cale,/Eu cad neputincios, stăpâne,/În faţa strălucirii tale/În drum mi se desfac prăpăstii/Şi’n negură se ’mbracă zarea,/Eu în genunchi spre tine caut:/Stăpâne-orinde-mi cărarea!”; „La voi aleargă totdeauna/Truditu-mi suflet să se ’nchine;/Voi singuri străjuiţi altarul/Nădejdii mele de mai bine./Al vostru-i plânsul strunei mele:/Creştini ce n’aveţi sărbătoare,/Voi cei mai buni copii ai firii,/Urziţi din lacrimi şi sudoare…În coapsa grăitoarei mirişti,/De vreme plugul vostru ară;/E primăvară pe câmpie/Şi ’n ochiul vostru-i primăvară…Şi nimeni truda nu v’alină,/Doar’ unul cerului părinte,/De sus, pe frunte vă aşază/Cununa razelor lui sfinte”; ”…Eu plâng atunci, căci tu-mi răsari în zare,/A vremii noastre muceniţă./Copil blajin, cuminte prea de vreme,/Sfielnică, bălaie dăscăliţă.”

Urându-i să aibă parte, în continuare, de sănătate şi de multă minte limpede, l-am rugat pe baciu’Toader, să-mi spună titlurile poeziilor „răsfoite” cu privirea sa clară, după care am prins a nota: „Bisericuţa din Albac”, „Poveste veche”, „Rugăciunea”, „Plugarii” şi „Dăscăliţa”.

Primele două zile ale lunii aprilie (sâmbăta şi duminica) Răşinariul şi locuitorii lui, împreună cu numeroşii lor musafiri sibieni, au cinstit memoria lui Octavian Goga, la împlinirea a 136 de ani de la naştere, fiind gazdele ospitaliere a unei bogate suite de manifestări religioase şi culturale omagiale, în vreme ce formaţia corală a multisecularei biserici din satul făgărăşan Marginea a oferit credincioşilor un recital de pricesne consacrate fiului lor de seamă, căturarul-revoluţionar David Urs de Marginea, la împlinirea a 201 ani de la naştere.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*